Deşi bine construit, capitolul de protecţie a mediului din programul de guvernare Ponta II reuşeşte să ocolească toate punctele nevralgice de mediu ale României, din momentul de faţă: exploatarea minieră de la Roşia Montană, exploatarea gazelor de şist, construcţia ilegală de microhidrocentrale pe rîurile de munte, reformarea Administraţiei Fondului pentru Mediu. Peste toate acestea, Apele şi Pădurile s-au ales cu un capitol separat, în care se vorbeşte mai ales despre „exploatarea durabilă“ a acestor resurse naturale şi deloc despre conservarea şi protejarea lor ca habitat al biodiversităţii.

Cod verde

La capitolul protecţia mediului, Programul de Guvernare Ponta II nu arată rău: este bine structurat, acoperă în mare măsură priorităţile şi este destul de concret pentru a nu fi o înşiruire banală de fraze şi obiective general valabile, aşa cum se întîmplă în cazul altor capitole ale aceluiaşi program de guvernare. Aş spune chiar că se poate observa o anumită preluare a temelor ONG-iste din domeniul protecţiei mediului, aceasta fiind o consecinţă a deschiderii pe care ministrul Mediului, Rovana Plumb, a avut-o faţă de organizaţiile ecologiste.

Această apreciere ar putea să surprindă şi poate că merită spuse cîteva cuvinte în plus. Încă înainte de a deveni ministru al Mediului, Rovana Plumb a încercat să stabilească un contact cu Coaliţia pentru Mediu din România (CMR) şi a încercat să preia teme din documentul „Soluţii, nu probleme!“, un fel de program de guvernare alternativ propus de CMR, în care listam principalele probleme de mediu din România şi mai ales soluţiile acestora.

Imediat după instalarea ca ministru, Rovana Plumb a invitat în calitate de consilieri două persoane care activează în unele dintre cele mai active organizaţii de mediu, Terra Mileniul III şi World Wide Fund România. În acelaşi timp, în cadrul proiectelor şi activităţilor desfăşurate, am organizat mai multe întîlniri formale şi informale în care am discutat priorităţile Coaliţiei pentru Mediu şi am încercat să stabilim acţiuni concrete pentru rezolvarea lor.

Cod galben

Această deschidere s-a lovit însă de o incapacitate administrativă cronică de a trece de la promisiuni la fapte, astfel încît în ultima săptămînă de campanie electorală, Coaliţia pentru Mediu din România a decis să protesteze public faţă de perpetuarea celor mai grave probleme de mediu:

● micro-hidrocentralele: nu numai că acestea nu au fost oprite, însă lucrările de construire au continuat nestingherite – deşi dovezi clare au fost aduse în atenţia conducerii Ministerului Mediului cu privire la ilegalitatea şi impactul lor deosebit de negativ asupra naturii;

●managementul deşeurilor: deşi problema deşeurilor a fost declarată prioritate zero a Ministerului Mediului şi Pădurilor, nu există pînă acum o viziune care să scoată ţara din gunoaie. „Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor“ este un document incert, incapabil de a schimba starea actuală şi care nu cuprinde printre priorităţi colectarea selectivă. Miliardul de euro din fondurile structurale destinat managementului deşeurilor are un grad de implementare de doar 13,7%, în timp ce România rămîne pe ultimul loc din Europa la capitolul reciclarea deşeurilor;

● Reforma Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM): în ciuda declaraţiilor, nici o acţiune concretă nu s-a realizat. Deşi ar trebui să fie principalul susţinător al programelor de protecţia mediului din România, fondurile AFM încă merg cu prioritate în achiziţia de maşini (programul Rabla) sau îndiguiri;

● în privinţa gazelor de şist, Guvernul a promis un moratoriu pentru suspendarea oricăror operaţiuni legate de exploatarea gazelor, pînă cînd vor exista studii care să arate cu precizie impactul asupra mediului, iar populaţia va fi corect informată asupra consecinţelor. Acest moratoriu nu a mai fost adoptat;

● depolitizarea structurilor administrative de management al ariilor protejate. Promisiunea făcută public de premierul Victor Ponta privind numirea unui activist ecologist la conducerea Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării nu s-a mai realizat, fiind preferată o nominalizare pe linie de partid;

● în ceea ce priveşte declararea Lacului Văcăreşti din Bucureşti ca zonă protejată din punct de vedere al biodiversităţii, deşi promisiunile publice au fost permanente, nu s-a întreprins nici o măsură administrativă concretă pentru protecţia zonei;

● constituirea grupurilor de lucru tematice la nivelul ministerului MMP. Deşi este o iniţiativă lăudabilă, ea a rămas la nivel de întîlniri ad-hoc, fără a avea un cadru instituţional stabil şi predictibil, bazat pe regulamente clare. (Comunicatul îl găsiţi pe site-ul www.coalitiapentrumediu.ro)

Cod portocaliu spre roşu

Revenind însă la ceea ce Guvernul Ponta doreşte să facă în următorii patru ani, programul de guvernare identifică bine cîteva dintre problemele prioritare de mediu, precum: schimbările climatice, managementul deşeurilor, managementul ariilor protejate, problema monitorizării şi a creşterii calităţii aerului, ecologie urbană (minim 26 mp de spaţiu verde/locuitor!), cooperarea cu societatea civilă (cred că este capitolul care menţionează în modul cel mai clar acest lucru), educaţie pentru mediu sau promovarea achiziţiilor verzi.

