Nu poți face un acvariu dintr-un borș de pește stricat

Alexandru GABOR
Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Nu poți face un acvariu dintr un borș de pește stricat jpeg

Ultima dată cînd am intrat în sediul central al ICR se întîmpla în vara lui 2012, după ordonanța de urgență care viza trecerea instituției de la patronajul prezidențial sub controlul așa-zis parlamentar. Era o zi toridă de vară și ne-am improvizat atunci, o mînă de oameni, niște papioane pentru a sta cîteva ore în fața sediului din Aleea Alexandru, fără vreo speranță că lucrurile se vor îndrepta. Asentimentul era că se demolează, prin ucaz politic, munca de ani de zile a unor oameni cu o dedicare minunată. Astfel, ICR-ul devenea încă o victimă secundară a conflictului dintre Guvern și Palatul Cotroceni.

În sistemele politice cu legitimitate duală, coabitarea ne confirmă că balcanismul poate submina și instituțiile cu adevărat de interes național. Diplomația culturală nu este altceva decît o completare a politicii externe. În același timp, diplomația culturală facilitează și impune prezența bunurilor culturale și simbolice pe scenele internaționale. Într-un context galopant al globalizării culturale, a nu avea o diplomație activă și performantă înseamnă o condamnare la minorat, mai ales pentru o cultură secundă.

În ultimii zece ani, ICR a avut cinci președinți, ale căror mandate s-au încheiat înainte de termen, majoritatea fiind de aproximativ doi ani. O astfel de instabilitate instituțională nu poate avea altă consecință decît șubrezirea construcției, chiar în ipoteza unor președinți cu intenții bune. Nu are sens să amintim acum toate nesăbuințele din mandatele ce s-au succedat rapid. Nu doar gafele au marcat perioada ultimilor ani, dacă se recitesc rapoartele Curții de Conturi și se analizează cîteva schimbări la nivel de conducere. Politizarea ICR a îmbrăcat două forme majore, numirile politice la nivel de vîrf, întîi de toate, și apoi controlul bugetului ICR în funcție de simpatii și antipatii politice. Astfel, proiecte în derulare au fost uneori subfinanțate sau anulate. Pentru publicul larg, toate aceste evoluții nici nu mai contează. Ar fi injust totuși să decretăm că toată activitatea rețelei ICR și a celor 18 reprezentanțe externe a picat orice test de relevanță. Unele birouri externe s-au salvat și au continuat proiectele de valoare începute anterior, însă acest lucru s-a petrecut în pofida, nu cu ajutorul centralei ICR.

Diplomația culturală se definește ca un teritoriu interdisciplinar de graniță, aflat la intersecția dintre politicile culturale și teoria relațiilor internaționale. Ea este un instrument de soft power ce consolidează apropieri culturale sau, alteori, sondează teritorii noi. Clasicii acestei discipline nu sînt încă tălmăciți, iar singurul curs de diplomație culturală este găzduit, meritoriu, de Facultatea de Științe Politice a Universității București. Privind înapoi, la ICR se disting două paradigme. Prima perspectivă poate fi numită nombrilistă – ea ne spune, în esență, că românii au inventat caloriferul și misiunea ICR e să facă cunoscut lumii întregi acest fapt. A doua perspectivă a fost cea liberal-concurențială – există o piață globală a bunurilor simbolice și dialogul cu profesioniști ne ajută să integrăm artele și industriile creative în trend-urile globale ale lumii culturale. Prima perspectivă a fost deseori însoțită de un vădit clientelism cultural. A doua a avut, măcar în intenții, idealul meritocrației. Ceea ce poate fi subliniat aici este că tensiunea dintre ele nu s-a redus la elemente identitare. Ambele consideră identitățile culturale ca fiind primordiale, însă decupează diferit aceste felii. Cea de-a doua perspectivă a fost, și încă rămîne, un pariu plin de curaj. Dacă ne uităm doar la lumea filmului și a valului de regizori care culeg premii internaționale, acesta e singurul pariu pe care îl putem face, i.e., a miza pe performanță culturală. Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, semnat de regizorul de Radu Jude, este cea mai recentă atestare că filmul românesc continuă un parcurs în zodia excelenței.

Diplomația noastră culturală poate fi reformată, fără nici o îndoială. Mă despart aici de fatalismul celor care cred că renașterea instituțională a ICR-ului este imposibilă. Nu putem însă reconstrui un acvariu dintr-un borș de pește, spre a împrumuta o metaforă de la Adam Michnik. Totul poate fi reluat de la fundații, cu pasiune, migală și ceva determinare. Primul pas ar fi reașezarea ICR sub patronajul Președinției și suprapunerea celor două mandate. Al doilea pas ar fi un consens politic că diplomația culturală merită a fi eliberată de influența jocurilor politice mărunte. E singura cale prin care rețeaua de instituții aflate sub aripa ICR se poate reinventa. În acest moment nu avem, iar acest lucru nu poate fi decît regretabil, semnale că partidele politice înțeleg gravitatea situației ICR.

Alexandru Gabor este publicist, doctor în politici publice. A fost consilier la Ministerul Culturii în 2016 și a lucrat pentru o scurtă perioadă la ICR, în anul 2010.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.