„[…] un mîncău de mazăre frecată, culegător de scoici, vînător de cîrtițe și cărător de paie; un soi de uriaș cu tuleie în barbă și tunsoare în creștetul capului, neobosit strîngător de mucuri, născut la umbra lumînărilor, staroste al mîncătorilor de pește, căpetenia muștarurilor, bătăuș al pruncilor, aprinzător de cenușă, doică și sugaci de doftori, împărțitor de iertări și lătrător de predici. Altminteri, întru totul cucernic. Bocește trei sferturi din zi, iar pe la praznice nu se arată. E drept că un alt meșter mai priceput în grătare și frigărui n-ai să găsești peste nouă mări și țări. Acum șase luni, trecînd prin ostrovul Sobolilor, am luat cu mine o frigare mare și am dus-o măcelarilor din Candes, care mi-au mulțumit pe bună dreptate. Cînd ne-om întoarce acasă, am să vă arăt alte două agățate de ușa bisericii. Gămanul se hrănește cu saramură de coifuri, cu zeamă de zale și fier fiert în fiere, din care pricină suferă cîteodată de dureri de bășică. Culoarea veșmintelor lui e foarte veselă: cenușie și rece. Croiala de asemenea: nimic dinainte, nimic în spate, iar mînecile la fel.”

Cap. XXIX (Cum a ajuns Pantagruel la ostrovul Sobolilor, unde domnea Postul cel Mare)

Părțile trupului

„Creierul din aceeași plămadă și de aceeași mărime ca fudulia stîngă a unei căpușe de parte bărbătească. Ventriculul creierului ca un piron. Ieșindurile vermiforme ca un mai. Membranele ca o glugă de călugăr. Gîtlejul ca o targă de zidar. Obrazul ca un bostan. Mădularul bărbăției ca un cimpoi. Rețeaua vaselor minunate ca un căpăstru. Sfîrcul țîțelor ca un bocanc. Timpanele ca o morișcă. Tîmplele ca un șomoiog. Ceafa ca un fanar. Nervii ca o cișmea. Omușorul ca o țeavă. Cerul gurii ca o macara. Scuipatul ca uleiul de rapiță. Amigdalele ca niște ocheane. Gura ca o boltă de biserică. Beregata ca un coș cu struguri. Stomahul ca un chimir. Pilorul ca o furcă de fier. Artera cea mare ca o custură. Gîtul ca un ghem de cîlți. Bojocii ca o pelerină de canonic. Inima ca un patrafir. Mediastinul ca un căuș. Pleura ca o scoabă. Arterele ca o mantie bearneză. Diafragma ca o scufie cu cocardă. Ficatul ca o secure cu două tăișuri. Vinele ca o răsadniță. Splina ca o capcană de potîrnichi. Mațele ca un năvod. Bășica fierii ca o găleată. Măruntaiele ca o mănușă. Mezenterul ca o mitră episcopească. Mațul-subțire ca un clește. Mațul-orb ca un pieptar. Mațul-gros ca un ulcior. Mațul-curului ca un șip călugăresc. Rărunchii ca o mistrie. Șalele ca un lacăt. Porii ureterului ca un cuier. Vinele rărunchilor ca două țevi. Vasele spermatice ca foile de plăcintă. Prostata ca o ulcică. Bășica udului ca o arbaletă. Gîtul bășicii ca o limbă de clopot. Mirachul ca un fes albanez. Sifachul ca o mînecă. Mușchii ca niște foaie. Vinele ca laba gîștei. Încheietura oaselor ca o turbincă. Oasele ca niște pesmeți. Măduva ca o desagă. Zgîrciurile ca o broască țestoasă. Gîlcii ca un cosor. Bătăile inimii ca niște ghionți. Puterea de viață ca o plesnitură din degete. Sîngele, iute ca niște bobîrnaci. Udul ca un hughenot. Prăsila lui era un sac de cuie.

[…]

Avea ținere de minte ca o basma. Priceperea ca un băț. Închipuirea ca o bătaie de clopot. Gîndurile ca un zbor de sticleți. Cugetul ca un cuib de barză. Hotărîrea ca niște foale de orgă. Remușcarea ca un tun cu două țevi. Sîrguința ca un fund de corabie. Mintea ca o carte de rugăciuni zdrențuită, înțelegerea ca un melc ieșind din zmeuriș. Voința ca trei nuci într-o căldare. Pofta cît șase căpițe de fîn. Gîndirea ca o limbă de pantof. Cumpătarea ca un scripete. Judecata ca un scăunel cu trei picioare.”

Cap. XXX (Despre Postul cel Mare și părțile trupului său)

