- interviu cu Nicolae ION din Sintești, județul Ialomița -Sînteţi unul dintre cei doar 61 de deţinuţi politici din vremea regimului Ceauşescu. Aţi fost arestat în 1980. Pentru ce anume?Calificarea lor, a Securităţii, a fost "propagandă împotriva orînduirii socialiste"! Dar nu a fost ăsta adevărul, ci, efectiv, eu am făcut nişte manifeste cerînd eliberarea lui Paul Goma, cu toţi cei care au fost arestaţi în 1977. Pentru acest motiv, m-au descoperit după vreo 4 ani şi pentru acest motiv m-au ameninţat cu 20 de ani de puşcărie şi că-mi confiscă tot ce... au şi trecut la confiscare! Cum aţi ajuns să cunoaşteţi Mişcarea Goma? Aveam un atelier de reparaţii radio în Bucureşti, pe strada Nerva Traian. Acolo, fiind între... marea majoritate erau evrei, am cunoscut un cetăţean căruia i-am întreţinut aparatul de radio şi i l-am reglat de două ori pentru ca să asculte "Europa liberă". A venit într-o zi la mine în atelier plîngînd şi mi-a povestit despre arestarea lui Paul Goma; de fapt, era arestarea lui a doua oară! M-a rugat să facem ceva! Noi aveam încredere unul în altul pe motiv că el mi-a cerut la începutul începutului să-i reglez mai clar aparatul de radio, ca să asculte mai bine "Europa liberă". După cum se ştie de către toată lumea, "Europa liberă" era distorsionată de multe semnale ca să nu se poată auzi. I-am tras puţin oscilatorul din radio, moderatorul, pe postul de radio "Europa liberă"! Aşa am prins încredere unul în altul.A fost singurul căruia i-aţi făcut figura cu oscilatorul? Nu, au mai fost cîţiva, dar nu prea mulţi. Printre ei a fost omul ăsta, mai apropiat pentru faptul că mi-a povestit că a fost arestat şi el, a fost trimis la Canal, şi pentru faptul că a suferit din cauza comunismului. Şi am început şi eu să-i povestesc despre părinţii mei. Tata a fost bătut, chinuit... la Sfatul popular, de către cineva de la raionul de partid, că aşa era înainte, ca să se înscrie la colectiv. A venit acasă, l-a aruncat peste poartă şi multe chinuri de felul ăsta... Şi uite aşa, s-a întîmplat ca eu, crescînd odată cu necazurile care au fost în toată ţara, a pornit în mine, mi s-a născut ura, ura împotriva comunismului.Vă mai amintiţi cum îl chema pe domnul respectiv? Milea Tănăsescu, str. Negru Vodă, 10! Pe lîngă biserica Sfînta Vineri stătea...Mai trăieşte? Nu, a murit, a murit exact în momentul cînd ne-a arestat pe noi. A venit Securitatea ca să-l aresteze, a făcut un infarct şi a murit pe loc! Aşa cum v-am spus, am prins încredere unul într-altul, am rămas prieteni. În momentul cînd el a venit plîngînd la mine să-mi povestească despre Paul Goma, m-am gîndit şi i-am zis: "Domnu’ Milea, am să trec pe la dvs. ca să vedem ce putem face!" Ce credeţi c-am făcut? Dintr-un storcător de maşină de spălat - pe care le ştie toată lumea, erau cu o manivelă, cu două suluri de cauciuc, băgai rufele între ele şi le storceai după ce spăla maşina - am făcut o tiparniţă. Nu pot s-o numesc altfel! Am tipărit manifestele! Am luat nişte ştampile din comerţ, pe cauciuc din ăla de se schimba data... am decupat literele şi cu cifrele de care am avut nevoie, le-am aplicat pe unul dintre suluri, în sens invers... şi am făcut tiparniţa. Am mai cunoscut doi prieteni... între timp am devenit prieteni, o femeie şi un bărbat.Ce scriaţi în manifeste? Am cerut eliberarea lui Paul Goma cu cei 50 de oameni care au fost... au fost 50 de inşi arestaţi în seara respectivă şi, dacă nu - ei, la mintea noastră de atunci, era şi o minte mai slabă - trecem la măsuri ca: aruncăm în aer nu ştiu cum, facem nu ştiu ce... Bine, lor... eu cred că, pe undeva, le-a fost frică, că ei nu şi-au dat seama că noi sîntem doar patru inşi! Ei au crezut că sîntem, eu ştiu, o