I-am descusut pe cîţiva reprezentanţi ai unor cunoscute companii multinaţionale (BRD, Dacia Renault, McDonald's, Pepsi) cu funcţii de răspundere, ce cred ei despre viaţa pe care o duc. Întrebările pe care le-am pus, au fost, în linii mari, aceleaşi: cum decurge programul lor cotidian, dacă le place ce fac, ce perspective le oferă actualul loc de muncă, cum îşi aduc contribuţia la "binele societăţii", dar şi la al lor personal; dacă se simt robotizaţi, workaholici şi ce timp mai au pentru ei înşişi; dacă şi cînd doresc să-şi deschidă propria afacere; şi, în final, în ce măsură sînt fericiţi.Am reprodus exact răspunsurile obţinute, fără a avea pretenţia că recunoaştem în ele mai mult decît standardul protocolar care se oferă cu asemenea ocazii. Corect, inofensiv, eficient; dar totuşi, nelăsîndu-ne pînă la capăt impresia că am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat interlocutorii, fie ei fericiţi sau nu, şi nu imaginile lor. (I.P.)C.P. şefa Departamentului de contabilitate al unei mari companii de carburanţi * Rutina. Dimineaţa o pregătesc pe fetiţa mea pentru şcoală, luăm micul dejun împreună, stăm de vorbă. După ce pleacă ea la şcoală, plec şi eu destul de liniştită la serviciu - din fericire beneficiez de flexi-time şi pot ajunge (cel mai tîrziu) la 9,30, oră mai mult decît rezonabilă. Cînd ajung la serviciu îmi consult agenda zilei, apoi citesc mail-ul şi răspund la mail-urile urgente şi importante. În general această activitate îmi ia 2-3 ore. Mă apuc de lucrările personale, dar sînt întreruptă de numeroase telefoane, alte mail-uri şi solicitări din partea subalternilor şi şefilor. Am multe şedinţe. Am zile în care am cursuri, workshop-uri sau prezentări. Uneori reuşesc să dau un telefon acasă după prînz. Alteori nu. Am pauză de prînz cînd mănînc un sandwich în faţa calculatorului sau mănînc o friptură şi o salată la bufet. Seara ajung acasă obosită sau foarte obosită. Nu reuşesc decît să mai verific o dată lecţiile, să pregătesc cina (nu ceva prea complicat), să citesc o poveste copilului şi uneori să văd un film.* Ce îmi place. În general îmi place, dar am şi momente cînd nu îmi place. Îmi place ceea ce fac, mediul de la serviciu, şi faptul că nu este un job monoton şi, mai ales îmi place faptul că ideile mele sînt luate în consideraţie şi adesea sînt aplicate. Nu îmi plac situaţiile conflictuale şi atitudinea unor colegi care uită că de fapt sîntem în aceeaşi echipă.* Ce pot. Pot să îmi plătesc ratele la bancă, să mai investesc în renovări, să mergem în vacanţe normale...* Contribuţia... Nu ştiu dacă am vreo contribuţie la "binele societăţii". Încerc doar ca toate lucrurile pe care le fac să fie de foarte bună calitate şi corecte. Îmi tratez partenerii şi subalternii cu respect. Caut soluţii rezonabile în cazul divergenţelor.* Mulţumirea. Sînt fericită că sîntem sănătoşi, că avem o fetiţă extraordinară, că am un soţ care mă iubeşte, că sîntem foarte apropiaţi. Şi că am făcut progrese în renovarea casei în care m-am născut şi pot să sper în continuare.* Viaţă pesonală. Mai am, dar totuşi s-a redus mult timpul pentru viaţa personală. Week-end-urile sau zilele libere nu le fososesc decît pentru a-mi reveni şi a o lua de la capăt. Nu am timp liber "de pierdut". E un lux pe care mi-l permit doar în vacanţe, care nu au cum să ţină niciodată mai mult de două săptămîni la rînd.