Există pe lume povești mai spectaculoase decît cele care se întîmplă noaptea? Nu, nu vorbim aici de one night stand-uri, ci de tot felul de în­tîmplări și personaje care apar de nicăieri și apoi nu prea știi nici ce să faci cu ele și nici unde să le depozitezi. Gîndiți-vă puțin la ce ați trăit în diverse momente din viață. La nopțile care v-au rămas în minte și le-ați putea povesti oricînd, indiferent de cîți ani au trecut peste ele. Fiecare dintre noi are propria colecție, la care, chiar dacă nu umblă prea des, nici n-ar renunța de bunăvoie. Par un fel de OZN-uri în viețile noastre.

Mi-am dat seama și că o parte dintre prozele scurte la care lucrez se întîmplă după ce s-a înserat de a binelea în București.

De la această idee a plecat Dosarul de acum. I-am rugat pe invitații mei să povestească cîte o istorie care să se fi întîmplat în regim nocturn. Am ținut la această ramă, a unității de timp. Ce a ieșit, o să descoperiți singuri. E un fel de antologie de nopți de tot felul: cu decizii, cu sperieturi, cu auzul ascuțit la maximum, cu piei de urs, domnișoare Dostoievski, bărbați îmbrăcați în cojoace, o mașină veche de douăzeci de ani, un cîine, un leu și un lanț nesfîrșit de gînduri, Andreea, Cristina, teoria focului pe care o face Melville în Moby Dick, The Wall, un motan Voltaire și niște artificii, felul în care spun extratereştrii „la revedere“, un thriller în trenul Bucureşti – Belgrad, în vremea embargo-ului, o întîlnire cu Adi Minune după ora două, de la restaurantul „Ambasador“, un televizor alb-negru Venus, niște sforăituri și 10.000 de euro pariați la un joc de noroc. Și lista ar putea să continue.

Și, mai ales, mi-aș dori să vă în­trebați, după ce o să citiți întîmplările din Dosar, care e noaptea cea mai prețioasă pe care ați păstra-o fără să stați pe gînduri, dacă ați putea să alegeți doar una singură din întreaga dumneavoastră viață. Acesta a fost, de fapt, și subiectul anchetei mele. Iar răspunsurile sînt de-a dreptul emoționante. Nopți memorabile vă doresc! 

Ilustraţie de Ion BARBU