Recititul, semn dilematic

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Recititul, semn dilematic jpeg

Tot anul 2018 revista noastră a purtat pe frontispiciu cifra 25, marcînd astfel sfertul de secol de cînd identificăm, comentăm şi antologăm dilemele românilor. De altfel, n-am renunţat să ne autointitulăm „săptămînal de tranziţie“, de vreme ce istoria noastră este un lung şir de tranziţii întrerupte, cînd şi cînd, de perioade mai lungi sau mai scurte de stagnare sau chiar regres.

Cum remarcam şi anul trecut, în acest sfert de secol s-au schimbat multe în ceea ce priveşte revista noastră (numele, redacţiile, rubricile, colaboratorii, şefii, patronii, sediile, grafica de print, site-urile, preţul), dar a fost un sfert de secol în care s-au păstrat la fel de multe în ceea ce ne priveşte: spiritul, atitudinea, chiar mîndria de a face un număr nou în fiecare săptămînă (în vremuri în care multe publicaţii au fost strivite de noile realităţi potrivnice meseriei), propunînd cîte o temă de reflecţie (în vremuri în care oamenii sînt tot mai puţin interesaţi de acest exerciţiu mental, preferînd confirmările emoţionale provocărilor gîndirii).

Cu un sfert de secol în spate, sîntem şi veteranii presei online din România: Dilema veche există şi în varianta online încă din anul 1996, o vreme în care pe Internet nu existau decît puţin peste o mie de publicaţii în toată lumea.

Numărul de vînzări la chioşcuri al revistei tipărite a fluctuat de-a lungul anilor (din cauza crizelor financiare, a schimbărilor de generaţie şi de obişnuinţe în rîndul cititorilor, a proliferării device-urilor de citit în format electronic), în schimb numărul de cititori care ne citesc online, pe laptop-uri, tablete şi telefoane, este în creştere de la an la an. În 2018, site-ul www.dilemaveche.ro a avut între 435.000 şi 600.000 de cititori unici pe lună, asta însemnînd o mică creştere faţă de 2017. Pagina noastră de Facebook are acum peste 129.000 de prieteni şi urmăritori (cu 10.000 mai mulţi decît anul trecut). Iar de cîteva luni revista are şi cont de Instagram, unde deocamdată sîntem urmăriţi de 4100 de cititori.

De ceva vreme, la sfîrşit de an, ne am obişnuit să privim înapoi şi să reluăm în paginile unui Dosar retrospectiv o selecţie din cele mai vizualizate, like-uite & share-urite articole ale anului, acesta fiind cel mai legitim criteriu al interesului popular pentru anumite teme.

Astfel, pe cititorii revistei noastre, în 2018, cel mai mult i-au interesat, ca şi anul trecut, comentariile pe marginea nenorocirilor guvernării PSD, cu precădere declaraţiile analfabete ale miniştrilor schimbaţi cu o repeziciune direct proporţională cu incompetenţa lor (Viorica Dăncilă, în primul rînd) şi manipulările despre aşa-zisul sorosism. Alte subiecte de interes pentru dilematici au fost textele despre abuzurile Jandarmeriei, Referendumul pentru redefinirea familiei, Catedrala Mîntuirii Neamului, educaţie, emigraţie, complexe naţionale.

Indiferent cum ne citiţi, vă dorim în continuare (re)lectură plăcută.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

accident mortal mehedinti 12 aug 2025 Foto FB Loga N Yonuț jpg
Doi oameni au murit și alți doi sunt răniți, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autospecială a Poliției de Frontieră, în Mehedinți
Un bărbat și o femeie au murit şi alte două persoane au fost rănite în seara de marți, 12 august, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autospecială a Poliției de Frontieră, pe DN 57, în judeţul Mehedinţi.
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Andreea Marin, apariție impecabilă la 50 de ani. Ce secrete are pentru a se menține în formă: „Aveam 20 de kilograme în plus”
Andreea Marin demonstrează încă o dată că vârsta este doar un număr, afișând o siluetă de invidiat la 50 de ani.
Vasili Maliuk seful SBU foto x jpeg
„Rușii s-au apucat de băut”. Detalii noi despre operațiunea „Pânza de Păianjen” a serviciilor speciale ucrainene
Șeful serviciului ucrainean de securitate SBU, Vasili Maliuk dezvăluie detalii inedite despre atacul cu drone din interiorul Rusiei, soldat cu distrugerea a 41 de avioane militare.
Stelian Bujduveanu,  FB jpg
Stelian Bujduveanu vorbește despre un candidat unic la Primăria Capitalei. Edilul a explicat de ce a mers la catafalcul lui Ion Iliescu
Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei (PNL), nu exclude posibilitatea de a candida pentru un mandat cu puteri depline la viitoarele alegerile parţiale.
razvan simion si dalida raducan 1200x687 jpeg
Anunțul făcut de Daliana Răducan și Răzvan Simion, la un an de la căsătorie: „Suntem pregătiți”. Ce relație are iubita prezentatorului cu fiica acestuia, Ianca
Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Daliana Răducan și Răzvan Simion au deschis o fereastră către viața lor personală, dincolo de luminile reflectoarelor.
maia morgenstern colaj facebook jpg
Povestea neștiută a părinților Maiei Morgenstern: „Era supraviețuitor al Holocaustului”
Maia Morgenstern, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale teatrului și filmului românesc, a făcut recent declarații emoționante despre trecutul său și despre greutățile pe care le-au întâmpinat părinții ei. Dincolo de faima și succesul internațional, actrița a vorbit deschis despre copilăria marca
United Airlines avion FOTO Shutterstock
O tânără a povestit cum problemele la stomac au dus la anularea unui zbor cu sute de pasageri. Au intervenit echipe speciale
O pasageră United Airlines a povestit pe TikTok cum o problemă medicală bruscă, apărută în timpul unui zbor, a dus la anularea cursei și la intervenția unei echipe specializate de dezinfectare.
image png
Atenție, șoferi! A apărut un nou marcaj rutier. Ce înseamnă și câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă îl încalci
În stațiunea poloneză Zakopane, cunoscută pentru peisajele sale montane și atracția turistică, a fost introdus un nou tip de marcaj rutier care vizează gestionarea parcărilor și protejarea drepturilor locuitorilor.
image png
Descoperire uriașă la 300 km de România. Unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur din lume
O descoperire impresionantă în Serbia ar putea schimba echilibrul industriei miniere din regiune. Compania australiană Strickland Metals a identificat un vast zăcământ de aur în cadrul proiectului „Rogozna”