- Interviu cu Varujan PAMBUCCIAN -

În ce măsură credeţi că ne împăcăm cu tehnologia şi cu tehnologia informaţiei în special?

Întîi şi întîi, cred că istoria omenirii este, de fapt, istoria tehnologiei. Practic, tot ce s-a întîmplat fundamental în specia noastră a ţinut de apariţia unor tehnologii noi, folosite pentru a ne simplifica viaţa. Cred că nimeni nu are vreo îndoială legată de utilitatea tehnologiei. Este un mod de a ne prelungi abilităţile biologice de care dispunem, pentru a reuşi să consumăm mai mult, să ne înmulţim, să supravieţuim într-un mediu natural de un fel sau altul, să ne fie mai uşor să trăim şi să ne dezvoltăm, ca specie. Utilizarea tehnologiei depinde însă foarte mult de felul în care este structurată societatea şi de felul în care o majoritate a membrilor societăţii adoptă sau nu o tehnologie nou apărută. De exemplu, maşina cu aburi a fost inventată în Antichitatea greacă de către Heron. Funcţiona şi ar fi putut fi utilizată la o sumedenie de munci pe care le făceau oamenii. Numai că în societatea greacă de atunci existau sclavi. Aceştia erau consideraţi, de către oamenii liberi din acea societate, mult mai rentabili şi mai ieftini decît o maşină. Judecînd astfel, maşina cu aburi a trebuit să fie redescoperită în secolul al XIX-lea. Tot aşa şi cu telefonul mobil, care a fost descoperit la sfîrşitul secolului al XIX-lea de către un profesor britanic, Hughes. Numai că scopul lui era unul pur academic, acela de a demonstra în mod practic existenţa undelor electromagnetice. Dacă Hughes ar fi trăit în acea perioadă în America, probabil că ar fi fost interesat mai mult de bani, ar fi depus repede un patent şi telefonul mobil ar fi apărut probabil cu aproape o sută de ani mai devreme decît momentul în care a apărut, adică anii ’70. Deci utilizarea unei tehnologii depinde foarte mult de ce anume încurajează societatea la acel moment.

Credeţi că acum în România sînt multe domenii în care informatizarea se face în mod inutil sau greşit?

Nu doar cred asta, ci chiar ştiu lucrul acesta. Din cauza asta, industria noastră lucrează în special pentru export. Felul în care este structurată societatea noastră în jurul conceptului de funcţionar public (considerat ca ceva sacrosant) face să întîrzie utilizarea cu cap a unei tehnologii care, în alte ţări, e folosită pe scară largă şi e deja considerată o banalitate. Culmea e că noi sîntem producători de asemenea tehnologii. Dar nu avem piaţă internă pentru tehnologiile pe care le producem.

S-a sperat o vreme că prin informatizarea unor instituţii ale statului o mare parte din birocraţie şi corupţie va fi redusă.

Informatizarea chiar asta şi face. Pînă la urmă, este acelaşi lucru cu robotizarea sau cu banda rulantă care a înlocuit în fabrici oamenii. Operaţiunile repetitive, care nu necesită o inteligenţă ieşită din comun, pot fi făcute de maşini. Şi în zona birocratică există o mulţime de operaţiuni simple, unele repetitive. Iar aici, înlocuirea omului cu o maşină e un lucru banal şi mulţi au făcut-o deja. Noi vorbim despre asta de pe vremea cînd foarte puţini procedau aşa şi continuăm să vorbim despre asta pentru că există o foarte mică înţelegere, în acest domeniu, în societatea noastră.

Acum am observat că, în birourile funcţionarilor, de multe ori computerele se folosesc în paralel cu hîrtiile, cu dosarele. Computerul nu pare că simplifică ceva, ci necesită chiar o operaţiune în plus.

Da, la noi există un cult al hîrtiei, al obiectului. Gîndiţi-vă cît de greu au fost introduse cardurile bancare, şi n-au fost introduse pentru că aşa au vrut oamenii, ci pentru că aşa a hotărît conducerea unor firme, pentru că e mai ieftin să distribui carduri decît să transporţi bani cash în fiecare lună. Din punct de vedere al majorităţii salariaţilor însă, astăzi, în România, banul vine pe card şi instantaneu e transformat în cash la un bancomat.

Potrivit ultimelor statistici, aproape jumătate dintre posesorii de carduri bancare din România nu le folosesc decît cel mult o dată pe lună.

Lucrul ăsta ne dovedeşte foarte clar o teribilă rezistenţă în mentalitatea profundă pe care o avem faţă de aceste lucruri. Dacă un lucru simplu cum este acest ban de plastic, cardul, nu este folosit, atunci, în zona utilizării ceva mai evoluate a tehnologiei informaţiei, rezistenţa e şi mai mare. Deci acolo hîrtia este un lucru extraordinar de important.

Avem acum o varietate de mijloace de comunicaţie pe care le folosim întruna. Înseamnă, oare, că ne înţelegem mai bine?

Da, înseamnă că reuşim să comunicăm mai repede cu un număr mult mai mare de oameni, fără să trebuiască să ne deplasăm fizic. Nu înseamnă că ne înţelegem mai bine sau mai rău, dar înseamnă că putem accesa, în acelaşi interval de timp, mai multă lume. Cum te înţelegi cu fiecare dintre ei e o treabă personală.

Cum vedeţi faptul că tehnologia informaţiei pare că ar fi tot mai mult folosită în scopuri de divertisment?

