Întru desfătarea cerurilor…

Costion NICOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Întru desfătarea cerurilor… jpeg

Începutul începutului. „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul.“ Acesta este cerul lumii cerești, metafizic. De fapt, conform textului originar ebraic, sînt ceruri (hebr. șamaim), la plural, suprapuse apropiat ca foile unei plăcinte-placentă. Cîte ceruri vor fi fiind? Probabil fără de număr.

Există Împărăția cerurilor. Cu Tatăl nostru Care este în ceruri. Cu Fiul Lui, Hristos, Care „S-a pogorît din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om“, iar la sfîrșitul misiunii pe pămînt „S-a înălțat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui“. De acolo va pogorî la a doua Sa venire. Cu Duhul Sfînt, invocat ca Împărat ceresc la începutul oricărui șir de rugăciuni. Așadar, cum spune Ioan în prima sa Epistolă, „Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Sfîntul Duh, şi Acești trei Una sînt“. E numai o imagine a spune că Dumnezeu locuiește în cer. Este mai presus de ceruri. Cerul Îi este numai tron, scaun de domnie, cum i s-a descoperit profetului Isaia.

Avea să ajungă acolo Regina Coeli, cum o mai numesc catolicii pe Maica Domnului. Încoronarea ei, cu participarea tuturor persoanelor Treimii Sfinte, o vedem reprezentată adesea în Biserica catolică. Este minunat și dătător de nădejdi nouă faptul că a fost înălțată la cer și cu trupul. Dumnezeu, ne spune Sfîntul Grigorie Palama, „a făcut din ea frumuseţea ultimă, care se ridică de la pămînt la cer“. Frumusețea ultimă, cea mai mare…

Dintru început cerurile acestea au fost sălaș cetelor îngerești, constituite în oști cerești, al căror comandant suprem este Însuși Dumnezeu, Domnul-Savaot (Iahve al oștirilor). Tot picur cuvinte ebraice, cu gîndul la cursurile lui Ioan Alexandru, cel care scria: „Și cerul plînge-ntruna și eu sunt îngropat / Într-un sicriu de lacrimi lîngă mare.“ („Via Dolorosa“).

Acolo credem că ajung și sfinții, emisarii noștri acreditați la cer. Pe urma lor, cu ei, nădăjduim că și noi, cei mai păcătoși. Spunem despre cineva care a murit în cît de cît bună rînduială că s-a mutat la cer.

Acesta este cerul pe care-l vedem cu mintea și cu inima. Este acel Văz-Duh al lui Daniel Turcea. Dar și acele „văzduhuri grele de iubire“ („Extaz“), care „fumegă de sărbători“ („Topa Deșartă“), ale lui Ioan Alexandru. Un cer care ne este Patrie sau Vatră cerească (Ioan Alexandru) – tărîm al Pater-ului ceresc, absolut, suprem. Cer origine și țintă. Sîntem făcuți după model ceresc, cum bine observă (și) țăranul român: „Cu sufletul din Duhul Sînt / Cu gîndul din iuțimea îngerului, / Cu puterea de la Sînta Troiță, / Şi-l făcu om deplin.“ („Cuvînt de iertăciune“) Ținta supremă este urcarea la acest cer. Patriarhului Iacob i s-a revelat în vis o scară care duce acolo, Sfîntul Ioan Scărarul a întocmit o alta. Sînt zugrăvite măiestru pe la vechile noastre ctitorii. Dar iată și una văzută de țăran, cu poetică și teologică subtilitate: „Sus pînă la cer / Scări de lumînări / Şi-n cer te‑i urca / Şi te vei ruga / După gîndul meu / Sfîntului Dumnezeu / Domnul Dumnezeu / Sus pe tronul Său / Tron sfînt şi ceresc / Tron dumnezeiesc.“ (o variantă a baladei „Soarele şi luna“)

Este un cer al imnelor de slavă necontenite, și pentru că aici sălășluiește Slava Domnului, un cer al muzicilor celeste, cum îl observăm în arta sacră occidentală, unde apar mereu îngeri instrumentiști, inducînd o spontană voioasă stare. Și iarăși țăranul român își vădește, în colinde, spiritul de pătrundere: „A făcut şi altă lume, / Cu suflete mult mai bune, / Pus-o îngerii-n ceri, / Să laude cu cîntări“. Un cer de o curăție absolută. Există păcate strigătoare la cer, cele care maculează și ofensează această curăție. După cum sînt și abateri mai mărunțele, pentru care „nu se face gaură în cer“.