Mădularele

„Are degetele de la picioare ca un țambal. Unghiile ca un sfredel. Picioarele ca o cobză. Călcîiul ca o măciucă. Pulpele ca o viță sălbatică. Genunchii ca un butuc. Coapsele ca un coif. Șoldurile ca o coarbă. Pîntecele încheiat în nasturi, cum se purta mai demult, și petrecut peste piept. Buricul ca o lăută. Celelalte părți ca o plăcintă. Mădularul rușinos ca un papuc. Desagii ca o damigeană. Fuduliile ca niște lopeți. Perineul ca un clarinet. Gaura șezutului ca o oglindă de cleștar. Bucile ca o furcă. Rărunchii ca un gavanos. Prapurul ca o masă de biliard. Spinarea ca un arc încordat. Șira spinării ca un cimpoi. Coastele ca o vîrtelniță. Coșul pieptului ca un polog. Spata ca o piuă. Pieptul ca o harmonică. Ţîțele ca un corn de vînătoare. Subțiorile ca un joc de șah. Umerii ca o targă. Brațele ca o glugă. Degetele ca niște grătare mănăstirești. Oasele mîinii ca niște picioroange. Brațele pînă la cot ca niște seceri. Coatele ca niște greble. Mîinile ca o țesală. Gîtul ca o ceașcă. Bărbia ca o strecurătoare. Mărul lui Adam ca un ciubăr de care atîrnau două guși de aramă, rotunde și frumoase, ca un ornic de soare. Barba ca un felinar. Bărbia ca un dovleac. Urechile ca două mitene. Nasul ca o cizmă pe un blazon. Nările ca o scufie. Sprîncenele ca niște frigărui. Sub sprînceana stîngă avea o aluniță ca o oală de noapte și de aceeași mărime. Pleoapele ca o cobză. Ochii ca un toc de pieptene. Nervii văzului ca o țeavă de pușcă. Fruntea ca o ulcea. Tîmplele ca o stropitoare. Obrajii ca două copite. Fălcile ca două ulcioare. Dinții ca niște tîrnăcoape. (Unul din ei se găsește astăzi la Colonges-les-Royaux, în Poitou, alți doi sînt la Brosse în Saintonge, la ușa pivniței.) Limba ca o harfă. Gura ca un sac. Fața crestată ca un samar. Capul răsucit ca un cazan de fiert rachiu. Ţeasta ca o tolbă de vînătoare. Încheieturile ca niște inele de năvod. Pielea ca o zeghe și găurită ca ciurul. Părul din cap ca o perie de șters cizmele. Părul de pe trup, precum am am spus.”

Cap. XXXI (Tot despre mădularele Postului cel Mare)

Obiceiurile

„Cînd scuipă, azvîrlă panere întregi de vrăbii. Cînd își suflă mucii, scoate pe nas numai țipari afumați. Cînd plînge, pică din ochii lui rațe fripte cu sos de lacrimi. Cînd tremură, aruncă pe jos ficați de iepure. Cînd nădușește, sudorile lui sînt scoici în unt proaspăt. Cînd strănută, împroașcă butoaie de muștar. Cînd tușește, dă din el coșuri de pîine. Cînd sughiță, icnește grămezi de lăptuci. Cînd cască, scapă printre dinți străchini de fasole frecată. Cînd suspină, oftările lui sînt limbi de vițel afumate. Cînd sforăie, zboară pe sus castroane cu mazăre bătută. Cînd îl apucă greața, varsă picioare de porc cu hrean. Cînd vorbește, scoate pe gură valuri de postav călugăresc (în loc de mătase purpurie, din care ar fi dorit Parysatis să fie țesute cuvintele celor ce vorbeau fiului său Cirus, regele perșilor). Cînd răsuflă, îi ies din adîncul bojocilor tejghele întregi cu iertări de vînzare. Cînd clipește din ochi, cad pe jos pișcoturi și minciuni. Cînd se supără, îi țîșnesc din gît cozi de dihor. Cînd clatină din cap, pornesc căruțe cu roți ferecate. Cînd strîmbă din nas, se strică vremea. Cînd mormăie, începe Curtea să judece. Cînd tropăie din picioare, amînă plata datoriilor pe cinci ani. Cînd face un pas înapoi, cad din văzduh prepelițe fripte. Cînd îi lasă gura apă, se duce și-și coace pîinea în cuptoarele seniorilor. Cînd e răgușit, cheamă să-i joace cadînele. Cînd pîrțîie, ies din el botfori de vită încălțată. Cînd îi e greață, varsă cizme de piele de Cordova. Cînd se scarpină, face legi noi. Cînd cîntă, scutură fasolea în căldare. Cînd își face nevoile, dă din el dovleci și mînătărci. Cînd își iese din fire, bate cîmpii.

Cînd n-are ce face, se gîndește la neaua de mai-an. Cînd are vreo grijă, o dă s-o mănînce cîinii.

Cînd prinde o broască, o jumulește de păr. Cînd doarme, visează cai verzi pe pereți. […] se trudeşte nefăcînd nimic, şi nefăcînd nimic, osteneşte. De teamă să nu tabere asupra lui scrumbiile, cu care se află într-o veche duşmănie, doarme cu ochii deschişi ca preoţii Cibelei, coribanţii şi iepurii din Champagne. Muşcă rîzînd şi rîde muşcînd. Ajunează ca să nu mănînce; nu mănîncă fiindcă ajunează. Rumegă bănuieli şi se adapă cu aiureală. Se scaldă în vîrful clopotniţei şi se usucă în apă curgătoare. Pescuieşte în văzduh şi prinde din zbor raci uriaşi. Umblă la vînat pe fundul mării şi săgetează în goană, sub apă, cocori, ţapi sălbatici şi căprioare. Scoate ochii tuturor ciorilor care îi cad în laţ. Nu se teme decît de umbra lui, se joacă cu ciucurii de la brîu şi din pumn face măciucă. Scrie pe piele de viţel cu pană de gîscă, profeţii şi calendare.”

Cap. XXXII (Unele obiceiuri de-ale Postului cel Mare)

François Rabelais, Gargantua și Pantagruel (traducere de Alexandru Hodoș, EPLU, 1967)