Omul de la partid își planifică și el o sîmbătă cu familia și cu prietenii, să meargă la pădure, să frigă cîțiva mici și să bea bere la aer curat. Ultimul week-end cînd a apucat să ajungă în afara orașului a fost acum o jumătate de an, dar nu a putut să mai coboare din mașină, că venise ploaia. Și era și frig, toamnă tîrzie, deja. Acum omul de la partid a pus deja berea și undițele în mașină, bagajele sînt făcute, mîine la prima oră pleacă spre Singureni, că peștele se prinde mai bine de dimineață.

Dar vineri seară, după nouă, chiar în timpul filmului, sună telefonul și-l trezește din somn. Adormise deja, că e ostenit, nu a mai apucat să vadă sfîrșitul unui film de ani buni. Aude că mîine dimineață trebuie să fie la partid, apoi vor merge la o manifestație spontană. A uitat să întrebe pentru ce sau împotriva a ce vor manifesta. De fapt, nici nu s-a mai gîndit să întrebe, că nu-l interesa defel. Și-a anunțat familia că el nu mai merge mîine, dar că să se ducă fără el. După care s-a băgat trist în pat și a adormit din nou.

Omul de la partid merge la partid, se duce unde este trimis, fie că e vară, e ger, ploaie sau poluare. Se suie în mașină și merge prin sate sărace, bătînd din poartă în poartă, să vorbească cu alegătorii. Are două sandviciuri la el, dar întotdeauna și o conservă, în caz că. În satele sărace nu sînt restaurante la care să te oprești să mănînci, așa că e mai sigur să iei cu tine tot ce ai nevoie. În satele sărace, cîinii de la partidul rival umblă întotdeauna dezlegați, așa că trebuie să fii cu ochii în patru și cînd mergi pe uliță, dar, mai ales, cînd bați la poarta omului. Dacă vezi că țăranul iese cu o furcă în mînă, o sapă, o greblă sau doar cu un vătrai, trebuie să treci automat la planul B, așa cum ți s-a făcut instructajul la partid.

Pe omul de la partid îl părăsesc jumătate dintre prieteni, e înjurat pe stradă, i se zice „huo” și e scuipat pe haine, pe cap sau chiar între ochi, în funcție de dexteritatea scuipătorului, dar și de cea a omului de la partid de a se eschiva. De cele mai multe ori nu e nimerit, într-adevăr, pentru că omul de la partid și-a format deja reflexele de a fanda eficient cînd vine scuipatul.

Dar, iată, partidul a ajuns la guvernare! Au trecut ani și ani și ani, într-adevăr, însă a ajuns! A meritat efortul, își spune omul de la partid. L-au pus într-o funcție importantă și acuma poate și el să-i pună pe alții în alte funcții importante. Și voi vă așteptați ca omul de la partid să spună nu, îmi propuneți voi funcția asta, dar eu știu că sînt alții mult mai buni decît mine, chiar și mai deștepți, cu vorbire aleasă și cultură generală, care vorbesc limbi străine cu accent americănesc, elegant îmbrăcați, așa că îi las pe ei să ocupe funcția, că îs mai competenți și e mai bine pentru țară.

Voi rîdeți ținîndu-vă de burtă de omul de la partid, scrieți toate măscările despre el pe Facebook, îl arătați cu degetul cînd îl vedeți la televizor și ziceți că uite ce bou, în timp ce stați comod în fotoliu, cu o bere în mînă și cu o plăcintă în cealaltă, iar el e cu umbrela în ploaie, la miting, pe lîngă Intercontinental. Și apoi vă așteptați să se dea frumos deoparte și să vă cheme politicos ca să ocupați postul, fiindcă sînteți educat, aveți experiență în multinaționale, vorbiți frumos engleza și aveți costume elegante? Seriooos?

Ei bine, deși e greu de crezut, sînt mulți, foarte mulți chiar, cei care nu numai că sînt convinși că așa ar trebui să facă omul de la partid, ci sînt chiar uimiți și dezgustați că nu o face. Și spun că da, vezi, am avut dreptate cînd spuneam ce spuneam despre el...

Ei bine, vă garantez eu că omul de la partid nu va face asta. Fiindcă el face ceea ce este în natura umană să facă și să nu facă. Și eu nu îl condamn atît pe el că nu se dă deoparte din postul pe care l-a pus partidul, și nici pe prietenii lui și pe ceilalți oameni de la partid, semianalfabeți și săraci cu duhul, pe care i-a pus pe celelalte posturi, cît vă condamn pe voi, cei educați la universități bune, care lucrați la firmele curate din office buildings, care vorbiți engleza cu accent american și încă două limbi, care mergeți din doi în doi ani la Festivalul „George Enescu” și chiar la Operă, din cînd în cînd, care aveți costume Dormeuil și mirosiți frumos a Fahrenheit, că nu vreți să știți că singurul mod în care cei ca voi pot să ajungă în acele posturi este să-i luați locul la partid, mai întîi. Da, așa este, știm cu toții că e caca la partid, e urît în satele sărace și nu sînt restaurante în care să mănînci un St. Jacques sau un foie gras cînd te duci acolo în campanie, și nici măcar un steak de Doamne-ajută. Că nu ți-ai lăsa vreodată week-end-ul de shopping la Milano sau de schi la Poiana Brașov, fiindcă te cheamă partidul la miting. Dar altă metodă de a ajunge la puterea de decizie în stat încă nu s-a inventat în democrațiile din partea aceasta de lume în care sîntem. Și da, dacă știți că sînteți la fel de deștepți și de bine intenționați ca Nicușor Dan, dar nu vreți să faceți ce a făcut el de nebun timp de zece ani, pînă să ajungă unde a ajuns, măcar aveți decența să tăceți dracului din gură...

George Butunoiu este head-hunter, conduce una dintre cele mai vechi firme de recrutare din România. A lansat Politoscop, o cercetare a profilurilor individuale ale politicienilor români, și ține blog-ul de gastronomie și savoir-vivre Restocracy, unde urmărește cele mai bune restaurante din București.