Pe drum

V. LEAC
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Pe drum jpeg

Mă gîndesc de multe ori la luna februarie 2016 ca la un oracol. O întîlnisem pe Cristina, care – acum pot spune – mi-a schimbat total viața. Felul ei ușuratic și sigur mă face să cred că totul este posibil, cu condiția să vrei și să nu te gîndești prea mult la asta. „Nu există nici un destin, de tine depinde ce se întîmplă și ce nu se întîmplă. Și nu mai fi așa disperat că nimeni n-o să regrete dacă rămîi sau nu în orașul ăsta“ – cuvintele Cristinei mă făceau să zîmbesc într-un mod cît se poate de fals. Îmi depusesem CV-ul pentru un job la București, unde am fost acceptat, urma deci să mă mut pentru o perioadă în capitală. La 43 de ani intervin comoditatea și rutina, și e greu s-o iei de la capăt, de prea multe ori o luasem de la capăt. Încă mai simt și acum panica din ziua de 25 februarie. Îmi făceam bagajul și în timpul ăsta lucrurile și camera îmi păreau cumva îndepărtate și în același timp mai prezente ca niciodată. Se petrecea ceva bizar între mine și cameră: un sentiment reciproc de regret, nostalgie și reverie. Urma, deci, să părăsesc pentru totdeauna acest spațiu unde am trăit cîțiva ani. Rupe definitiv cu trecutul. Complicat, foarte complicat.

Stăteam în ușă cu privirea pierdută prin cameră, „deci așa a fost tot? Da, aici se termină relația noastră“. Era trecut de ora 20,00. Mașina mă aștepta afară. Trebuie să vă spun că singura mea proprietate e o mașină veche de douăzeci de ani, la care țin ca la un prieten. Îmi place mult să conduc, mai ales noaptea. E o senzație specială care te lucrează într-un mod psihologic, ai impresia că poți scăpa de individul ăla scîrbos care-ți reproșează non-stop cu vocea lui din off. De obicei, în astfel de situații devii patetic și sentimental, dar cui îi pasă? Ești doar tu și în față drumul fără sfîrșit. Pornesc radioul, respir adînc, apăs pedala de accelerație și totul se schimbă. E ca-ntr-un film de animație. Cartierul a rămas în spate, cu aleile și străzile pe care le știu atît de bine și pe care n-o să le mai văd în curînd, sau niciodată; barul Orhideea și băieții de la blocurile din zonă, Cucu, Raul, Șarpele, Soso, Artur, Bengu, băieți cu care trebuia să fac o expoziție de artă și pe care n-am mai făcu­t o. Rămîne în urmă centrul orașului, Teatrul de Stat Arad, unde am locuit cîndva doi ani, barul KF unde stăteam pe terasă cu artiștii din Biserika & Kinema Ikon. Rămîn în urmă BCU și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“ Arad, unde am lucrat în ultimul timp. Rămîne pierdut în partea de vest a orașului cartierul Aurel Vlaicu, cartier de blocuri, unde am locuit în anii ’90. Dau turul orașului ca un soldat care a fost declarat dispărut. Aici, în orașul acesta, îmi rămîn amintirile îngropate lîngă cadavrele celor doi cîini, Jacky și Bucur, pe care i-am avut și de care uneori mi-e atît de dor. În urmă totul rămîne neschimbat. Sînt la marginea orașului. Fac plinul de benzină, o privire scurtă și portiera se închide.

E 25 februarie. Noaptea abia a început, îmi aprind o țigară și încerc să nu mă gîndesc la nimic. Drumul abia a început și simt deja oboseala și stresul cum mă cuprind, mîinile îmi tremură ușor și nici măcar nu am scăpat de Valea Mureșului, curbe strînse și localități pe o distanță mai mare de 120 km. Trag în prima parcare, îmi torn apă rece pe față și pe gît, fac cîteva flotări care ajută întotdeauna în astfel de situații. O sun pe Cristina, nu răspunde. În patruzeci de minute ajung la Deva, în sfîrșit pe autostradă. Plictiseală și relaxare combinate cu o senzație confuză de libertate, cam asta oferă autostrada. Îmi este greu acum să rememorez tot drumul, noaptea nu este atît de spectaculos, e mai degrabă pe interioritate și senzații, fluxul continuu al conștiinței. Dacă prinzi cer senin cu lună plină, e destul de mișto și Valea Oltului. Am mai oprit de cîteva ori pentru scurte băi reci și cafea. Cea mai grea porțiune de drum, aproape insuportabilă, a fost autostrada Pitești – București. E ca într-un joc video, trebuie să rămîi pe pistă. Eram atît de rupt că nici nu mi am dat seama cum am ajuns. Era deja 5 dimineața. Noaptea se terminase pentru mine. Urma s-o iau din nou de la capăt.

V. Leac este poet.

Foto: adevarul.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.