„N-am ajuns la fundul sacului, degradarea va continua“ - dialog cu Petre BARBU

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
„N am ajuns la fundul sacului, degradarea va continua“   dialog cu Petre BARBU jpeg

Toate televiziunile se laudă cu audienţele lor. Aproape zilnic apar comunicate din partea posturilor TV în care se spune „aseară am fost nr. 1, am depăşit concurenţa“ etc. etc. Cum stau lucrurile, de fapt?

După părerea mea, este un comportament comic al televiziunilor. Pentru telespectatorul obişnuit, lucrul acesta nu contează, căci nici măcar nu ştie ce înseamnă rating. Dar se induce în opinia publică faptul că televiziunea aceea e bună, din moment ce se uită atîta lume la programele sale. E o acţiune de propagandă a televiziunilor, cu care îşi sporesc imaginea. Audienţa e într-adevăr importantă pentru clienţii de publicitate, iar televiziunile sînt interesate de asta pentru că, pe baza punctului de audienţă, vînd timp de publicitate. Lăudăroşeniile din comunicatele de presă mi se par ipocrite.

Concret însă, ce înseamnă audienţele, la ce cifre ne raportăm?

În fiecare an, Kantar Media face publice cifrele de audienţă pentru 70 de posturi TV. (Mai sînt şi alte zeci de posturi TV difuzate în România care nu îşi măsoară audienţa.) Aproape 50% din cota de piaţă TV în 2013 au fost furnizate de 9 televiziuni generaliste – în principal posturile din Media Pro şi Intact. Mi se pare un fenomen îngrijorător de concentrare a puterii în televiziune. Următoarea categorie o reprezintă televiziunile de ştiri, care au o cotă de piaţă de 14,6% (Antena 3, B1 TV, Realitatea, România TV şi Digi 24). Urmează nişa desenelor animate (7%), apoi canalele de filme (5%), canalele de muzică şi altele. Canalele de documentare au 1,9% (este vorba despre media pe toată ziua). Ăsta e publicul, aşa arată consumul. Televiziunile generaliste controlează piaţa. 50 de canale dintre cele 70 măsurate au avut audienţe medii de sub 10.000 de telespectatori pe minut (în decursul unui an). Sînt şi televiziuni care au medii de sub 1000 – un fel de televiziuni de cartier. Dacă facem o analiză pe cele două mari trusturi rivale (Intact şi MediaPro), vom vedea că au o cotă de peste 40%. E un lucru prost pentru piaţa TV: avem doi jucători mari, ar fi fost nevoie de un al treilea care să echilibreze lucrurile, oferind altceva decît cei doi.

Al treilea mare jucător ar fi putut fi TVR... TVR este o poveste nesfîrşită...

Pe vremea lui Valentin Nicolau (apropiat de Guvernul Năstase), controlul asupra vînzărilor de publicitate şi asupra investiţiilor a fost mai bun. Valentin Nicolau a fost un bun administrator. Ulterior, acest control s-a pierdut. Acum, TVR a ajuns a noua televiziune ca audienţă. Oamenii de televiziune, cînd au rating-uri proaste, au tendinţa să dea vina pe instituţia care face măsurătorile. Dar care sînt măsurătorile „bune“? Liderii de opinie şi vedetele au dus adevărate campanii împotriva măsurătorilor de audienţă, dar acestea sînt cifrele. În Asociaţia Română de Măsurare a Audienţelor sînt vreo 40 de membri (televiziuni, agenţii de publicitate etc.) şi interesul lor este ca aceste măsurători să fie corecte.

Televiziunile de ştiri au o audienţă medie de cîteva sute de mii de persoane – cît populaţia unor oraşe precum Constanţa ori Ploieşti. Dar impactul lor în opinia publică pare să fie mult mai mare...

Dincolo de aceste cifre, televiziunile de ştiri au o mare forţă de propagandă, de influenţă: dacă într-o seară „toacă“ un personaj, momentul e consumat de cele cîteva sute de mii de telespectatori, dar apoi „se duce buhul“ prin ziare, pe bloguri ş.a.m.d., deci propaganda e mai puternică decît audienţa în sine.

Şi cum se explică asta? Să fie pasiunea românească pentru „tocatul unui personaj“?...

Cred că tot ce spun televiziunile de ştiri este înghiţit pe nemestecate de telespectatorii lor. Oamenii nu-şi mai pun întrebări, nu mai gîndesc. Televiziunile şi-au creat nişte soldaţi credincioşi, care le urmăresc în orice împrejurări, execută mental ceea ce li se spune.

Şi li se spune în talk-show-uri. Televiziunile „de ştiri“ umplu spaţiul de emisie cu nişte discuţii între trei-patru-cinci oameni prezenţi în studio, care îşi dau cu părerea despre orice. Nu cumva talk-show-ul s-a uzat?

Nu cred că s-a uzat această „practică jurnalistică“, dacă ne luăm după audienţe. Dar, din punct de vedere profesional, totul este la nivel de improvizaţie. Asta ţine de calitatea producătorilor şi a oamenilor de televiziune: sînt, în multe cazuri, nişte mediocri, nu nişte inteligenţe diabolice. Şi atunci livrează un produs mediocru. Afirmaţia mea poate părea jignitoare, dar cred că ăsta e adevărul din interiorul breslei. E regretabil că nu avem, la TV, nişte oameni care să te pună pe gînduri sau în care să recunoşti competenţa, atunci cînd vorbesc. S-ar putea să greşesc, dar Robert Turcescu, în primii ani cînd făcea emisiunea cu „bila albă, bila neagră“, era bine pregătit, avea în spate o echipă şi era totdeauna cu temele făcute. De atunci, nu-mi amintesc să mai fi văzut emisiuni bine pregătite...

