Ce vedemFără îndoială că percepţia familiei în prezentul nostru ne este formată prin expunerea la realitate. Familia ne pare o realitate autonomă, suspendată în domeniul relaţiei între persoane şi fără legătură cu alte realităţi, fără de care ea nu există: situaţia economică şi parentalitatea.Şi totuşi sîntem ajutaţi să vedem ce se întîmplă cu familia, ce este familia astăzi, glisînd evident către cuplu. Se trece de la familie - celula de bază a societăţii, la cuplu - celula de bază a societăţii şi, mai puţin evident, la biografiile individuale din cadrul familiei.O serie de emisiuni de televiziune - ca şi cele de ştiri -, de pe canale diferite ne aduc imagini despre familie. Majoritatea sînt însă realităţi care se includ cu dificultate în ceea ce definim tradiţional drept familie ci, mai degrabă, în forme comune de convieţuire. Realităţi ca violenţa, infidelitatea, iubirea etc. ocolesc sau fac referiri rapide la problemele cu care se confruntă cei care sînt legaţi prin relaţii familiale.La emisiunile Din dragoste, încrîncenările şi lupta pentru a păstra o relaţie par că cer un alt titlu, de pildă "Pe viaţă şi pe moarte". Mai mult, ştirile PRO TV de la ora cinci, încrîncenările din familii se sfîrşesc cu înjunghieri, bătăi mortale, înecări, ura părînd să fie o trăire cu mult mai intensă decît ce ar fi fost o iubire de început. Uite ce se întîmplă în familii, îşi spune cel ce stă să vadă, trăgînd concluzia că familia este un infern.La una dintre ultimele emisiuni Din dragoste, am asistat cu stupoare la solidaritatea feminină între o fiică indulgentă cu erotica mamei, care-şi roagă soţul să se întoarcă la mult prea îndrăgostita soacră, care intră în emisiune înlăcrimată ca o văduvă recentă şi înduioşător de înamorată de ginere. Ceea ce ar fi putut fi o trăire adolescentină - este vorba de mamă - era, în fapt, adierea unei debilităţi mentale, acompaniată de o imaturitate emoţională atît a fiicei, cît şi a mamei, doar că la prima ar mai fi putut fi vorba despre speranţa unei maturizări ulterioare. Două femei îşi plîngeau întîmplarea vieţii lor: un bărbat tînăr, cu aspectul unui emigrant italian, bine dotat pentru muncă fizică, şi el rătăcit în acest triunghi de dramă antică. Figura deznădăjduită a mamei, expresia ochilor ei luminaţi de o dragoste pe care o vedem în ochii animalelor fidele, o dragoste care scăpa oricărui control al raţiunii, confiscarea ei într-o logică a inimii, imposibilă, cochetăria ei stînjenind privirea, gura ştirbă, rochia provocatoare, de fată pe litoral, toate la un loc nu puteau duce în nici un fel nici la ideea de mamă şi nici la cea de soacră. Astfel te întrebi dacă selecţia celor ce apelează la emisiune - nu discutăm raţiunea ei - nu răspunde ideii de senzaţional hîd, de insalubritate morală mult mai atractivă publicului decît o conflictualitate moderată, dar rămasă în limitele unui normal, fie el mai puţin bine conturat, avînd în vedere dificultatea dihotomiei normal-anormal.Ceea ce este adesea interesant este urmărirea mesajelor trimise de telespectatori la unele emisiuni tangente la tema familiei sau chiar direct asociate ei, varietatea ideologiilor de cuplu, apelul unora la raţiuni ale ortodoxiei şi al altora la modernitate, cinism şi chiar la libertinaj.Dacă la acestea adăugăm publicitatea, cu scenele de familie armonioasă, în care ni se arată că un iaurt sau o budincă nu numai că exprimă această armonie, dar o şi întreţin, desigur că avem destule informaţii ca, fără intenţie sau efort pentru rigoare, să ne conturăm o imagine a familiei.