Membru al echipei Elţîn şi adept al lui Voltaire

Mihail HODORKOVSKI, Ludmila ULIŢKAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 332 din 24-30 iunie 2010
Membru al echipei Elţîn şi adept al lui Voltaire jpeg

Uliţkaia către Hodorkovski,  
15 octombrie 2008

Stimate Mihail Borisovici, 

Mă bucur foarte mult că am ocazia să vă scriu. Bunicii mei au stat în închisoare peste 20 de ani, la fel şi prietenii mei din generaţia anilor ’60. Aceasta este o temă foarte importantă pentru literatura rusă – atît de importantă, încît acum o lună am scris o prefaţă la cartea Prin închisori a lui Eduard Limonov, un om cu multe faţete şi nu foarte respectabil. (N. red.: – Limonov, cunoscut pentru incidentul filmat de BBC în care a tras cu puşca în direcţia oraşului Sarajevo în timp ce se afla alături de Radovan Karadzic, este liderul Partidului Naţional Bolşevic din opoziţie. Vezi Andrew Meier, „Putin’s Pariah“, The New York Times, 2 martie 2008). Sînt şi editorul coordonator al unei cărţi pentru copii, Crime şi pedepse, care vorbeşte tot despre istoria închisorilor, tipuri de pedepse etc. Astfel încît, dacă chiar ne vom întîlni – ceea ce îmi doresc foarte mult – aceasta ar fi una din chestiunile despre care aş vrea să discutăm.  

După cum ştiţi, există două puncte de vedere privind experienţa din închisoare: Soljeniţîn susţinea că te întăreşte şi că este foarte valoroasă, în timp ce un alt deţinut, mai puţin norocos, Varlam Şalamov, era de părere că nu aduce nici un beneficiu vieţii umane obişnuite şi că nu are nici o relevanţă în afara închisorii. 

M-am împrietenit cu (disidentul) Iuli Daniel în ultimii lui ani de viaţă. Nu îi plăcea să vorbească despre perioada de detenţie, dar am avut impresia că pentru el a fost o piatră de încercare foarte importantă, legată, în mintea lui, cu experienţa de pe front. Dar, oricum ar fi, pentru dumneavoastră acestea nu sînt încă amintiri. Este viaţa dumneavoastră de acum. Cum reuşiţi să rezistaţi? Nu simţiţi că trăiţi un coşmar? Aş vrea să ştiu cum s-au schimbat valorile dumneavoastră: ce lucruri care erau importante în afara închisorii nu mai sînt importante acum? Simţiţi că aţi găsit noi puteri interioare, că aţi cîştigat o experienţă neaşteptată? 

Iertaţi-mă – această scrisoare este o simplă încercare de-a mea. Sînteţi o persoană despre care se vorbeşte tot timpul. Pentru unii sînteţi un luptător şi o figură politică importantă, pentru alţii sînteţi un monstru. Dar, orice ar crede lumea despre dumneavoastră, sînteţi în centrul atenţiei tuturor, toţi vorbesc despre dumneavoastră. Anna Ahmatova spunea odată despre Brodsky, atunci cînd acesta a fost trimis în exil: „Se pregăteşte o biografie pentru prietenul nostru“. Într-adevăr, vi se „pregăteşte“ o biografie şi ar fi bine să putem vorbi despre asta la timpul trecut. Acesta este unul dintre motivele pentru care aş dori să ne întîlnim şi să stăm de vorbă. 

Cu stimă, Ludmila Uliţkaia 

*********

Hodorkovski către Uliţkaia,  
22 octombrie 2008  

Stimată Ludmila Evghenievna, 

Vă mulţumesc pentru interesul acordat. Amintirile mele sînt de natură (emoţională) foarte fragmentată, în sensul că îmi amintesc lucruri cu încărcătură emoţională, dar aproape nimic altceva. Uneori are loc o substituţie de memorie, atunci cînd îmi aduc aminte ceva povestit de părinţii mei. Cînd eram copil, eram hotărît să devin director de fabrică. Nu e surprinzător: părinţii mei au lucrat într-o fabrică toată viaţa, grădiniţa aparţinea de fabrică, la fel şi tabăra de pionieri, iar directorul fabricii era cea mai importantă persoană de acolo. 

Acum îmi dau seama că mama şi tata nu aveau deloc la suflet regimul sovietic. Dar m-au protejat de opiniile lor, crezînd că altfel îmi vor distruge viaţa. Am crescut, deci, ca un membru „credincios“ al Comsomolului, fără să am îndoieli asupra celor care îmi erau prieteni sau duşmani. 

Alegîndu-mi drumul în viaţă, m-am concentrat nu numai pe industria chimică, ci şi pe apărare, deoarece credeam că cel mai important lucru este să te aperi de „duşmanii străini“. Munca mea din cadrul Comsomolului de la institut nu a fost, desigur, un semn de înclinaţie către politică, ci o dorinţă de a conduce. 