În momente privilegiate (la Crăciun, la Bobotează etc.), după credința țăranilor, cerurile se deschid și atunci, ne spune Ernest Bernea, „se produc efecte de o mare amploare, întreaga natură, de la plantă la om, capătă puteri și frumuseți noi, se produc adevărate minuni“. Frumuseți noi… Excepțional!

Începutul a continuat. În ziua a patra a Creației a mai făcut Dumnezeu un cer. Scriptura îi spune tăria cerului (hebr. rachia; unii cred că de aici vine… rachiu!). Firmamentul! Prin el „a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei“, pe el a pus luminători pentru zi și peste noapte. Iarăși avem o zugrăvire țărănească cuceritoare: „Şi-a făcut cerul ca o haină, / Şi l-a împodobit cu stele / Mărunţele / Şi luceferi luminoși, / Care-i privim noi toţi cei păcătoși. / Şi l-a mai împodobit cu soarele şi luna, / Care privim noi totdeauna.“ („Iertăciune“ din Prilipca, Dorohoi). După care au apărut păsările, săgetîndu-l în fel și chip. Cu trilurile lor aruncă punți de legătură între noi și lumea lui Dumnezeu. Acesta este cerul cosmic, „întins pînziș“ (Ioan Alexandru, „Imnul întoarcerii“), de văzut cu ochii. Un cer frumos! Un cer colorat. Nenumărate nuanțe de albastru. Cel intens de după o ploaie, cel indescriptibil al cerului Mediteranei… Azuriul care pogoară în lumina unor ochi sau pe unele drapele naționale. Cerul care ia foc la răsărit sau la asfințit de soare, uneori pînă la a deveni sîngeriu. Locaș al curcubeului împăcării lui Dumnezeu cu omul potopit. Norii îi sînt dveră. Uneori îi acoperă taina, adesea i-o sporesc. Cerurile aceste le străbătea ca un fulger Luceafărul lui Eminescu („Un cer de stele dedesubt, / Deasupra-i cer de stele“).

Oricum ar fi, înnourat, întunecat, înnegurat sau senin, limpede, luminos, cerul este legat nemijlocit de lumină, fie ea diurnă sau nocturnă. Pictorii au fost provocați mereu de zugrăvirea cerului, de la cel mai dulceag la cel mai dramatic. În schimb, neavînd volum, el nu poate fi sculptat.

Cerul acesta ne este coperiș boltit, de la aceasta trăgîndu-și justificarea cupolele bisericilor. Ne este și un soi de hotar ne-hotărît, nemărginire a ne-mărginitului. Avem ca repere: orizontul, căruia românii îi spun frumos zare, deoarece ține cît zărești cu ochii, înaltul cerului, pînă la cer, dincolo de cer, în cer, sub cer… Un hotar de neatins. Cîteodată am vrea să ne apropiem de el, dar el se tot depărtează. Vedem cerul acesta ca pe un topos al libertății, căci numai acolo poți fi „liber ca pasărea“. Cerul apropiat este aer, un aer care în situații cu adevărat fericite se aurește și devine aură (hebr. aor = lumină) în jurul minților înflăcărate la focul inimilor, semn și însemn al sfințeniei. Este cerul în care te poți pierde, fără teamă, prin coordonata vital poetică a ființei tale.

Diferența esențială dintre cele două ceruri este că unul este veșnic, iar celălalt este temporal, aspirînd la veșnicie. Cerul pămîntesc trimite pe scurtătură la cerul ceresc. În felul acesta s-ar putea explica faptul că cerul a devenit pentru unii, necredincioși sau atei, fără voia lor, substitut al lui Dumnezeu („Cerul a dat…“, „Să ajute cerul!“, „Slavă cerului!“). Cînd spunem cer, foarte adesea ne referim simultan la toate accepțiile lui.