Dar, atîta timp cît cîteva sute de mii de oameni (sau mai mulţi) înghit emisiuni mediocre, de ce s-ar chinui producătorii şi realizatorii să facă mai mult şi mai bine?

Efortul de a învăţa şi de a te documenta presupune muncă. Şi bani. Iar piaţa de televiziune (şi presa în ansamblu) e doborîtă de sărăcie. E disperată. Nu poţi să vinzi un ziar tipărit stînd toată ziua în redacţie, cu un ochi pe ecranul TV şi cu unul pe Internet, iar a doua zi să ai pretenţia ca potenţialul cititor să-ţi cumpere ziarul în care scrii ce ai văzut pe Internet şi la televizor... De cîţiva ani, ziarele tipărite i-au dat cîte ceva cititorului: un şampon, un disc, o carte, un bilet de tombolă... Cînd piaţa s-a prăbuşit, în 2009, am ajuns la momentul adevărului: am văzut cîţi oameni cumpără ziarele nu pentru că li se dă ceva în plus, ci pentru conţinutul lor. Pe Internet, e aceeaşi problemă: metoda copy & paste – ştirile se fac din comunicate de presă. Mai e un fenomen îngrijorător: agenţiile de PR s-au dezvoltat foarte mult (şi mulţi foşti ziarişti lucrează acum în PR). Conţinutul vine de multe ori de-a gata de la agenţiile de PR, care îi pun jurnalistului pe masă articolul gata scris, interviul gata făcut...

Să nu uităm însă de influenţa politică asupra televiziunilor şi a presei. Asta nu a contribuit la degradarea peisajului?

Ba da. E foarte important. Trusturile de presă n-au ştiut, în ansamblu, să facă afaceri din vînzarea produselor de presă ca atare. Şi atunci, soluţia cea mai comodă a fost să se „lipească“ de partide şi de firmele lor prietene. Cînd ai de plătit salarii, suni la partid, iar partidul sună la firmele-prietene, care mai dau un pic de publicitate... Aşa că jurnalismul aici a ajuns. Nu se mai fac anchete şi reportaje, se lucrează la minima rezistenţă. Culmea e că singurul ziar tipărit care mai publică anchete şi investigaţii – şi e un lucru de apreciat pentru el – este Gazeta sporturilor.

Dar emisiunile de la televiziunile de ştiri îngălbenesc ecranul cu breaking news şi cu „dezvăluiri“, arată pe ecran tot felul de documente, demască personaje publice... Astea nu sînt anchete?

Nu, sînt făcături. Acolo, pînă şi buletinul meteo e prezentat tot aşa, cu mesaje panicarde şi senzaţionaliste. Nu este o acţiune intenţionată, provocată de oameni inteligenţi; e produsul unor mediocri pe care atît îi duce capul.

Dar aceste făcături îndeplinesc scopurile politice ale patronului...

Da, sînt instrumente de propagandă. Eu mă mir că oamenii tineri care fac asta – şi care n-au cunoscut propaganda comunistă de dinainte de 1989 – cunosc atît de bine tehnicile de propagandă şi de manipulare. Cît de bine au învăţat lecţia! Secretarii de partid de dinainte par mici copii faţă de aceşti tineri cinici şi fără scrupule. Ei sînt nişte activişti care n-au nici o treabă cu jurnalismul. Degradarea din spaţiul televiziunilor se datorează şi CNA-ului. Este o instituţie politizată de la înfiinţare. Dar în componenţa, prestaţia şi comportamentul CNA-ului de acum se vede politizarea mai mult ca niciodată. Oamenii de acolo au uitat – sau n-au ştiut niciodată – că ei trebuie să reprezinte interesul public. Ei reprezintă interesele partidelor care i-au numit şi ale televiziunilor cu care sînt în cîrdăşie. Lipsa de fermitate a CNA a condus la această degradare a televiziunilor. Amenzile care se dau se „negociază“ şi sînt frecţii la piciorul de lemn, pentru televiziuni. În lege sînt prevăzute şi alte acţiuni – de la întreruperea emisiei, pînă la suspendarea licenţei. Dar totul se negociază şi se relativizează. Iar televiziunile au indus în opinia publică sentimentul că CNA este un cenzor. Nu este un cenzor. Televiziunile au primit o licenţă pe care o administrează şi fac bani. Pentru asta, televiziunile trebuie să respecte o singură lege – Legea audiovizualului. Nu poţi să-ţi pui poalele-n cap invocînd libertatea de expresie, atîta timp cît ai luat o licenţă de emisie, activezi în spaţiul public şi ai de respectat o lege.

Şi atunci, nu avem soluţii? CNA-ul nu rezolvă nimic, publicul înghite pe nemestecate ce i se dă... Credeam că am ajuns la fundul sacului...

N-am ajuns. Cred că degradarea va continua atîta timp cît lupta politică se va duce pe acest teren. Televiziunile îşi vor urma stăpînii şi interesele stăpînilor.

Petre Barbu este jurnalist şi scriitor. De peste 20 de ani, se ocupă de mass-media şi publicitate. A publicat volume de proză şi teatru. Cea mai recentă carte a sa este Primul an de publicitate, Editura Tandem Media, 2013.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.