* Viitorul... Sigur că doresc să îmi deschid propria afacere. Realist vorbind, nu cred că asta se va întîmpla prea curînd.Florin RĂDULESCU director general Pepsi Quadrant Amroq Beverages * Desfăşurător. Îmi încep ziua de muncă foarte devreme. De obicei sînt primul care vine la firmă din cadrul top management-ului şi asta din mai multe motive: unul dintre ele este acela că între ora 7,00 şi ora 9,00 sînt două ore în care îmi pot citi corespondenţa în linişte, în timp ce îmi savurez cafeaua. Sînt două ore pline de eficienţă. Un al doilea motiv ar fi acela că la ora la care vin la serviciu traficul este mult mai lejer şi asta mă fereşte de eventualele situaţii tensionate ce se creează după ora 8,00 în trafic. Am grijă ca ziua să o încep cît mai pozitiv şi mă feresc de ştiri şi comentarii politice. Prefer să ascult pînă plec de acasă şi în maşină, în drum spre firmă, muzică clasică (Strauss, Mozart, Brahms etc.). Apoi toată ziua mi-o petrec conform planului făcut şi încerc să-mi motivez subalternii să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu cît mai bine. După circa 12 ore, de obicei plec acasă, nu înainte de a face un rezumat al zilei trecute şi un plan pentru a doua zi.* Motivaţie. Sigur că îmi place, altfel nu cred că are rost să venim la un serviciu care ne displace. Îmi place ceea ce fac pentru că reuşesc să găsesc mereu ceva interesant şi nou în ceea ce fac. În plus, am şi multă independenţă pentru a aplica ceea ce-mi propun.* Aşteptări. Lucrez într-o companie în cadrul căreia am tot timpul ceva de învăţat şi am oportunitatea de a-i învăţa şi pe alţii, la rîndul meu. Quadrant Amroq Beverages este o firmă care face din oamenii talentaţi profesionişti adevăraţi.* Perspectivă. Particip atît în nume personal, cît şi prin intermediul companiei, la o serie de activităţi de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu din România, ajutăm persoane în dificultate, sponsorizăm multe activităţi culturale şi sportive. În acelaşi timp nu uităm să îi ajutăm în problemele lor personale pe angajaţii noştri .* Propria afacere. Am avut propria mea afacere pe care i-am lăsat-o în administrare soţiei. Nu am de gînd să mă mai întorc la o afacere a mea personală. Alegerea am făcut-o mai de mult şi sînt preocupat numai de cariera mea actuală şi viitoare.Liviu ION director executiv, Direcţia de Comunicare, Automobile Dacia SA * Succesul. Constă într-un mix de recunoaştere publică a reuşitelor profesionale pe baza competenţelor probate de către autor şi de identificare emoţională a publicului respectivului succes cu autorul. Acum trăiesc o împlinire de etapă, în care construiesc premisele împlinirilor viitoare. Nu cunosc oameni care să fi reuşit în viaţă cu un program 9 to 5. Cunosc însă cazuri, admirate la nivel internaţional, care presupun un program mai lung şi dens; unul dintre ele este cel al lui Carlos Ghosn, preşedintele Renault, supranumit seven-eleven. O carieră afectează elementar viaţa privată, prin reducerea timpului alocat, dar oferă compensaţii, cel puţin o vreme. Pe de o parte, totul se plăteşte. Pe de alta, cariera oferă intensitate vieţii private. E o alegere: poţi bea o cafea lungă cît o supă, o zi întreagă, sau sorbi rapid o ristretto. Cunosc şi cazuri în care cariera şi viaţa de familie se împacă foarte bine, întrucît partenerii au valori şi ţeluri comune, înţeleg, asumă şi dau atît substanţă, cît şi strălucire unei astfel de vieţi.* O zi. Întotdeauna m-am dus cu plăcere la şcoală, la facultate, la birou. O zi de lucru normală durează 10-12 ore, uneori şi mai mult. Reuniuni, întîlniri, discuţii, dosare, deplasări. Restul este savurat sub titulatura de viaţă privată. Aici intră şi cărţile, filmele, călătoriile, concertele, muzica clasică.* Povestea. Am fost recrutat de o multinaţională specializată. Ca să ajung să ocup acest post, am trecut prin 15 ore de interviuri, cu 10 persoane. Generic vorbind, greu nu a fost interviul, ci drumul pînă la el; un drum de 17 ani îmbogăţiţi de cărţile citite, studiile de master şi doctorale; ani hrăniţi de muncă şi de week-end-urile petrecute la birou, în biblioteci, în faţa calculatorului; ani marcaţi de renunţările la distracţii, dar mai ales de reproşurile celor cărora le acordam prea puţin timp din viaţa mea. Mai întîi de toate, am dorit să fac lucrurile bine; apoi, să devin, să fiu. De aceea nu am simţit că fac sacrificii. De-a lungul carierei mi-am atins o bună parte din obiective. Am reuşit să fiu mereu printre cei buni la ceva anume. Am urmat întotdeauna un plan profesional. Îmi doresc să realizez cîndva şi unul din visele adolescenţei, acela de a scrie un roman.