Pura țară o să piară

Cristian Tudor POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Pura țară o să piară jpeg

Am prefirat puhoiul de reacții revărsat pe net după descalificarea lui Djokovic la US Open. La capătul operațiunii, pot să spun că am adunat niște aur pentru un medalion al ideii de vină și pedeapsă la români.

Las acum cu titlu de inventar opiniunile îmbibate de obsesii conspiraționiste – e sîrb, dacă era Serena o iertau, vrea să facă o asociație de jucători paralelă cu ATP, de-aia l-au căpăcit, a organizat turneul Adria Tour, în care și-a bătut joc de COVID (și COVID-ul de el, și de alții) și au vrut să-i dea o lecție – toate minate la baza craniului de niște întrebări de bun-simț: ce interes puteau să aibă organizatorii US Open 2020, turneu și așa grav afectat de lipsa spectatorilor și a lui Rafael Nadal și Roger Federer, să-l elimine pe nr. 1 mondial de pe tablou, majorînd dramatic pierderile? Nici unul. Și dacă ar fi avut, de unde știau că Djokovic va trimite o minge în gîtul doamnei arbitru, ca să-l poată da afară? Răspuns: nu știau.

Curentul pro Djokovic se bazează pe cugetările: hai, dom’le, că n-are nici o vină, pedeapsa este exagerată, n-a fost cu intenție, arbitra trebuia să caște ochii, nu să se tăvălească pe jos, puteau să-l ierte, să-i dea un avertisment sau să-i ia niște puncte, dar nu să-l descalifice. Mă refer la cei care s-au pronunțat în limba română în acest sens.

Dacă privim în profunzime, constatăm că justificarea acestei atitudini este: să nu i se aplice legea pentru că e Djokovic și îmi place mie de el, sînt fan. Nici dracu’ n-ar fi zis ceva dacă în cauză era jucătorul Ted Tabakovic, de pe locul 150 ATP. Iese astfel la iveală inapetența fundamentală a românului (orice frază cu subiectul românul, românii rog a fi luată statistic) pentru principii. Cazurile particulare să trăiască, fiecare în legea lui – regulă generală, ce-i aia? Sîntem, carevasăzică, cu un termen al lui Noica, acatholici.

Un personaj emblematic pentru România, „rumânul” absolut Ion Țiriac, o spune filozofic tejghetărește: „Nu cred că Djokovic merita să fie eliminat, în special într-un turneu unde ăștia n-au un megastar. Eliminîndu-l, ei au furat de la US Open cel puțin 30% din valoarea turneului!”.

Prin urmare, morala radioactivului octogenar sună așa: legea nu se aplică în caz că, Doamne ferește, duce la pierdere de bani. Unde-i lege, nu-i tocmeală?! O prostie, tocmai că tocmeala e legea, ne povățuiește dl Țiriac.

„Dura lex, sed lex” este în chineză, nu în latină pe meleagurile noastre. Legea e de lut strămoșesc frămîntat și ia diferite forme, de la caz la caz. Esența conceptului lex, anume că, aidoma morții horațiene – pallida mors aequo pulsat pede pauperum tabernas regumque turres –, dă de perete cu piciorul și ușa colibei săracului, și poarta turnului regal, ne e de secole străină. În subconștientul și chiar în conștientul colectiv, echitabil înseamnă nicidecum just, drept, nepărtinitor, ci iertare reciprocă, căderea la pace; nu înălțarea la pace. „Lege” e prezent și în cuvîntul „înțelege”: ne înțelegem noi…

În unul dintre cele mai jalnice eseuri din cultura română, N. Steinhardt plachează pe actul IV al Scrisorii pierdute aurul iertării creștine: „Încă nu am ajuns în ghețăria iadului, a inimilor împietrite pe veci. Manifestația pe care o va conduce Cațavencu, după ce va fi prezidat și chefuit, poate stîrni rîsul și desigur compătimirea disprețuitoare, dar nu aduce suferințe, urgii și umiliri.

E la mijloc. E și ea pe undeva pe linia de aur a echilibrului, unde omenescul stă între divin și drăcesc, unde încă nu e cu totul și cu totul înrobit răului”. „De la «Iartă-mă, coană Joițico – Te iert» încolo, eroii lui Caragiale sînt superiori și pătrunși de creștinism. Pentru că aparțin poporului acela de străvechi creștinism, care nici n-a fost măcar convertit, despre care Emmanuel de Martonne spune că s-a născut miruit creștin.”

Trecut prin iadul închisorilor comuniste, N. Steinhardt nu se poate împiedica să gîndească așa cum o face un postac la cazul Djokovic: „Și dacă murea arbitra aia lovită de minge, ce era? În Africa nu mor în fiecare zi atîția copii de foame?”. Da, prin comparație cu ororile totalitare, păcatele personajelor din O scrisoare pierdută par veniale – ceea ce nu înseamnă că și sînt. Și nici incompatibile cu primele nu sînt: corcirea e o dovadă anticipată perfect de Belu Zilber: „Socialismul în România va purta pecetea a două genii, Iosif Visarionovici Stalin și Ion Luca Caragiale”. Zoe și Nae, doi ticăloși, cad la pace – asta îi face mai puțin ticăloși? N-a dus la moartea a milioane de oameni în această țară, și va mai duce, cîrdășia iertării reciproce a păcatelor între jigănii politice?

Această complicitate devastatoare o visează și românul de rînd: cînd cere să fie iertat Djokovic, în subconștient el însuși este Djokovic; cînd calcă pe bec, i se pare normal, pentru că n-a fost cu intenție, pentru că e băiat bun, să i se treacă cu vederea – „și ne iartă nouă greșalele, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Sau, măcar, o sancțiune mai blîndă – „să-i dea un avertisment, să-i ia niște puncte, ceva…”, cum zic cei ce nici n-au citit regulamentul Grand Slam și nici nu-l vor citi vreodată. Cam ca românul care îl duce pe bulibașa decedat să fie incinerat la crematoriu și, cînd aude prețul, zice: „Da’ nu să poate numa’ să-l perpeliți nițel?”.

Iată, deci, medalionul de care vorbeam.

1) N-am nici o vină, pentru că vina nu există.

2) E un proces politic.

Dacă 1) și 2) nu funcționează, atunci:

3) Alții sînt de vină, nu eu, eventual părinții că m-au născut.

Dacă nici asta nu funcționează, se accesează:

4) Voi vorbiți? Să ridice primul piatra cel ce se știe fără vină!

5) Îmi dați cu suspendare?

În fine, cînd nimic nu mai ține:

6) Iertați-mă! Pe mine și pe ceilalți de teapa mea! Că dacă ne condamnați pe noi, România o să piară!

În cei 30 de ani de cînd fac autopsia pe viu a vieții publice românești, n-am găsit un singur om care să spună: „Eu sînt de vină. Înțeleg și regret ce-am făcut. Dincolo de pedeapsa pe care mi-o voi da eu, voi suporta toate consecințele”. De aceea, cred că această țară de inocenți e condamnată.

Cristian Tudor Popescu este jurnalist și scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.