Cînd m-am mutat în București, am încercat să construiesc o antirutină, să rămîn imprevizibil și spontan. Am îmbrățișat rapid mișcarea milenială de a discredita zonele turistice și inevitabil burgheze ale orașului – locuri pe care le-am considerat prea cunoscute în cultura pop locală – și am ajuns în locurile alternative, unde, deși sună naiv și siropos, se zice că e „adevăratul București“. Evident, antirutina s-a transformat rapid în rutină, frecvența cu care vizitam locurile cîndva noi pentru mine a crescut, iar, căzînd în normă, mi-am creat o bulă socială.

De fiecare dată cînd ies din această bulă socială și mă lovesc de un loc / o persoană care nu face parte din rutina mea, mi se reconfirmă faptul că necunoscutul îmi provoacă anxietate. Dacă ar trebui să definesc anxietatea cît mai vizual, m-aș folosi fără rețineri de o secvență din The Graduate al lui Mike Nichols. Este vorba de secvența în care Ben, personajul jucat de Dustin Hoffman, încearcă să rezerve o cameră în care să petreacă noaptea împreună cu doamna Robinson, însă el face pentru prima dată un gest social care să sugereze ceva tabu, adulterul, ceea ce îi dă o stare care combină nesiguranța, frica, agitația, în final cedînd sub o presiune inventată de el și devenind ceva de care îi era frică – ridicol. Starea aceea pe care Ben o are cînd se lovește de ceva necunoscut este anxietatea.

Necunoscutul presupune imprevizibil și incontrolabil, de multe ori avînd un aer incitant, însă pentru mine niciodată excluzînd anxietatea. Aceste piedici pe care eu le găsesc în procesul de socializare au fost mascate mult timp de un „ești rușinos/fricos/aiurit“ pînă am reușit singur să afirm că sînt anxios, că anxietatea va fi prezentă pe tot parcursul meu social și că vor exista momente în care răspunsul meu la necunoscut va fi unul încurcat, ridicol sau chiar ieșit din normele socializării din cauza acesteia.

Poate nu sînt o voce a generației cînd spun că folosesc social media pentru a diminua necunoscutul cotidian, însă este incontestabil că acesta este un efect colateral al informației prezente în mediul online. Și, conștient sau nu, toți utilizatorii care fac publice informații despre ei, de la date biografice și pînă la preferințe din cultura pop, participă la acest proces de diminuare a necunoscutului din viața socială.

Ideală ar fi o experiență socială atît de vastă încît să nu existe necunoscut în interacțiune și comportament. Cum asta este imposibil, ținta este o experiență cît mai cuprinzătoare, care să te ferească de îngrijorări, frici, ridicol și accidente. De multe ori mă găsesc blocat între două extreme: staționarea în zona de confort, unde necunoscutul nu există, și un proces de experimentare cît mai vast, pentru a transforma necunoscutul în cunoscut. 

Călin Boto este student la UNATC, secția Scenaristică și Filmologie. Scrie pentru publicații online precum SUB25 și Dissolved Magazine.

Foto: flickr