E un lucru foarte natural. Dacă cineva crede că mutarea în virtual o să însemne o înscriere la doctorat a populaţiei planetei, acela greşeşte. Spaţiul virtual este exact aşa cum este spaţiul fizic. Şi faptul că zona de entertainment creşte acolo dovedeşte un singur lucru: din ce în ce mai mulţi oameni folosesc spaţiul virtual. Gîndiţi-vă că în spaţiul fizic există o mulţime de timp pe care omul şi-l ocupă cu entertainment-ul. Faptul că acel timp este utilizat în momentul de faţă mai mult în spaţiul virtual înseamnă că acest spaţiu oferă mult mai multă varietate decît cel fizic. Ideea că toată lumea va folosi spaţiul virtual pentru a-şi lua doctoratul sau a face cercetări despre moartea termică a Universului este cel puţin aberantă şi nefolositoare. Oamenii sînt aşa cum sînt şi se manifestă la fel, şi în lumea fizică, şi în lumea virtuală.

În ce măsură credeţi că stocarea de informaţii, arhivele din spaţiul virtual sînt sigure şi nu se vor degrada în timp mai uşor decît se întîmpla cînd se lucra cu hîrtia?

Dacă discutăm despre informaţie publică, de mult am dat legea arhivării electronice, lucrurile sînt clare, arhivele acelea sînt ţinute ca lumea. În ce priveşte stocările individuale, lucrurile ţin de fiecare în parte. Şi cărţile dintr-o bibliotecă publică sînt ţinute şi păzite cu totul altfel decît cele dintr-o bibliotecă privată. Nu există nici un fel de temeri însă că informaţiile din spaţiul public nu sînt bine ţinute şi că nu vor rezista. Aici, lucrurile sînt bine gîndite, bine standardizate. Toţi operatorii de asemenea informaţii respectă aceste standarde. Totul este în ordine.

În domeniul tehnologiei informaţiei, lucrurile au evoluat în ultima vreme foarte repede. La ce ar trebui să ne aşteptăm în viitor?

Dacă ne referim la zona de entertainment şi la utilizarea spaţiului virtual de către indivizi, deja începe să se vadă cam ce este sustenabil şi ce nu. De exemplu, avem Facebook care se dovedeşte a fi nesustenabil pentru că a fost construit pe un model de business greşit şi MMORPG-urile care se dovedesc sustenabile pentru că sînt construite pe modele solide de business. Zona de entertainment sau de comunicare e o zonă de business în care o firmă sau alta îşi face planul afacerii mai bine sau mai rău. Dacă ne referim însă la procese radicale care vor schimba faţa societăţii umane, lucrurile arată foarte diferit. Eu îndrăznesc să fac o profeţie care sună destul de ciudat acum, dar cred că în 20 de ani producţia de bunuri materiale va fi apanajul aproape exclusiv al roboţilor. Lucrul care va schimba foarte mult totul vine din partea printere-lor 3D.

Acestea pot realiza deja în momentul de faţă obiecte fizice din plastic, din ceramică sau metal. Există şi o zonă de cercetare în medicină (sînt deja lucruri funcţionale utilizate în producţie, nu mai sînt doar nişte prototipuri), au apărut printere 3D care printează ţesutul uman. Se lucrează acum la printare de organe umane. Chestiuni care erau considerate pînă acum apanajul total al omului încep să devină apanajul total al maşinilor. Şi orice stat cu minţile în cap ar trebui să se gîndească spre ce îl dirijează pe copilul acela care merge la şcoală. În viitorul destul de apropiat (15-20 de ani de acum înainte), producţia principală o să fie cea de proprietate intelectuală. Va fi o zonă foarte mare de servicii şi o zonă, cea care tradiţional era ocupată de producţie, care va ţine de producţia de proprietate intelectuală. Vă dau un singur exemplu. Hewlett Packard a creat un printer 3D care costă acum 700 de dolari şi în care consumabilele sînt încă foarte scumpe, adică vreo 4000 de dolari. El creează obiecte tridimensionale din plastic, nu foarte mari, dar extrem de complexe, cu părţi mobile etc. Probabil că, în aceste condiţii, părinţii nu vor mai cumpăra pentru copii jucării de la magazin, ci îşi vor descărca jucăria la printerul 3D de acasă. Lucrul ăsta deja se face astăzi, numai că deocamdată e cam scump. E doar o chestiune de timp să devină foarte ieftin. O industrie întreagă va trebui în acel moment să treacă de la făcut, la conceput jucăriile respective. Iar cererea de jucării foarte diferite va fi cea care va diferenţia între ele firmele de jucării. Calitatea va depinde de calitatea printerului pe care ţi-ai permis să ţi-l cumperi şi de calitatea consumabilelor respective.

Deci virtualul începe chiar să se transforme în real.

Dar, pînă la urmă, care-i diferenţa, aşa de mare, între ele?! Noi punem o graniţă şi zicem aici e real şi de aici e virtual. Dacă stăm să ne gîndim, din punctul nostru de vedere, al oamenilor, creierul nostru e acelaşi, şi ăsta e singurul lucru care contează.

Trecînd acum la viitorul Internetului, credeţi că libertatea şi universalitatea lui de acum vor fi restrînse în timp, că ar exista un pericol, din acest punct de vedere?

Nu. De lucrul ăsta ţin cu dinţii prea mulţi oameni, ca el să fie vreodată în pericol. E adevărat că există structuri statale care îl pun în pericol în permanenţă. Nu mă refer neapărat la state totalitare, ci chiar, iată, la Uniunea Europeană care se dovedeşte, prin tot felul de reglementări ciudate, o asemenea structură. Dar nu se poate întîmpla aşa ceva pentru că există o opoziţie foarte puternică din partea utilizatorilor, care sînt foarte mulţi, şi din partea celor care îi reprezintă în structurile respective, care sînt şi ei o masă critică.

Varujan Pambuccian este matematician şi informatician, iar de zece ani conduce Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor.

a consemnat Andrei MANOLESCU