Cîndva,-n ocean lăsat-am (dar,

Sub care cer, nu pot să jur)

Să-mi cadă, hăului în dar,

Un strop din vinul cel mai pur.

 

De ce a fost să-l pierd pe mări?

Unui oracol am dat curs?

Unei lă-untrice chemări,

Că,-n loc de sînge, vin am scurs...

 

O purpurie-ntunecare

Pe faţa apei, – după care,

Din nou, prin clarul ei străvezi;

 

Curs vinul, ce beţie-n unde!

Iar în amarul aer vezi,

Săltînd, fantasmele afunde.

 

 [Ş. F.]