* Roboţel? Şi cariera, şi viaţa privată contribuie la fericire; diferă doar proporţiile, în funcţie de standardele şi ţintele specifice fiecărui individ, fiecărui cuplu, fiecărei familii. Eu tocmai lucrez la aceste proporţii. Stereotipului cu roboţelul i-aş răspunde cu invocarea primei legi a roboticii (Isaac Asimov), care prevede interdicţia de a răni oamenii.Adela PASCU secretar general BRD * Viaţă profesională. Împlinită. Job = activitate dinamică, nu există rutină, creez, am libertate de iniţiativă, succesul e recunoscut, top management foarte bun, criterii profesioniste de lucru etc..* Viaţă privată. Nu este exclusă! Doar priorităţile trebuie mai atent gîndite. Viaţa privată aduce un echilibru necesar unei cariere, de regulă. Cca 10-12 ore zilnic (L-V). În WE, în ultimul an cel puţin, week-end-urile îmi "aparţin" aproape în totalitate - cu cîteva excepţii. Încep la 8 a.m. şi termin serviciul la 7- 8 p.m. de regulă.* Istoria. Am depus un CV pentru o anumită poziţie. După două interviuri mi s-a oferit şi un alt post pe care l-am acceptat imediat, pentru că mi s-a părut şi mai interesant. "Sacrificiul" îl reprezenta doar un training de şase luni departe de casă, care a fost înterupt după numai două luni pentru a mi se oferi postul actual. Fiind ceva nou, evident că a însemnat o perioadă mai grea la început, de învăţare şi de adaptare. Aşa am descoperit că bariera de la parcare nu se deschide înainte de ora 7 am şi că bodyguard-ul şi-a fixat alte repere pentru ora de plecare de la serviciu - după 12 noaptea.* Vise şi realitate. Raportul dintre visul din tinereţe şi realitatea de azi... nu ştiu. Mi-am dorit să ajung într-o poziţie/activitate de genul acesta (cu descrierea de mai sus), dar nu puteam să o definesc aşa - atunci aveam alte repere.* Fericire. Da, mă consider un om fericit - mai degrabă mulţumit (fiind vorba de viaţa profesională şi nu cea personală, în care se potriveşte mai mult acest cuvînt). Cariera pentru mine înseamnă foarte mult. Şi contribuie într-o foarte mare măsură la acest sentiment de fericire.* Workaholic. Am fost şi sînt de mult timp addicted to work. Ajunsă la maturitate (cred!) încerc să îmi impun acel echilibru cu viaţa privată - fără de care nu cred că va mai fi la fel. Explicaţie: cele 10-12 ore zilnic acum reprezintă un program redus faţă de ce am avut înainte ca ritm de muncă. La fel şi pentru WE-uri, care rareori erau libere.Cristian SAVU director de comunicare McDonald's România * Programul zilnic. Îmi place să ajung printre primii la birou, cu jumătate de oră înainte de a începe programul. Prima parte a zilei o dedic corespondenţei, răspunzînd unor probleme sau solicitări apărute atît în ţară, cît şi la nivel internaţional. Îmi petrec o bună parte din timp vorbind la telefon, ori cu colegi din diverse colţuri ale ţării, ori cu parteneri externi, de diferite orientări şi profesii, începînd de la agenţii de publicitate, de media, pînă la parteneri de altă natură, sportivi, de exemplu. Şi nu vă ascund că abia în ultimele două ore din zi se întîmplă să-mi organizez întîlnirile. Lucrurile acestea îmi ocupă aproape toată ziua: de la 8,30 pînă după ora 6 p.m. Cînd este cazul, programul se prelungeşte cît e necesar.* Human touch. Colegii mei şi cu mine sîntem oameni absolut normali. Bineînţeles că facem glume, fiindcă o muncă stresantă şi încruntată ne-ar consuma mult mai repede decît ar fi cazul. Sîntem într-un permanent dialog între noi. Nu avem condică, dar fiecare îşi cunoaşte foarte bine responsabilităţile...