Am fost adesea solicitat să evoc darurile spirituale ale Părintelui Andrei Scrima. Astfel de „mărturii” sînt, prin natura lor, atît de discrete încît par că nici nu există. Cîndva, am oferit una de acest fel. Înainte de a începe noua noastră povest(ir)e – venită, ca întotdeauna, de la un martor al martorului –, două scurte remarci. Întîi, experiența spirituală n-are nimic de-a face cu „subțirimea de spirit”, ci cu Spiritul (Duhul) Sfînt Însuși. Mai precis: cu Cel increat. Apoi, purtătorul de Duh nu lasă, de regulă, mărturii in vivo, ci mai degrabă „postume”. Prin ucenici, de pildă. Nu pentru numele lui, ci pentru Numele lui Dumnezeu. Uneori, însă, ele pot fi „anticipate”.

Într-o bună zi, ne-am dat întîlnire pentru a tria manuscrisele sosite din Liban. Eram așezat pe covor, la picioarele lui, încercînd să le sortez pe categorii. Am dat astfel peste textul unei conferințe în care se vorbea despre imaginația creatoare și, implicit, despre marele Ibn Arabi. Am profitat de ocazie să-i mulțumesc pentru semnalarea acestei magnifice figuri a misticii musulmane care vestise, după pecetea proorocirii – Muhammad –, pe cea a sfințeniei – Isa (Iisus). S-a uitat îndelung la mine cu acea privire care scruta dincolo de vizibil pentru a conchide apoi, calm, cu o voce aproape familiară: „Dacă n-ai fi prea exaltat de întîlnirea cu o astfel de experiență, Ibn Arabi însuși ar putea intra acum pe ușă pentru a se alătura, colocvial, discuției noastre”. Cu timpul, m-am obișnuit cu astfel de remarci care nu-și așteptau răspunsul, ci jalonau doar un parcurs.

La cîtva timp după moartea Părintelui, am dat peste un manuscris, copiat în mod vădit „pe curat”, un fel de „mărturie” a ceea ce, astăzi, ne este destinat nouă, tuturor. Iată traducerea lui:

„Povestire simplă şi veridică a visului – cu adevărat minunat! – ce i-a fost dat profesorului Yussuf Ibish la Houston, în noaptea de 27/28 iulie 1973, şi pe care l-a împărtăşit apoi lui Andrei S.

Pe măsură ce primul Congres Internaţional de la Rothko Chapel (21-31 iulie 1973) avansa spre jumătatea duratei sale, atingea în acelaşi timp şi «centrul» său – în profunzime şi înălţime. O remarcabilă unitate se instalase între conferenţiari şi cercul, mai larg, al participanţilor, ca efect al calității deosebite a comunicărilor, evidentă încă din primele zile, prin dialogul deschis în mod spontan în chiar interiorul sesiunilor de la Capelă (dar continuînd, permanent, în exterior), și mai ales prin fervoarea-i implicită, dacă putem spune așa, care făcea ca temele, dezbătute «in a scholarly manner», să fie foarte vii. De fapt, acest prim Colocviu despre «Contemplaţie şi acţiune în tradiţiile religioase ale lumii» reprezenta – în mod obiectiv, dar şi sensibil, pentru mulţi dintre cei care erau acolo prezenţi – o întîlnire originară şi originantă care conţinea, virtual, chipul lucrurilor ce aveau să vină.

În acest context are loc evenimentul a cărui povestire urmează acum. El s-a petrecut după seara conferinţei lui Andrei S. despre tradiţia iconografică bizantină. (Solicitat să înlocuiască pe neprevăzute un absent, el avu astfel şansa să cerceteze îndelung colecţia de slide-uri de la Rice Institute for Arts, unde fusese condus de Dominique de Ménil).

A doua zi, dimineaţă, la fel ca în celelalte, ne dirijam începînd cu ora 8 de la Dormitories spre Universitatea Sf. Toma, situată alături, unde luam micul dejun într-o agreabilă și primitoare sală a campusului. În acea dimineață, ieșind pe la ora 8 și un sfert de la Dormitories, Andrei S. îl întîlnește pe prof. Ibish, care își făcea plimbarea în fața edificiului. Yussuf Ibish, așadar, se apropie de Andrei S. și, după ce l-a salutat, i-a spus aproape textual (vorbele sale s-au înscris în memoria lui Andrei S. pentru a rămîne acolo pentru totdeauna):

«Trebuie să îți spun ce s-a întîmplat astă-noapte. Dormeam, cînd am auzit clar cum bate cineva la ușă. M-am trezit, am spus „Intră!”, ușa s-a deschis și te-am văzut pe tine, sosit în grabă pentru a-mi spune: „Vino repede, Mawlana (adică Djalal-ad-Din Rumi) se rotește* între Capelă și Obelisc!“. Te-am urmat afară și, într-adevăr, o formă albă era acolo, rotindu-se și umplînd spațiul. În acel moment, m-am trezit cu totul și m-am uitat la ceas: era în jurul orei 2 dimineața».

Aceasta este narațiunea și conținutul visului. Yussuf Ibish vorbi despre toate astea în maniera directă și imediată a celui care a fost invitat să asiste, ca martor, la un eveniment atît de real, prin ordinea care îi era proprie, încît numai un vis putea să-l conțină pentru a lua act de el. Și, cum trecea prin prezența unui alt «martor» participant la Colocviu (Andrei S.), acest dans nocturn turbionar de sub stele rămase pentru cel care scrie aceste rînduri ca un fel de «semnătură» a întîlnirii – repet: originante – de la Houston.

Andrei Scrima

Houston, 31 august 1994”

-------------

* Aluzie la ritualul dervișilor rotitori.

 Virgil Ciomoș este filosof și psihanalist.

Explicație foto: Spațiul dintre Rothko Chapel și Obelisc