Multibătrîneţi

Adriana SAVU
Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Multibătrîneţi jpeg

Bătrîneţea din oglindă

De ceva vreme mă tot uit în oglindă şi mă întreb dacă acesta este anul în care voi face tranziţia spre părul cărunt. Încerc să adun mental suficientă aroganţă pentru a mă elibera de servitutea faţă de vopsele, care durează de aproape două decenii, şi de imperativul afişării unei anume tinereţi de care nu mă simt neapărat ataşată. Pe de altă parte, am satisfacţia că o oglindă mai mare ar putea reflecta, cu mici excepţii, aceeaşi siluetă ca aceea din studenţie.

john hare 0007 jpg jpeg

Specialiştii în geriatrie, gerontologie şi genetică au realizat că, pentru a înţelege mecanismele îmbătrînirii, trebuie să studieze nu atît seniorii deja suferinzi de boli legate de vîrstă, cît mai ales adulţii (încă) tineri, de vreme ce senescenţa începe din punctul în care s-a atins maturitatea fiziologică. S-au evidenţiat astfel diferenţe semnificative în ce priveşte vîrstele biologice şi ritmurile de îmbătrînire la indivizi cu aceeaşi vîrstă cronologică.

Personal, îmi place să cred că vîrsta mijlocie este un prilej unic de a privi de pe creasta vieţii atît urcuşul, parcurs uneori într-o binecuvîntată inconştienţă, cît şi posibilele trasee de coborîre. Dacă eşti suficient de atent, poţi învăţa multe lucruri din istorisirile celor pe care îi în­tîlneşti pe drum.

Bătrîneţile de lîngă noi

Colegii mei de generaţie, chiar şi cînd manifestă evidente alergii şi refuză să se gîndească la propria lor îmbătrînire, nu au cum să se ascundă de bătrîneţea din jurul lor. Uneori locuiesc cu ea în casă, alteori muncesc împreună, o vizitează într‑un alt oraş, o altă ţară sau într-un cămin de bătrîni şi, de (prea) multe ori, o păzesc pe holuri şi prin saloane de spital.

Nu am nici o diplomă de expert în ştiinţa sau arta îmbătrînirii şi nici nu mă laud cu un extraordinar simţ de observaţie. Ca practicantă însă a unui tip de vagabondaj profesional, dar şi ca studentă permanentă a vieţii, am avut ocazia să mă aşez pe unele scaune lăsate libere lîngă tot felul de suflete şi singurătăţi. Am petrecut astfel un timp pe care majoritatea celor de vîrsta mea nu-l au la dispoziţie sau, dacă îl au, nu sînt dispuşi să-l împartă cu cei care ies din sfera intereselor lor imediate. Am înregistrat biografii video ale unor părinţi care mai sînt şi care nu mai sînt pe lume, pentru copii care mai sînt şi care nu mai sînt în ţară. Am fost adoptată simbolic de părinţii unor prieteni mutaţi pe alte continente şi mi‑am asumat rolul de aparţinător neoficial al altor prietene rămase în ţară, în relaţia cu unele instituţii medicale.

Aceste experienţe mi-au arătat că, de cele mai multe ori, nu realizăm imediat cînd noi sau cei din jurul nostru încep să îmbătrînească, mai ales în lipsa unor afecţiuni specifice evidente. Observăm, totuşi, mult mai repede bătrîneţea altora decît pe-a noastră. O mătuşă obsedată toată viaţa de ordine şi curăţenie nu mai vede sau nu-i mai pasă de praful adunat pe rafturi sau de perdelele necălcate. Un părinte factotum care s-a mîndrit toată viaţa cu propria independenţă şi dependenţa altora de el crează mini-crize familiale ori de cîte ori se află în situaţia de a solicita şi cel mai mic ajutor. Unii indivizi ajung, cum zicea Marie de Hennezel, la o senioritate arogantă şi egocentrică, fericiţi de fi înaintat în vîrstă fără ca aparent să îmbătrînească, pînă în momentul în care un eveniment neaşteptat îi face să cadă în propria lor bătrîneţe, devenită dintr-o dată cît se poate de reală.