De fapt, nu am fost niciodată implicat în ideologie, eram responsabil cu activităţile organizatorice. Firme de construcţii, experienţa lucrului în fabrică – îmi plăceau toate astea pentru că era o ocazie să mă realizez ca lucrător în producţie, ca manager. Cînd am terminat facultatea, am fost repartizat la un minister, Organizaţia de Stat pentru Minerit. Eram foarte supărat, pentru că vroiam să lucrez într-o fabrică. Ca să evit să lucrez în minister, timp de trei ani de zile, am lucrat în cadrul comitetului regional al Comsomolului. Apoi a fost rîndul Centrelor de Tineret pentru Creativitate Ştiinţifică (înfiinţate în timpul perestroikăi pentru comercializarea rezultatelor ştiinţifice), au urmat afacerile şi apărarea clădirii Parlamentului, Casa Albă. În 1987, s-a întîmplat ca secretarul comitetului de partid de la institut să îmi ofere şansa de a-mi continua cariera din cadrul Comsomolului şi a fost foarte surprins cînd am ales „contabilitatea economică şi chestii de genul ăla“. 

Iar în ceea ce priveşte „barierele“, pentru mine acestea s-au rezumat la un singur lucru – să nu fiu niciodată nevoit să îmi schimb poziţia prin forţă, ci prin raţiune. G.A. Iagodin a fost un rector minunat. Îmi spunea „cel mai nesupus secretar al meu“ (am fost secretar al comitetului Comsomolului de la facultate). Era clar că putea să mă distrugă oricînd cu uşurinţă, dar nu a făcut-o, dîndu-mi astfel ocazia de a mă căli. Din nefericire, în 1985 a fost promovat şi a părăsit institutul. 

Am avut noroc de două ori. Secretara comitetului regional de partid Sverdlovsk era Kislova, iar Boris Elţîn era membru al biroului şi secretarul Comitetului Central pentru construcţii. Ei mi-au dat o adevărată lecţie de curaj atunci cînd li s-a „întors spatele“, iar ei nu au cedat. Iar Kislova nu l-a trădat pe Elţîn. Îmi imaginez cît a suferit ea din cauza asta. În paranteză fie spus, adjunctul provinciei Tomsk, unde am lucrat în 1999, era Igor Ligacev, care a încercat să mă pună pe linie moartă. Am interzis echipei mele să riposteze, pentru că era deja foarte bătrîn, deşi am fi avut multe să îi spunem.  

Mă consider un membru al echipei Elţîn. Unul din foarte mulţi. De aceea m-am dus să apăr clădirea Parlamentului (Casa Albă) în 1991 şi primăria în 1993 şi de aceea m-am alăturat echipei neoficiale de campanie electorală în perioada 1995-1996. Acesta a fost, probabil, cel mai periculos moment din viaţa mea (aproape). Din cauza lui Boris Elţîn nu l-am atacat pe Putin, deşi mi-am dat seama ce fel de om e. 

Iar în ceea ce priveşte „gaşca de oligarhi“, nu am agreat niciodată acest termen. Eram complet diferiţi. Guşinski şi Berezovski, Bendukidze şi Potanin, Prohorov şi eu. Scopurile noastre şi viziunile noastre despre viaţă erau total diferite. Eram ingineri petrolieri şi metalurgi, magnaţi de presă şi bancheri. Şi probabil că nici asta nu e întru totul corect. Stimată Ludmila Evghenievna, mă consider un adept al lui Voltaire, adică un susţinător al gîndirii libere, al libertăţii de exprimare. Elţîn a fost idealul meu în acest sens, aşa cum G.A. Iagodin a fost înaintea lui. Lucrul alături de ei nu mi-a inspirat nici un sentiment de protest interior. Distrugerea NTV în 2001 (am încercat să îi ajut cu bani, fapt ce a fost folosit pentru a mă incrimina la primul meu proces) a devenit „Rubiconul“ meu. Trebuie să înţelegeţi că pentru mine rezultatul final a fost distrugerea echipei mele, şi nu transferul de proprietate. Am să mă opresc acum. Sper că ne vom putea continua discuţia.

Cu stimă, M.  

Aceste scrisori au apărut pentru prima dată în publicaţia rusă Novaia Gazeta, apoi traduse în limba engleză şi publicate în Open Democracy şi Eurozine. Versiunea în limba germană a apărut în Osteuropa 1/2010. Versiunea originală a întregii corespondenţe a apărut în ediţia din octombrie 2009 a publicaţiei Znamya. Toate drepturile rezervate.

Original în limba rusă. Traducere în engleză de Felicity Cave, Susan Richards, în openDemocracy, 14 septembrie 2009. Traducere din limba engleză: Laura RĂDULESCU © Mihail Hodorkovski/Ludmila Uliţkaia © openDemocracy © Eurozine © Dilema veche pentru versiunea românească.

Citiţi şi continuarea corespondenței - "Iluziile au fost sfărîmate""Am fost înghesuit într-un colţ din care nu am mai putut ieşi"

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.