Memorie scurtă, istorie fragmentată

Bogdan MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Memorie scurtă, istorie fragmentată jpeg

– dilema dezrobirii robilor domnești în Țara Românească – 

La începutul lui 1839, la Rîmnicu Vîlcea, Constantin Herăscu, vornicul temnițelor Țării Românești, are o întrevedere amicală cu episcopul Rîmnicului, viitorul mitropolit Neofit. Cei doi vorbesc printre altele de „țiganii Statului“. Foștii robi domnești, deveniți „ai statului“ după introducerea Regulamentului Organic în 1831, se aflau acum sub administrarea fiscală și polițienească a Vorniciei Temnițelor, o instituție subordonată Departamentului Dinlăuntru (Ministerul de Interne de atunci). Ea moștenise acest rol de pe vremea cînd se numea Armășie și avea drept scop paza ordinii publice și strîngerea birului de la acei robi. Cu un an înainte, în 1838, Constantin Herăscu propusese o serie de măsuri ce urmăreau „îmbunătățirea soartei“ lor, una din ele ajungînd să fie prima lege care le proclama libertatea. La propunerea ca ei să fie liberi să se căsătorească cu românii, principele Alexandru Dimitrie Ghica a răspuns afirmativ, adăugînd că indivizii respectivi nu intrau în categoria de robi, ci puteau fi considerați liberi, deopotrivă cu românii.

Dorind să afle cum a fost aplicată legea, vornicul descoperă cu uimire că episcopul nici măcar nu știa de existența ei. O anchetă sumară în interiorul Bisericii va arăta că de vină fusese o aparentă problemă de comunicare și coordonare între Biserică și autoritățile civile. Acest scurtcircuit birocratic a fost doar un episod din pierderea din conștiința publică a dezrobirii robilor domnești, și doar simptom al tranziției către modernitate. Relativitatea și memoria scurtă, ce caracterizau guvernarea cutumiară, s-au transferat în dreptul și administrația modernă, pînă într-atît încît momentul dezrobirii lor a fost permanent marcat de confuzie și „amnezie“ instituțională și colectivă.

În prima parte a deceniului 1830, pentru unii din guvernanți foștii robi domnești erau deja liberi, datorită Regulamentului Organic. În 1838, principele aprobă inițiativele lui C. Herăscu și devine principele dezrobitor în ochii contemporanilor, de la Ion Heliade Rădulescu la consulul rus Felix Colson și consilierul rus Antoine Louis Grammont și alții. Un deceniu mai tîrziu, în corespondența administrativă și într-o publicație juridică se strecoară alte două momente „aboliționiste“: 1832 (probabil legea fiscală din acel an) și 1843, cînd administrarea foștilor robi fusese transferată de la Vornicia Temnițelor sub controlul direct al Departamentului Dinlăuntru.

Posteritatea va încurca și mai mult acest peisaj, iar istoricii și oamenii de cultură nu vor face altceva decît să preia cînd o mărturie, cînd alta, să elogieze cînd un principe, cînd altul, fără o analiză critică a nici unui eveniment. Două din momentele des citate sînt fictive. „Dezrobirea“ din 1837 (încă citată și azi) este preluarea aproximării făcute de Grammont, care se referea vag la evenimente din 1838. În 1837 nu s-a întîmplat nimic, de fapt, cu acei oameni. Nici în 1847, dată pe care o afirmă solemn Mihail Kogălniceanu în discursul său din 1891.

Pentru istoricii de azi, reperul e legea din 1843, care vine cu propriul ei set de probleme. Ea nu s-a referit la indivizi, ci la instituții, trecînd atribuții de la o instituție la alta, fără ca aceasta să fi schimbat cu nimic statutul romilor foști robi domnești. Nu va fi privită ca o dezrobire decît ani de zile mai tîrziu, pentru că în momentul elaborării sale nu a stîrnit nici o astfel de atenție.

De posteritate a fost luată în seamă din cauza felului în care a fost inserată în ediția codului civil (a „Legiuirii Caragea“) din 1854. Editorul adaugă în propriile cuvinte (adică fără a cita legea) că robii domnești ar fi fost dezrobiți în 1843, pentru că atunci au intrat în rîndul birnicilor. Or, birnici au devenit în 1831, iar aceleași drepturi și obligații (fiscale și non-fiscale) ca românii birnici le vor avea după 1850. Nu ar fi singura scăpare a editorului. Din secțiunea respectivă lipsesc două legi importante referitoare la romi (din 1832 și 1838), iar altă lege e dată fără amendamentele ulterioare introducerii ei. Inconsistența în repertorizarea legilor (întîlnită și la alte ediții) e mai mult decît clară.

Rezultatul confuziei și uitării este un inventar destul de impresionant al „dezrobirilor“ acelorași indivizi: 1831, 1832, 1837, 1838, 1843, 1847, o veritabilă cronică a pierderii istoriei.

