Premiul întîi cu coroniță

Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Despre competiție – în rîndul cu eminenți jpeg

În clasele primare, eu și încă vreo cincisprezece colegi de-ai mei luam în fiecare an premiul întîi cu coroniță. Îmi plăcea momentul în care ne puneau florile împletite pe cap și părinții noștri stăteau drepți și ne țineau mîndri pe după umeri, cînd ne făceau poze în curtea școlii. Nu-mi dau seama dacă unii învățam mai bine decît alții. Sau poate era vorba despre o conștiinciozitate de a ți face temele și de a scrie frumos, iar „seriozitatea“ noastră se capitaliza astfel și o sărbătoream apoi la fiecare sfîrșit de an școlar.

În gimnaziu n-am mai primit decît premiul doi. Nu mă deranja, mă plictisisem deja de cununa de trandafiri. Exista tipul „cel mai bun din clasă la matematică și la fizică“ și nimeni nu făcea nici un efort să se ia la întrecere cu el. O aveam și pe fata „cu 10 pe linie“, iar ea devenise comandanta de detașament și purta în piept un șnur galben. Noi, cei din eșalonul doi, stăteam în fața grupelor noastre, cu niște însemne roșii, mai amărîte, dar mai prietenoase.

Cînd a început, însă, să se apropie examenul de admitere, niște fiori reci s-au simțit în toată clasa. Viitorul ne presa și, oricît de mult am fi vrut să mai amînăm, trebuia să-l privim în față. Atunci, în timp ce completam formularele cu opțiunile pentru liceu, mi-am dat seama că următoarele etape din viața mea se vor lega de niște examene și că, dacă nu le voi lua, va fi imposibil să fac ce vreau mai departe.

Am trăit panica lor imensă, am făcut cunoștință cu insomniile nopților dinaintea afișării rezultatelor, iar acea competiție, de a fi mereu printre cei admiși, mi s-a părut chinuitoare de fiecare dată.

În clasa a IX-a m-am dus prima și ultima dată la olimpiada de literatură română, faza națională, care s-a organizat în anul acela la Tîrgoviște. Eram tunsă Bros, purtam blugi, adidași albi, Puma, și un rolling albastru. Citisem cam tot ce se putea citi despre autorii pe care îi studiasem la școală. Am plecat cu o relaxare pe care numai conștiința ți-o poate da, de altfel. Știam că vor veni cei mai performanți copii din țară, orice ar fi însemnat asta. În rest, era ca o tabără. Subiectele mi s-au părut „ciudate“, așa că am primit un 8 și ceva. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Să zicem, o notă onorabilă.

Acolo, însă, pe holurile liceului unde se organiza concursul na­țional, am simțit competiția în forma ei adevărată. Orgoliul de a-ți reprezenta școala, județul, profesorul, de care vorbeau copiii veniți din alte părți, mult mai antrenați decît mine pentru genul acesta de performanță. O dorință nedisimulată de a fi mai bun decît cel de lîngă tine. Ceva m-a neliniștit și a doua oară nu m-am mai dus la nici o olimpiadă „pe țară“. Mă întreb uneori ce s-o fi ales de toți acei olimpici la română, care plecau an de an cu premiile mari acasă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.