Un nou început, restaurator. Prin venirea lui Hristos, nu numai pămîntul a fost primenit, înnoit, înfrumusețat, ci și cerul, cum se vede în colinde: „De cînd Domnul s’a născutu / Şi pămîntul s’a făcutu, / Şi cerul s’a ridicatu / Pe patru stîlpi d’argintu / Mai frumos împodobitu“. Este alt cer, mai frumos decît cel dinainte!

Capăt de drum. Biserica nu vorbește atît despre un sfîrșit al lumii, cît și despre unul al timpului (al veacurilor)! Ni se descoperă cîte ceva despre acesta prin viziunea criptică a Sfîntului Ioan Teologul, redată în Apocalipsa sa. În ceea ce privește cerurile, va fi vuiet mare la acel sfîrșit al veacurilor. Întrerupt de tăceri cutremurătoare. Se vor arăta semne (unele „mari“!) și va fi război în cer. Îngerii îndeosebi vor avea mult de lucru, vor fi într-o necontenită misiune, vor tot pogorî, ducînd vești, se vor lupta din greu cu forțele răului. Cerul pămîntesc se va strînge „ca o carte de piele pe care o faci sul“. În final va fi „un cer nou şi un pămînt nou“ și se va pogorî din cer, de la Dumnezeu, cetatea Noul Ierusalim, „gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei“. Va fi Nunta finală, una fără sfîrșit. Ca-n poveștile noastre! Bucuria și veselia vor fi ale celor ce locuiesc în ceruri (sfinților, apostolilor, proorocilor…). O altă viață, veșnică de data aceasta, va irumpe triumfătoare!

Parcurs existențial. Între începuturi și capătul de drum se desfășoară toată Poesia și toată Drama existenței omenirii și a fiecărui om în parte. Ne naștem sub un cer anume și murim sub un anume cer. Cum există un pămînt al patriei, există și un cer al patriei. Sîntem bucuroși de cerul acesta și ducem, mai mult sau mai puțin conștient, dorul celuilalt. O consolare poate fi Biserica: „În biserica slavei Tale stînd, în cer a sta ni se pare“, cîntăm noi. Fiind universală, ea cuprinde şi cerul, şi pămîntul. E o minune că-L avem în lăcașurile noastre modeste pe Cel pe Care, așa cum observa Solomon înțeleptul, „cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde“. Bisericile sînt fixate în cer prin cruci-ancore puse pe culmile lor. În unele locuri (Maramureș, Banat ș.a.), tavanul bisericii este numit, adecvat și sugestiv, cerime!

Parcurgîndu-ți drumul în această viață este bine să fii cu ochii pe cer. Pentru că cerurile spun. Ele pot fi citite spre Orient-are, precum au făcut-o odinioară regii-magi. Fascinantă, harta cerului arată multe și de folos. Cerul te ajută nu numai să vezi, dar și să străvezi. Privim adesea spre cer spre a vedea cum este vremea, dar și pentru că poate vom desluși cîte ceva despre mersul vremurilor. Nu arar, cînd o îngrijorare evidentă te bîntuie în legătură cu felul în care vei reuşi sau nu să ieşi la liman, cerul ființei tale se înnourează. Uneori ți se pare chiar că a căzut cerul peste tine. Structura noastră verticală este un semn al aspirației noastre ontologice spre cer. De orice credință ai fi sau chiar și fără credință, cînd nădăjduiești ultim, ridici ochii (cu ei și inima!) spre cer, precum altădată, plîngînd, biblica Susana, de acolo așteptînd, cumva, o salvare. Să ne gîndim și la crîmpeiul de cer zărit printre gratiile ferestrei unei celule de detenție. Am vrea să ne simțim ca în cer, eventual ca în al nouălea cer, să ne cuprindă o fericire indescriptibilă și de negrăit, precum pe Pavel Apostolul, cel răpit la al treilea cer. Te simți aproape și de această fată minunată, Edith Södergran, poet între poeți, cînd își exprimă iubirea feciorelnică, pură și simplă: „Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului“ („Dragoste“).

Cerul și pămîntul formează scoica în care impuritatea care sîntem se poate transfigura întru mărgăritar al sfințeniei. Frumos mai spunea Ioan Alexandru despre Părintele Dumitru Stăniloae că prin lucrarea sa „desfată cerurile“! Desfătarea cerurilor ar trebui să-i fie oricui o nobilă năzuință… 

Costion Nicolescu este antropolog și eseist.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.