P.P. Carp: politică și literatură

Antonio PATRAȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 805 din 25-31 iulie 2019
P P  Carp: politică și literatură jpeg

Lui P.P. Carp (1837-1919) i s-a recunoscut unanim vocația politică, de om de idei și de caracter, literatura fiind pentru latifundiarul de la Țibănești o preocupare ocazională, de tinerețe, căreia colegii săi din grupul junimist i-au dat o mult mai mare importanță, îndeosebi după apariția Convorbirilor. În 1867, cînd se tipărește primul număr al legendarei reviste ieșene, Carp era deja plecat de ceva timp la București, unde își făcuse în mod strălucit debutul în viața publică, dovedind abilități remarcabile de diplomat și contribuind la aducerea lui Carol I de Hohenzollern pe tronul țării. La ședințele de cenaclu, marele om politic a fost prezent doar de cîteva ori, înainte ca junimiștii să pornească lupta cu scriitorii generației de la 1848 și să se impună ca o „nouă direcție“. Cu toate acestea, deși a lăsat pe seama lui Maiorescu bătălia din cîmpul literaturii, Carp a imprimat dialogurilor cu prietenii săi o altitudine cognitivă, o demnitate etică și o pecete stilistică de neconfundat, de severă ținută clasică, asumate ulterior de întregul grup ca un blazon sui generis.

În broșura pe care i-a dedicat-o în 1941 (P.P. Carp, critic literar și literat), E. Lovinescu reconstituie cu minuție firava, dar semnificativa activitate literară a politicianului, rezumabilă la cîteva articole polemice și traduceri, în care descifrează urmele unei autentice vocații abandonate. Mai importante decît creațiile scriitorilor autohtoni, influențate de modele străine de mîna a doua (romane senzaționale, de tip foileton) și ca atare discutabile ca valoare, i s-au părut viitorului politician traducerile din marea literatură universală, prin care publicul românesc trebuia educat estetic. Nu întîmplător, prima întrunire în cenaclu a junimiștilor a avut ca temă chiar traducerea lui Carp din Macbeth, menită a furniza creatorilor autohtoni un etalon de stil și de compoziție literară. Și tot acum, înainte ca Maiorescu să-și publice răsunătoarele texte polemice, traducătorul lui Shakespeare se lansează în cîteva atacuri tăioase la adresa lui Hasdeu, cel mai important cărturar român al momentului (va fi declarat „geniu“ în Parlament), căruia îi contestă calitățile de scriitor și istoric, reproșîndu-i lipsa de obiectivitate și incapacitatea de a trata documentele în spirit pozitivist, științific. Pe lîngă acestea, Lovinescu mai reține doar două texte de critică literară stricto sensu, unul dedicat fabulelor lui G. Sion (academician de orientare liberală, desființat lesne ca scriitor) și altul, mai curînd îngăduitor, despre debutul lui Ronetti Roman (studiul apărea în 1878, în plin scandal pe tema revizuirii articolului 7 din Constituție referitor la arzătoarea „chestiune evreiască“). În toate articolele menționate, autorul Istoriei civilizației române moderne identifică o metodă de analiză retruvabilă și în „criticele“ maioresciene și care constă în confruntarea dintre modelul ideal al genului (drama, tragedia, romanul etc.), definit teoretic, și realizarea sa concretă în cadrele inevitabil imperfecte ale unei creații literare oarecare.