organizare puternică! Şi, într-adevăr, a avut succes manifestul nostru! Deci, în seara de 9 mai înspre 10, 1977, am dat, de la 12 pînă la 4 dimineaţa, în două oraşe, în Bucureşti şi Ploieşti.Cîte manifeste aţi tipărit? Cred că vreo 30-40.000!Pe ce hîrtie? Pe hîrtie din asta velină de scris, de la librărie, pachete mari... Şi, am împrăştiat... După două zile i-a pus în libertate! Le-a dat paşaportul şi direcţia: Franţa! Bineînţeles că Franţa le-a acordat azil politic care se dădea foarte greu în timpul ăla şi au plecat în Franţa. Nu ştiam nimic de ei şi nici ei de mine, dar ceva, ceva se auzise!Cum s-a produs arestarea dvs.? Cum v-au găsit, cum v-au prins? Eu am un fiu, un fiu din prima căsătorie, prima şi ultima, bineînţeles, am avut un copil. ...îmi pierdusem buletinul în seara cînd am împărţit manifeste. Eu am anunţat buletinul la Secţia de Miliţie. Acolo era un oarecare ofiţer care îmi era prieten... venise la mine, îl servisem şi eu cu nişte reparaţii de radio. A venit la mine ca să mă întrebe dacă am găsit buletinul sau... În timpul ăsta, pe cînd era în casă acest ofiţer de Miliţie, a venit şi fi-miu. Beşliu Mariana, trecuse pe la mine..., mi-a adus o mapă cu toată documentaţia care trebuia să plece peste hotare, trebuia să plece la postul de radio "Europa liberă"! Fiul meu, avînd vreo 13-14 ani şi cînd l-am văzut, mi-a venit inima în mînă!Ce înseamnă toată documentaţia asta? Noi am avut... am trimis la fiecare minister din timpul ăla, în care am pus într-un plic manifestul nostru şi fiecare ne-am trecut în manifest acolo, numărul de buletin, dar nu le-am... n-am specificat nicăieri că e numărul nostru de buletin că - vă daţi seama - ne tăiam craca de sub picior! Da’ am dat numărul! Nu numele, ci numărul! Noi sîntem cetăţeni, cetăţeanul cu numărul cutare. Îi fac semn lui fi-miu, îi spun să ia mapa de pe masă şi să plece, în parc, undeva, să stea o oră, o oră şi ceva şi pe urmă să vină înapoi! I-am atras atenţia: "Nu umbli în mapă pentru că n-ai ce să găseşti acolo, sînt nişte acte!".Grupul dvs. avea vreun nume? Da, sigur... Partidul Liber Român! Ştampilă de secretar, ştampilă de... mai mult aşa, ca să apărem că sîntem o organizaţie cît de cît puternică... Şi chiar am apărut o organizaţie pentru ei... că le-a fost teamă! Aşa a făcut, mi-a luat mapa şi a plecat! Dacă eu i-am zis să nu umble, el a umblat, a luat la nimereală un plic! A scos un plic de acolo şi l-a păstrat. Cît l-a păstrat? Nu prea mult... Cine l-a învăţat, mă-sa, nu ştiu... şi plicul a ajuns la Miliţie.Unde v-au dus după ce v-au arestat? La Securitate, în Rahova. Acolo ne-a ţinut în timpul anchetei.Cît a durat ancheta? Foarte mult... vreo două, trei luni a durat.Ce întrebări vă puneau? Toate întrebările erau ca să recunoaştem! Mai mult forţat... de ce ai făcut-o, pentru ce ai făcut-o... mai ales mie, mi-a făcut atîtea... nu numai nervi, da’ ameninţări...Procesul a fost judecat de un tribunal militar? Tribunal militar... cum naiba se numea... cel care l-a judecat pe Antonescu! Pe acolo, pe Plevnei.A fost un proces deschis, cu public sau cu uşile închise? N-a avut nimeni acces decît doi sau patru poliţai... miliţieni cu arme automate.Aţi fost judecaţi individual sau...Am fost judecaţi individual, da’ toţi în ziua aia şi grupul băgat pe rînd! După ce m-a ascultat primul pe mine, au intrat ceilalţi, da’ pe mine nu m-au dat afară, pe mine m-au ţinut în continuare cu ei pînă cînd s-a terminat. Cînd s-a terminat, ne-a dus pe toţi trei la dubă.Ce condamnare aţi primit? Care a fost sentinţa? Eu am primit 10 ani, colegul meu, 7 şi femeia a primit 5 ani.(aceste fragmente dintr-un interviu de radio le-am obţinut prin amabilitatea doamnei Victoria Ionescu)