Totuşi, programul de guvernare are un mare minus prin faptul că evită să trateze cele mai fierbinţi şi controversate subiecte de pe agenda de mediu din România: proiectul de la Roşia Montană, construcţia ilegală a microhidrocentralelor din Munţii Făgăraş şi problema exploatării gazelor de şist.

Roşia Montană

Dimpotrivă, cîteva propuneri ale actualului program de guvernare ar putea favoriza proiectul de la Roşia Montană printr-o flexibilizare a cadrului legislativ, oricum sabotat de numeroase acte administrative ilegale. Astfel, la capitolul „Industrie, comerţ, competitivitate“ se propune revizuirea cadrului legislativ în domeniul sectorului minier, care „să sporească atractivitatea pentru potenţialii investitori privaţi“, precum şi „simplificarea procedurilor administrative de acordare a licenţelor şi permiselor miniere“.

Prin comparaţie, programul de guvernare al Guvernului Boc (2009-2012) propunea explicit „întărirea legislaţiei de mediu în domeniul mineritului“. Desigur, acest lucru a rămas pe hîrtie, iar declaraţiile publice ale preşedintelui Băsescu erau mai degrabă în favoarea proiectului RMGC. Problema proiectului de la Roşia Montană nu ţine însă numai de mediu, ci mai ales de ilegalitate şi corupţie. O flexibilizare a cadrului legal favorabilă proiectului RMGC ar duce problema corupţiei la cel mai înalt nivel politic.

Ministerul Mediului minus Ape şi Păduri

O altă iniţiativă neinspirată, venită pe linie liberală, propunea formarea unui minister separat al apelor, pădurilor şi pisciculturii. Ideea, care nu avea nici un suport în filozofia declarată a arhitecturii guvernamentale, prin care se dorea o reflectare a directoratelor Comisiei Europene, a fost abandonată la timp. Această aventură a lăsat însă urme în programul de guvernare, astfel încît a fost realizat un capitol separat pentru domeniile Ape şi Păduri, capitol care nu are nici o legătură cu cel referitor la Mediu.

Prin această separare se poate observa şi o diferenţă de limbaj, de la o abordare conservaţionistă la o abordare bazată pe „gestionarea“ (a se citi exploatarea!), ce-i drept durabilă, a pădurilor şi a faunei cinegetice. Guvernul doreşte „creşterea potenţialului economic şi ecologic al pădurilor“, precum şi „utilizarea durabilă a resurselor cinegetice“, iar apele sînt importante în special din perspectiva protecţiei împotriva inundaţiilor sau ca resursă pentru agricultură, nu neapărat ca habitat al biodiversităţii ce trebuie protejat.

Administraţia Fondului pentru Mediu

O altă absenţă notabilă din programul de guvernare o reprezintă strategia cu privire la reforma Fondului pentru Mediu. Dacă nu ar fi un instrument de subvenţionare mascată a achiziţiei de maşini noi prin programul Rabla, dacă nu ar mai fi o sinecură politică, Fondul pentru Mediu ar putea fi principalul instrument de finanţare pentru programele de protecţie a mediului desfăşurate de autorităţile publice şi de organizaţiile private din România.

În loc de împăduriri avem programul Rabla, în loc de piste de biciclete avem programe de îndiguiri, în loc de proceduri simple şi transparente avem abonaţi pe linie politică la fondurile publice. O reformă a Administraţiei Fondului pentru Mediu ar putea asigura finanţare pentru majoritatea priorităţilor de mediu din România, fie că vorbim de programe de eficientizare energetică, fie despre managementul ariilor protejate, fie despre promovarea produselor şi achiziţiilor ecologice şi altele (mai multe despre gestionarea fondurilor AFM în studiul „Investiţiile de Mediu în România“, pe www.ecopolis. org.ro).

Costel Popa este preşedinte al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis (www.ecopolis.org.ro). Ecopolis asigură secretariatul Coaliţiei pentru Mediu din România, o alianţă care cuprinde peste 70 de organizaţii neguvernamentale de protecţia mediului.

Foto L.Muntean