Scriitor „ocazional“ așadar, Carp a dovedit că putea fi cu ușurință, de și-ar fi pus în gînd, criticul en titre al junimiștilor, făcînd să pălească poate, peste timp, steaua lui Maiorescu. Superioritatea aristocratului moldav a fost susținută printre alții de Iorga, pentru care Maiorescu nu depășea statutul ingrat de imitator ambițios, dar steril, de o creativitate pur formală, stilistică. Deși îi recunoaște lui Carp preeminența ca orator (determinată de pasiunea învestită în discurs, care se umple astfel de fiorul vieții), Lovinescu înclină însă balanța de partea lui Maiorescu, pe motiv că olimpianul magistru s-ar fi consacrat cu devoțiune literaturii, lăsînd în urma sa o operă scrisă infinit mai consistentă și sistematică. Dorind să separe neapărat literatura de politică, așa cum înțelegea să înalțe ziduri de netrecut între estetic și cultural, teoreticianul „mutației valorilor“ refuză să constate totuși caracterul la fel de „ocazional“ al criticelor lui Maiorescu – căci diferența dintre criticele lui Carp și cele maioresciene e doar cantitativă, și nu structurală! În acest sens, Lovinescu omite să menționeze că Maiorescu însuși s-a consacrat cu pasiune politicii, adunîndu-și discursurile în volume pe care le-a prefațat cu mare atenție, considerîndu-le fără ezitări opera sa fundamentală. Boierul moldovean nu a nutrit însă ambiții de autor și s-a lăsat admirat de alții, neglijîndu-și talentul literar, care s-a manifestat în toată splendoarea în discursurile lui politice. Cu toate acestea, deși atribuie oratoriei valoare literară și o prețuiește ca atare din unghi estetic, Lovinescu refuză să vadă și reversul medaliei – anume, că și literatura capătă la rîndul ei o semnificație politică, dacă e privită din unghi social.

În consecință, se pare că și imperturbabilul Maiorescu va fi văzut în critica literară și în literatură în genere doar un mijloc de afirmare politică, la care a renunțat fără regret atunci cînd i s-a dat ocazia să devină efectiv politician. Tînărul Duiliu Zamfirescu îi reproșa de aceea într-una din frumoasele sale scrisori, și nu fără temei, lipsa de continuitate în activitatea literară. Psihologia succesului, a arivismului ca formă de afirmare socială e specifică burghezului, zice-se, pentru că reflectă un etos individualist, bazat pe înțelegerea vieții ca luptă. Iar Maiorescu a fost un burghez (Gherea îl plasează în categoria proletarilor intelectuali, iar Călinescu îl consideră un „terian ardelean“ pus pe căpătuială), care se știe că a sacrificat cu bună știință prietenia cu Carp la bătrînețe, de dragul ascensiunii politice și al simpatiei suveranului. A cîștigat așadar bătălia cu vechiul său prieten și în politică, nu doar în literatură, oferind posterității cea mai completă și mai părtinitoare totodată cronică a vieții politice românești din timpul domniei lui Carol I – e vorba, desigur, despre Istoria contimporană a României.

Verba volant, scripta manent, conchide Lovinescu în finalul broșurii sale, sancționînd implicit disprețul lui Carp față de literatură și față de ideea supraviețuirii prin scris. „Cuconul Petrachi“ a fost însă un om de acțiune și un contemplativ totodată, ca orice moldovean respectabil, care a făcut din politică și un joc estetic superior și care a permis astfel intelectualilor să joace un rol însemnat în viața publică și să medieze între cele două mari partide istorice ale țării, de pe pozițiile unui conservatorism liberal. Așa cum a arătat însă C. Gane în remarcabila lui monografie din 1936, P.P. Carp și locul său în istoria politică a țării (ar merita o reeditare!), de numele latifundiarului de la Țibănești se leagă de fapt cele mai importante momente din istoria modernă a României, de la episodul venirii pe tron a lui Carol I și pînă la intrarea în Primul Război Mondial, cînd fostul lider politic al junimiștilor și-a afirmat răspicat filogermanismul, mărturisind că preferă să piardă împreună cu nemții decît să meargă alături de ruși la cîștig. Și chiar dacă istoria nu i-a dat dreptate atunci, memoria noastră a reținut atitudinea nobilă a unui exemplar de elită al umanității, care a preferat să piardă cu demnitate decît să renunțe la ideile lui.

Să nu uităm că astfel de oameni s-au născut și la noi cîndva. 

Antonio Patraș este profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.