La un Cerc independent de Donatori din Cluj, un grup informal de filantropi format în 2013, Genoveva Hossu caută cauze care au impact semnificativ în comunitate şi le finanţează, în loc să aştepte să i se ceară sprijin. Membrii propun periodic cercului trei cauze şi apoi îşi conving prietenii să doneze alături de ei. După mai mult de zece ani de filantropie, Genoveva consideră că aceasta este cea mai bună soluţie pentru a găsi cauzele cele mai de încredere, care te fac să te simţi util, şi pentru a avea control asupra gestului de a dona.

Ne imaginăm, de obicei, că traseul e aşa: cineva îţi cere bani pentru ceva şi, dacă poţi să-l ajuţi, îi dai. Cum se întîmplă lucrurile la noi, unde nu există neapărat o cultură a filantropiei?

În România, oamenii nu sînt obişnuiţi să facă acte de caritate, pentru că, pe de o parte, se aşteaptă să primească, în schimb, anumite facilităţi, din partea statului, spre exemplu, iar, pe de altă parte, pentru simplul fapt că nu există o mentalitate a românilor în acest sens. În general, românii fac acte de caritate fie în preajma sărbătorilor, fie cînd e vorba de un caz grav, mediatizat; însă, cred că, odată cu dezvoltarea reţelelor de socializare, şi în România, oamenii au început să se mobilizeze mai uşor şi să susţină diverse cazuri sociale. Totuşi, numărul celor care fac acte de donaţie din proprie iniţiativă, fără să aştepte nici un beneficiu în schimb, rămîne redus. Dar să nu ne pierdem speranţa!

Se poate învăţa să fii implicat şi din ce ai să-i ajuţi şi pe alţii?

Personal, cred în puterea exemplului. Aşa cum eu am învăţat de la mama mea că, doar oferind, îi pot determina pe cei din jurul meu să fie şi ei generoşi cu cei nevoiaşi, la rîndul meu am încercat să le induc aceleaşi principii copiilor mei şi să îi fac să înţeleagă că, în viaţă, există valori mai importante decît cele materiale, de care trebuie să ţinem cont pentru a avea o existenţă cu adevărat împlinită. De aceea, multe dintre donaţiile mele s-au îndreptat spre proiectele demarate de şcoala la care cei doi copii ai mei studiază, Transylvania College, pentru a le arăta tuturor copiilor de aici că nu sîntem singuri, că sîntem acolo pentru ei şi îi susţinem în dezvoltarea lor.

Cît de important e gestul de a dona?

Pe lîngă importanţa evidentă pe care actul de donaţie îl are pentru beneficiarul donaţiei, cred că la fel de important este şi sentimentul pe care acest gest îl generează în persoana care face donaţia. În cazul meu, spre exemplu, una dintre cele mai mari satisfacţii este aceea că nu m-am oprit după primul act de donaţie considerabil. Am continuat să descopăr care sînt necesităţile oamenilor din jurul meu, să mă implic în proiecte sociale, să vorbesc despre ele şi să determin, în acest fel, şi alte persoane să le susţină. Toate acestea mă fac să mă simt parte a unui val de schimbare care, sper eu, nu va putea fi nicicum oprit.

interviuri realizate de Ana Maria SANDU