Am ajuns la acest subiect din dorința de a scrie o istorie socială a robiei, dar am descoperit un cadru legislativ cu destul de multe goluri. Iar de aici am ajuns la probleme mult mai largi. Sau, dacă vreți, am parcurs un drum al inclusiveness în ambele sensuri: către studiul minorității și înapoi, către societate în general, către studiul unor subiecte neglijate.

Dacă vrem să înțelegem cînd au fost dezrobiți robii domnești în Țara Românească trebuie să înțelegem mai bine tranziția către dreptul modern, procesul de intervenție a statului în mediul social, felul în care statul își vedea supușii, și robia în general. Robii, dezrobiții, țăranii, meșteșugarii, negustorii, evreii, boierii, preoții, supușii străini, toți erau diferiți unii față de alții nu doar în plan social, ci și ca drepturi și obligații față de stăpînire. Într-o societate fundamentată pe inegalitate, robie nu înseamnă în general lipsa de drepturi, ci lipsa anumitor drepturi. Într-o lume în care oamenii slobozi prestau corvezi, autoritatea stăpînului de rob nu însemna control asupra vieții individului în general, ci un anumit tip de control.

Cercetarea mea actuală urmărește să arate mai bine limitele acestor relații, clarificînd totodată legile ce le guvernau, pentru a vedea cum se raporta statul la foștii robi domnești. Studiind această perioadă e de multe ori greu să-ți dai seama ce lege funcționa într-o situație dată, și nicăieri nu e mai clar decît în cazul de față. Chiar înainte de 1838, romii respectivi erau tratați ca liberi în probleme punctuale legate de statutul lor, invocîndu-se Regulamentul Organic, fără ca Regulamentul Organic să prevadă ceva în acest sens. Libertatea lor deplină a fost reglementată în scris în 1838, dar, lărgind cîmpul analizei și la robii mănăstirești și boierești, vedem cum unele aspecte din viața lor erau guvernate doar de dreptul nescris sau nu erau guvernate de nici o normă (ca, de exemplu, proprietatea asupra bunurilor lor). Ies la lumină fațetele peisajului juridic: legi scrise, legi nescrise, norme nescrise, dar derivate din cele scrise, absența normei. Acestea, pe lîngă aspectele prozaice mereu prezente: lipsa unui limbaj juridic (concepte, definiții), a citatelor din legi anterioare, necunoașterea legilor (inclusiv la nivel înalt), subînțelegerea sau cunoașterea lor aproximativă, lipsa de comunicare între instituții și între instituții și populație.

A înțelege care a fost prima lege aboliționistă din istoria României înseamnă a înțelege interacțiunea dintre toate aceste planuri și defecte legislative, și interacțiunea dintre ele și normele sociale. A înțelege robia și abolirea robiei înseamnă în cea mai mare parte înțelegerea întregii societăți.

Voi încheia cu o scurtă expunere care ilustrează complexitatea subiectului. Cuvîntul „țigan“ era folosit în documente oficiale pentru a descrie atît robi, cît și oameni liberi, paralel cu altele folosite pentru oameni liberi: „dajnici“, „dezrobiți“. În 1851 ajung în fața tribunalului bisericesc căpitanul Dimitrie Misirliu și ginerele său, Ioniță „Țiganul“ Donescu. Socrul cere desfacerea căsătoriei pe motiv că ginerele ar fi rob boieresc. Se face însă dovada că el fusese de fapt eliberat de stăpînii săi, iar tribunalul conchide că, după „legiuiri și firesc înțeles, [trebuie] socotit de rumân“. În 1842, după o lungă aventură la Giurgiu, la sud de Dunăre și în gospodăria cucoanei Marghioala Urianu, Dumitra „Țiganca“ cere eliberarea de sub controlul boieroaicei, pe motiv că este de fapt a Statului. Ea se adresează ca roabă a cinstitei Vornicii (a Temnițelor). Doar figurativ însă, căci nu se considera roabă, ci liberă, pentru că „Înalta Stăpînire s-au milostivit și au dezrobit țiganii Statului“. Dumitra rămăsese țigancă, dar ea și copiii ei își cereau drepturile, ca „nește slobozi“. Un an mai tîrziu aveau să fie „dezrobiți“ încă o dată…

Ioniță și Dumitra se numeau (sau erau numiți) țigan, țigancă, român, roabă, a Statului, a Vorniciei, slobodă. Oricare ar fi cuvîntul, amîndoi se legitimau ca avînd un singur statut: om liber. Sarcina istoricului este de a naviga prin relativitatea terminologică și juridică și de a desluși lumea lor. 

Bogdan Mateescu este doctor în istorie și cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române.

Foto: Alessandro Galantucci, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.