Animal Planet este un canal de televiziune care prezintă animale. La prima vedere pare simplu. Filmezi animale, în habitatul lor natural, în interacţiunea lor cu oamenii, în situaţii dificile, în relaxare, în orice condiţii, şi apoi le oferi spectatorilor care sînt interesaţi de ele. Cîte persoane vor spune că nu iubesc sau nu sînt interesate deloc de animale?

Practic, de la începuturile televiziunii, peste tot în lume au existat programe despre animale, fie că era vorba despre Teleenciclopedie, la noi, de programele BBC la englezi sau despre documentarele subacvatice ale lui Jacques-Yves Cousteau. Dar în momentul în care, în 1997, a luat fiinţă Animal Planet, ca urmare a unui joint venture dintre Discovery Channel şi BBC, părea că iubitorii de animale din toată lumea şi-au văzut visul cu ochii.

Şi astăzi, cînd peisajul media e atît de diferit faţă de cel de acum 15 ani, Animal Planet este unul dintre canalele de televiziune cele mai cunoscute şi mai bine distribuite în toată lumea. Dar accesul la informaţii legate de audienţă şi preferinţa publicului, la studii privind percepţiile brandului în diferite părţi ale lumii, la mecanismul din spatele canalului mi-a arătat că o idee simplă nu este în mod necesar şi o idee clară. Nu toţi cei care se declară iubitori de animale se referă la acelaşi lucru cînd spun asta.

Cercetînd mai departe ce preferă spectatorii de la noi, din ţările din jur, din Europa şi, mai apoi, din America şi din restul lumii, a început să se contureze o teorie.

Un studiu mi-a arătat că la noi în ţară oamenii preferă programele despre animale sălbatice, filmate, dacă se poate, în habitatul lor natural. Animalele domestice nu sînt atît de interesante, iar cele de apartament sînt binevenite doar în proporţie redusă şi, în general, în contextul unor emisiuni cu valenţe educative. Oamenii nu sînt interesanţi decît în măsura în care sînt experţi şi pot aduce un plus de informaţie cu privire la animalele sălbatice pe care le studiază, fie că e vorba de David Attenborough sau de răposatul Steve Irwin. Emisiuni despre un coafor de cîini din Beverly Hills sau chiar despre o organizaţie care luptă împotriva pescuitului de balene au fost prost primite şi – datele de audienţă au confirmat-o – puţin urmărite. Unii spectatori au fost de părere că toată seria de emisiuni despre salvarea unor animale domestice aflate în situaţii-limită sînt ridicole, în condiţiile în care, „la noi, bătrînii n-au bani de medicamente şi ăia dau atîţia bani şi atîta atenţie unor animale“. Păreri similare au avut şi spectatorii din Serbia, Cehia şi chiar Rusia.

Pe măsură ce ne îndreptăm spre Vest, lucrurile încep să se schimbe. În nordul şi sudul Europei, apetitul pentru programe care îmbină animalele şi lifestyle-ul creşte. În Marea Britanie, Animal Planet este un canal destinat în special femeilor trecute de prima tinereţe, care se uită cu precădere la seriile Animal Cops. Iar în Statele Unite poziţia canalului este „surprisingly human“ şi se manifestă prin preponderenţa emisiunilor ce aduc în prim-plan oameni care interacţionează, într-un fel sau altul, cu animalele. Ca în Războiul Balenelor sau în Pitbuli şi condamnaţi.

Aceste diferenţe apar, în principal, în datele de audienţă, iar modificările de percepţie şi aşteptări sînt clar înşirate de la Est la Vest, fapt care m-a ajutat să formulez concluzia din titlu: canalul Animal Planet e o oglindă a societăţilor din zonele unde e distribuit.

Diferenţele de percepţie a canalului Animal Planet le reflectă, de fapt, pe cele de raportare a oamenilor din diferite zone la animale. Şi aceste diferenţe nu ţin atît de mult de vreo tradiţie locală, cît de nivelul de trai şi gradul de civilizaţie ale ţării respective. Cu cît populaţia unei ţări sau regiuni geografice e mai înstărită de mai multă vreme, cu atît e mai departe de locurile unde, în mod tradiţional, omul interacţiona cu animalele. Mulţi dintre copiii din oraşele ţărilor occidentale nu au văzut niciodată alte animale domestice decît, poate, cîini şi pisici de companie. Adulţii din ţările occidentale au acoperite, în mare măsură, necesităţile imediate ale vieţii, aşa că pot investi bani şi timp într-un animal de companie, fără să simtă că renunţă la altceva important. Mai mult, nefiind niciodată în preajma unor animale reale, singura lor percepţie cu privire la acestea este una antropomorfizată, aşa încît apetitul telespectatorilor pentru animale aflate în habitatul lor natural este minim. Pentru ei, animalele sînt interesante doar în măsura în care sînt eroii unor poveşti similare cu cele care implică oameni. Doar în măsura în care sînt „surprisingly human“.

Pe măsură ce avansăm spre Est, aflăm că tot mai mulţi spectatori au avut animale domestice, au trăit alături de ele, au o altă percepţie cu privire la locul cîinelui sau al calului în gospodărie. Este vorba de un partener, de un prieten chiar, dar care nu se va situa niciodată pe aceeaşi poziţie cu oamenii. Excesele, nu doar financiare, ale occidentalilor în relaţie cu animalele lor par ridicole aici. Militantismul legat de animale devine rapid jignitor, mai ales cînd în balanţă se află viaţa sau bunăstarea unui om. Interesul faţă de animale este interesul faţă de lumea din jur. E mai curînd teoretic şi cere un grad de obiectivitate ştiinţifică, pe care reality show-urile despre oameni şi animale nu îl ating.

Cu alte cuvinte, dacă ne merge bine, avem bani şi timp să ne antropomorfizăm animalele în toate felurile; dacă nu ne merge atît de bine, animalele rămîn un subiect interesant, dar distant. N-am pretenţia că această concluzie a mea e corectă din punct de vedere ştiinţific, poate există alte motive pentru care noi preferăm programele de istorie naturală, iar americanii le preferă pe cele cu oameni care se ocupă de animale. Chiar sînt curioasă care ar fi acele alte explicaţii.

Ada Roseti este directoare de programe pe Sud-Estul Europei la Discovery Networks CEEMEA. În portofoliul Discovery intră mai multe canale, între care şi Animal Planet.