Lecția engleză

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Lecția engleză jpeg

Puține idei sînt mai fixe în mintea oamenilor de peste tot și dintotdeauna decît aceea că geografia determină istoria. Și prin istorie înțeleg nu doar suma întîmplărilor militare, politice, religioase ori economice ale unei țări, ci și moravurile, sentimentele, ideile care animă corpul social. Cine nu știe că există o legătură profundă, de nu chiar una de determinare, între cadrul natural și „naturelul“ oamenilor care-l locuiesc? Prejudecata publică spune că orice face un italian se explică prin soare și Mediterana, orice face un norvegian se explică prin ploaie și nori – noi, cel mai adesea, sîntem explicați prin ciobănitul transhumant, adică tot printr-o legătură directă cu geografia. Culoarea pielii și a părului, apucăturile și vitalitatea, ethos-ul și faimoasa Weltanschauung – tot ce definește antropologic o tipologie etnică ori regională este determinat de geografie.

Putem, așadar, să-i cunoaștem mai bine pe români privind natura României. Iar dacă privim chiar noi spre ceea ce ne a dat Dumnezeu drept context natural de viață, se cheamă că privim chiar în oglindă. Și de aici începe, de fapt, dificultatea, căci nimic nu e mai greu decît să vezi în oglindă, chiar dacă nimic nu e mai ușor decît să-ți îndrepți ochii spre geamul care reflectă totul.

Cu toate astea în cap, m-am așezat în fotoliul în care fusesem cu gentilețe poftit și am privit documentarul România neîmblînzită, realizat de britanicii de la Off the Fence și finanțat de Auchan România (regia Thomas Barton-Humphreys, scenariul Thomas Barton-Humphreys & Alex Păun). Mă așteptam la un documentar din seria plictisitoare Din frumusețile patriei noastre, România, poate ceva mai bine filmat decît în prăfuitul stil „Sahia“. Cînd colo, am fost expus unei călătorii prin frumusețile unei țări care aproape îmi e străină. Nu pentru că nu văzusem niciodată acele păduri, acei munții, Dunărea și Delta, lacurile de șes și lacurile dintre creste. Le văzusem pe toate. Dar documentarul mi le arăta altfel. Nu era vorba despre natura propriu-zisă, despre peisajul și populația lui botanică ori zoologică, ci despre ceea ce însuflețește peisajul. Vedeam elanul vital, spiritul locului, miracolul care-l face să fie natură și nu poză. Cu un cuvînt la modă acum, vedeam „energia“ primă a locului în care trăiesc, îi percepeam „vibe“-ul natural. Astfel, totul arăta altfel și m-am întrebat imediat: trăiesc eu în această Românie? Cu această întrebare surprinzătoare și, admit, într-o mare măsură destabilizatoare, am plecat de la proiecție.

Există, fără îndoială, un peisaj ideal al țării, mitizat în frumusețea clasică, învățată la școală ori, pentru cei mai citiți, filozofat în acel „deal-vale“ al lui Lucian Blaga. Un peisaj rural, neatins de om și în care, dacă totuși există oameni, ei sînt frumoși, curați, cuminți și spontani – oameni naturali. Acest peisaj se află în sufletele celor mai buni dintre noi, despre care cei mai pragmatici spun, imediat, că nu (mai) există în realitate. Sufletele bune sînt capabile să compună ceea ce criticii de artă numesc în pictură „peisaj orientat etic și compus artisticește“. Ei bine, România neîmblînzită nu recreează un peisaj, nu repovestește nimic, ci pur și simplu îți arată ceea ce există într-un fel în care tu, cel care trăiești zi de zi și ceas de ceas în acest cadru, nu mai știi să vezi.

Dacă admitem, așadar, că sîntem precum este natura pe care o locuim, atunci oglinda pe care documentarul România neîmblînzită ne-o pune în față este greu acceptabilă pentru că, vreme de mai bine de oră, ne arată mai frumoși decît credem că sîntem și, în ultimele minute, ne arată mai răi decît putem admite. Peisajul nu e moral sau imoral, dar ceea ce facem noi cu acest peisaj este.

În fine, adaug că nu e deloc întîmplător că ochiul care a văzut această Românie pe care românii nu o văd, adică o Românie neîmblînzită, este străin. Avem, deja, o tradiție a descoperirii propriei țări prin ochiul altora. Sigur, ne vede un ochi profesionist, perfect antrenat să vadă natura în toate pliurile ei altfel insesizabile de către ochiul opiniunii publice. Dar un ochi străin, deprins cu alte reliefuri, alte culori și o altă dinamică a naturii, un ochi care știe să perceapă noblețea unui peisaj deloc spectaculos și evghenia unui animal socotit îndeobște banal.

Admitem, desigur, că un documentar despre natura României nu poate fi spectaculos. N avem nici gheparzi care sprintează spre gazele cu 100 km/h, nici balene albe înălțîndu-se cît o corabie din adîncuri albastre pentru ca apoi să cadă sub o masă copleșitoare într-un „splash“ ca un foc de artificii, n-avem nici urși albi bătînd ghețuri nesfîrșite cu ochi tandri și boturi pline de sînge de focă. Naturii noastre îi lipsește, în termenii sacrului, tremendum, însă nu-i lipsește deloc fascinans. Și primesc lecția de fascinație de la acești britanici, pentru că simt respectul cu care s-au apropiat de țara mea. Abordarea realizatorilor României neîmblînzite este de o nobilă delicatețe, are o eleganță aristocratică și o blîndețe respectuoasă – de aceea, rezultatul cinematografic îmi pare peremptoriu.

Foto: Max Milligan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.