Cei mai norocoşi sau mai înţelepţi sînt cei care văd în bătrîneţe o oportunitate, de a fi mai aproape de cei dragi, de a-şi urma pasiuni mult timp ignorate, de a oferi tot ce pot şi a fi recunoscători pentru tot ce primesc, de a experimenta eventual noi dimensiuni ale iubirii. La fel sînt şi cei care nu se sperie de mantia invizibilităţii pe care societatea o aruncă peste ei. O menţiune specială aş avea pentru acei pensionari al căror ritm de îmbătrînire cognitivă pare să fie mai mic decît zero, personaje a căror capacitate intelectuală intră în contradicţie cu accesoriile locomotorii şi mersul tîrşîit.

Bătrîneţi oficiale

Omenirea se ştie a fi meditat asupra înaintării în vîrstă de cînd se-ntinde memoria arheologică şi documentară, în funcţie de epoci şi spaţii geografice, valorizînd în mod diferit senectutea. Ultimele două secole, surprinse oarecum de noile (r)evoluţii, au împins spre margine analiza filozofică şi s-au aruncat în cursa explicaţiilor ştiinţifice şi a demersurilor administrative. Am dezvoltat cu toţii o obsesie a taxonomiilor, a îndesării fiecăruia dintre noi în tot atîtea sertăraşe şi cutiuţe cîte am reuşit să producem în toată istoria noastră socio-culturală. Aşa-zisele vîrste clasice ale vieţii suferă continuu noi divizări. Nu mai avem bătrîneţe, avem vîrstnici tineri, medii şi vîrstnici bătrîni. Însăşi vîrsta la care începe bătrîneţea variază în funcţie de diferite sisteme de referinţă. De cele mai multe ori, primirea deciziei de pensie echivalează cu oficializarea intrării în aşa-zisa vîrstă a treia, deşi se ştie bine că vîrsta de pensionare nu este uniformă, chiar în interiorul aceleiaşi societăţi.

În tot acest timp, n-am încetat să căutăm elixirul tinereţii. Ne închinăm la zeii Sănătate şi Productivitate mai ceva ca spartanii, dar nu prea ştim ce să facem cu cei 13% vîrstnici din populaţia lumii (sau 25%, în cazul Europei). Ne mulţumim să redefinim bătrîneţea ca boală şi să dezvoltăm o întreagă industrie anti-îmbătrînire. Violenţele lumii arhaice faţă de bătrîni sînt sublimate în metode moderne de ecleraj şi, scuzaţi, ecarisaj social, mai mult sau mai puţin programate. Regimul de lumini şi umbre aplicat diverselor neputinţe ale omului favorizează dezvoltarea unor anxietăţi colective şi diseminarea obsesiilor şi fricilor construite social. Căci, spun psihologii, doar două frici sînt înnăscute – frica de cădere în gol şi frica de zgomote puternice –, pe toate celelalte le achiziţionăm ulterior în interacţiunea cu mediul, respectiv în procesul de constituire a individualităţilor şi de funcţionare a colectivităţilor.

În fine, dacă ne referim strict la societatea românească, o anxietate generalizată, pe fondul căreia poate încolţi inclusiv frica de bătrîneţe, este perfect explicabilă în condiţiile unei instabilităţi politice, economice şi sociale şi ale unui fenomen de desolidarizare a tuturor de toţi. Lăsînd deoparte temerile care ţin de boală, deces profesional sau chiar fizic, cele legate de siguranţa materială a actualilor şi mai ales a viitorilor pensionari sînt mai mult decît justificate. Într-un raport care analizează sistemele de pensii ale Uniunii Europene, de pildă, singurul punct „pozitiv“ înregistrat de România este, în mod cumplit ironic, speranţa noastră de viaţă comparativ mai mică. Din această perspectivă gri a timpurilor ce urmează să vină, culoarea gri a părului unui potenţial viitor pensionar devine cu adevărat irelevantă.

Adriana Savu este doctorandă în sociologie la SNSPA.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.