* Teoria lui George Ritzer. McDonaldizarea societăţii şi tot ce înseamnă robotizare. Din cîte ştiu, lucrul ăsta l-a inventat Ford, şi se pare că ăsta e sensul în care merge întreaga lume, nu doar un anumit domeniu sau o anumită companie. E vorba de o muncă ultraprofesională. Nu sînt adeptul omului multilateral dezvoltat, eminent în zeci de domenii complet diverse de activitate. Acest lucru e greu de realizat în secolul XXI. De asta e bine ca fiecare să ne ştim foarte bine specializarea şi bucata noastră de activitate.* Promovare. Există destui dintre angajaţii noştri care au promovat pornind nu de la munca de jos, ci de la prima fază de angajare: crew, simplu angajat. Aceasta nu înseamnă doar că el spală pe jos, ci că învaţă, într-un interval de timp, să lucreze pe multele echipamente dintr-un restaurant, de la grill pînă la casele de marcaj. Este un training permanent: prin rotaţie trec prin toate activităţile. Nici noi nu dorim o monotonie a muncii: un om care are o muncă monotonă îşi pierde din atenţie, din concentrare, din eficienţa muncii. La noi e o realitate că fiecare poartă în raniţă bastonul de mareşal, în ceea ce priveşte promovarea. Exemple în sensul ăsta avem nenumărate, începînd de la şefi de restaurante, oameni de 24-25 de ani, care conduc afaceri de miliarde, pînă la top management. Dorinţa noastră, de la bun început a fost de a reduce, cît putem, factorul subiectiv în promovarea oamenilor noştri: adică să nu avanseze cineva pentru că îi plac şefului ochii lui, ci datorită aptitudinilor şi performanţelor sale dovedite, cît şi pe baza unor teste periodice.* Binele social. Contribuim prin oferirea unor servicii şi produse pe care le considerăm cele mai bune în domeniul nostru. Prin implementarea unor noi concepte în rîndul clienţilor noştri: cea a unei vieţi active - crosurile, turneele de street-ball, în care distracţia şi mişcarea sînt dezideratele principale. Sîntem un exemplu bun. Sîntem un brand care schimbăm environment-ul în jurul nostru: am venit cu construcţii noi, cu luminozitate, cu curăţenie impecabilă. Mulţi au observat şi au încercat să facă acelaşi lucru. Îi determinăm şi pe alţii să adopte aceleaşi standarde ca noi: societatea cîştigă şi, în final, clientul.* Binele personal. Îmi place ce fac pentru că, de multe ori, fac lucruri noi. Încerc să îmbunătăţesc ce am făcut anterior, să-i dau altă faţă sau să fac altceva mai bine, cu impact mai mare. Îmi oferă stabilitate. Am mari satisfacţii în ceea ce priveşte realizările personale: recunoaştere a performanţelor atunci cînd este cazul: acum doi ani am fost desemnat directorul de comunicare al Europei din sistemul McDonald's, iar cu un an înainte, angajatul anului McDonald's România. Am învăţat să văd altfel munca în echipă şi să pun perfomanţele personale în balanţă cu cele ale echipei. Să văd cu alţi ochi anumite realităţi cărora, poate, nu le dădeam destulă atenţie: curăţenie, mediu înconjurător, calitatea hranei.* Fericire. Perspective materiale. Sînt nişte oportunităţi şi nişte motivaţii speciale, dar nu sîntem nişte oameni bogaţi. Avem o viaţă decentă, cu anumite posibilităţi, sîntem undeva în categoria medie, cea pe care cu toţii o aşteptăm. Îmi pot permite să am o maşină, un apartament proprietate, o ieşire cu familia în week-end şi, în altă ţară, o dată pe an. Sînt fericit pentru că am o familie foarte puternică şi foarte unită care îmi dă toată energia necesară.* Propria afacere. Este un gînd cu care cochetez de mai mult timp, dar niciodată nu m-am putut rupe de acest brand care e McDO. Oricum, dacă aş începe o afacere, va fi tot în domeniul comunicării, ceva unic şi inedit pe piaţa din România.