Înăuntrul şi în afara familieiPe de o parte, societatea industrială normalizează şi standardizează viaţa comună, după modelul celulei familiale restrînse. Pe de altă parte, celula familială restrînsă se bazează pe repartiţia rolurilor masculin-feminin, care are tendinţa de a se eroda în continuitatea procesului de modernizare (integrarea femeilor în procesul de formaţie pentru piaţa muncii, creşterea numărului de divorţuri etc.). Totodată, raportul între producţie şi reproducere se modifică, împreună cu tot ce ţine de tradiţie: cuplu, parentalitate, sexualitate, iubire etc. Scriind despre societatea de risc şi despre o "altă modernitate", Ulrich Beck îşi intitula un capitol astfel: "EU sînt eu: opoziţii, relaţii şi conflicte între sexe în interiorul şi exteriorul familiei". El sublinia existenţa unor exprimări lingvistice sugerînd un vocabular care exclude pacifismul în relaţiile între sexe: "Războiul împotriva familiei", "Războiul sexelor" etc. Opiniei publice trebuie să i se aducă aminte şi să i se atragă atenţia asupra familiei şi cuplului, ca să nu mai vorbim de copii. Dacă - ne spune Beck - "vom aborda relaţiile între sexe numai sub unghiul sexualităţii, tandreţei, cuplului, parentalităţii" etc., vom neglija - şi deci vom induce necunoaştere - alte aspecte, la fel de importante, cum sînt munca, profesiunea, inegalitatea, politica, economia.Dacă vorbim despre familie, trebuie, de asemenea, să vorbim despre muncă şi bani, dacă vorbim despre cuplu, trebuie să vorbim şi despre formaţie, profesiune, mobilitate, accesibile, în general, dar antrenînd inegalitate în realitate.Contradicţiile între dorinţa de egalitate - proprie, mai degrabă, populaţiei feminine tinere - şi realitatea inegalităţii, între discursul masculin a ceea ce este comun şi replierea bărbaţilor pe vechile poziţii, ne arată că a conştientiza egalitatea a precedat evoluţia realităţilor.Societatea românească se aliniază tendinţelor generale privind familia: numărul crescut de "uniuni consensuale" ("uniuni libere") sau concubinaje, în exprimare tradiţională - aproape regulă la tineri şi tolerate, din ce în ce mai mult, de către părinţi -, numărul tot mai crescut de divorţuri, familii monoparentale - involuntare sau voluntare -, numărul crescut de persoane singure.Se constată şi la noi o disoluţie şi o diferenţiere a elementelor vieţii şi a modurilor de comportament care, în trecut, erau reunite în familie şi în cuplu.O dificultate din ce în ce mai mare: raportul între reprezentări mentale şi realitateReprezentările mentale sînt rezistente, indiferent dacă ele sînt individuale sau colective. Ele au constanţă şi unicitate - familie, cuplu, părinţi, tată, mamă, copii -, neglijînd diversitatea în continuă creştere a situaţiilor care există în spatele lor. Există categorii care parcă au explodat, într-un timp relativ scurt: mame divorţate, mame adoptive, taţi de duminică, părinţi de etnii diferite, mame monoparentale, taţi monoparentali, taţi monoparentali văduvi, taţi şomeri, bunici pe rol de tată/mamă etc. Cum să numim acea familie în care mama este "căpşunară", tata trăieşte un adulter tolerat şi aproape înţeles, iar copiii sînt crescuţi de bunică?Constatăm, pe de o parte - cum prea bine se exprimă Beck - tendinţele către "o anarhie în creştere şi o fugă în faţa angajamentului/angajării" în relaţiile dintre femei şi bărbaţi şi, pe de altă parte, nostalgii faţă de familia tradiţională - imposibil de reînviat - şi dorinţa de a nu trăi singur sau de a nu duce o viaţă detaşată de orice legătură.Tinere emancipate, taţi noi, cupluri care mimează cu greu tradiţiaLa tineri, dorinţa de a avea o relaţie stabilă ocupă încă, astăzi, primul loc în practica vieţii, indiferent de reticenţele faţă de familie şi cuplu şi de reproşurile aduse modelului familial propus şi trăit de părinţi. Înclinaţi către biografii personale, dar şi dornici de stabilitate, taţi noi au apărut: ei merg la Cora sau Selgros sau Metro etc., sîmbăta, cu iubita sau soţia şi fac cumpărături, ajută la gospodărie, spală bebeluşi şi chiar îi plimbă. Femeile nu mai acceptă să fie confiscate de bucătărie. Şi totuşi ei îşi visează libertatea şi înghit cu greu negocierile cotidiene.Există femei care pleacă-n lume să cîştige fie pentru ele - pe diferite căi, mai mult sau mai puţin ortodoxe sau legale -, fie pentru familie. Globalizarea îşi spune şi ea cuvîntul. Am întîlnit în Grecia o maseuză, din Kiev, care lucra "la negru", banii cîştigaţi fiind trimişi acasă la fiică, ginere şi nepoţi. Modelul vechi - plecarea bărbatului la muncă peste ţări şi mări sau chiar mai aproape - nu mai este o specialitate masculină.