Între documentare și apropiere

Moni STĂNILĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
Dacă e să compar jpeg

Cu mult timp în urmă citeam romanul lui Gabriel García Márquez Generalul în labirintul său. Nu trag niciodată cu ochiul spre final, de teamă să nu descopăr vreun pic din cursul poveștii. De multe ori, nu citesc nici măcar textul de pe coperta a patra, dacă primul rînd face simțită o posibilă demascare.

La finalul acestui roman, Márquez are un cuvînt de mulțumire pentru cei care l-au ajutat cu documentarea. Acolo e și cineva din corpul diplomatic, care a făcut un zbor cu elicopterul special pentru documentarea romancierului. La vremea respectivă, scriam încă pentru Timpul de dimineață din R. Moldova și m-am plîns acolo într-un text. Am zis: „Ia, dom’le, ce acces la documentare au greii altor țări”. Și nu mă gîndeam neapărat la mine, alege orice scriitor celebru din România, că avem, și întreabă-l cît l-a ajutat statul. Fie și doar la documentare.

Dar la noi există altceva, prieteni și înțelegeri. Așa că m-am trezit scriind despre Brâncuși. Știam că, indiferent cum voi aborda subiectul, tot vor exista plîngăcioși, pentru că noi, poporul mioritic, sîntem specialiști în toate domeniile. Noi știm cum se face țuica de prune, cum se pune gresia, care sînt marile conspirații mondiale și, mai ales, cine a fost Constantin Brâncuși. (Și eu, înainte de o documentare destul de temeinică, trăiam, ca majoritatea, cu convingerea că Brâncuși a vrut să ne dea atelierul, iar „noi” l-am refuzat. Bine, nu-i deloc așa, dar asta nu ne anulează statutul de specialiști în toate.)

Acum vine momentul, destul de jenant, în care trebuie să recunosc că în Moldova nu ajung toate cărțile. Și am găsit eu cîte ceva despre Brâncuși prin biblioteci, dar nu destul. Aici a mai completat și Internetul, dar ajutorul mare nu a venit cu elicopterul de la corpul diplomatic, ci cu Poșta Română de la Adrian Botez. A fost singura cale ca materialele pentru documentare să parcurgă 140 de kilometri în două săptămîni.

Și a început. Exact ca la Alexandru și Ion, personajele mele din Colonia fabricii, am simțit cum mă „împrietenesc” cu Brâncuși. Și aici începe admirația. Bine, norocul meu că nu trebuia să scriu despre un personaj antipatic. Însă ce m-a frapat de la bun început și m-a făcut să mă atașez tot mai mult de Constantin Brâncuși a fost modul în care spunea o poveste în patru feluri diferite. Și, în nici una dintre ele, el nu ieșea mai bine. La biografii lui, cei care l-au cunoscut în timpul vieții, apar multe contradicții asupra aceleiași întâmplări. Cum și-a rupt piciorul, cum a fost dat afară din funcția de paracliser ș.a.m.d. Și fiecare biograf îți spune povestea cu convingerea că deține adevărul.

Evident că prima mea senzație a fost una de deznădejde. Aoleu, ce mă fac? Cum mă apuc eu să reinventez personajul, că nu scriam tocmai ficțiune. La Colonia fabricii mi-a fost ușor. Aveam documente și doi părinți care să îmi povestească despre Ion și Alexandru, pe care eu doar vag mi-i aminteam.

M-am apucat să trimit mail-uri pe la vreo doi brâncușologi, dar n-am primit răspunsuri. Așa că am pus cap la cap povestirile ca să trag singură concluziile. (Mai ticăia și ceasul de la editură, de la Adrian, care mă tot întreba cum merge treaba.) Și, în loc să mă enervez, m-a prins și mai mult dragul de Constantin Brâncuși. Hai să dau și un exemplu: în anii lui grei, de tinerețe și foame la Paris, a lucrat ca paracliser la biserica românească de acolo. Dar nu după mult timp, chiar după Paști, a fost dat afară. Și el a spus unor prieteni că s-a certat cu preotul pentru ciubucul de la enoriașe. Apoi altor prieteni, că era așa de frumoasă icoana Maicii Domnului, încît nu se îndura să îi stingă lumînarea cînd încuia biserica, iar parohul s-a temut că îi va da foc la biserică. Altui biograf i-a spus că în noaptea de Înviere, în loc să tragă clopotele, mai ales că era și episcopul acolo, el s-a apucat să mănînce din ouăle și pasca aduse de credincioși. Și așa mai departe, mai erau cîteva variante. Am avut răbdare cu documentarea, pînă am ajuns la momentul (doar vreun an mai tîrziu) în care parohul respectiv s-a ocupat la biserică de organizarea unei licitații ca să îl ajute pe Brâncuși. Or Brâncuși avea multe calități, dar iertător nu prea era, așa că am optat pentru povestea în care nu se certa cu parohul. Fiindcă i-am tot regăsit peste ani, în bună legătură.

Și ăsta e un simplu exemplu. Biografiile lui Brâncuși, alăturate, au o sumedenie de povești diferite. Și tocmai aici cresc din nou cotele admirației. Fiindcă nu îl interesa ce părere vor avea ceilalți despre el, dar nici nu simțea nevoia să pozeze. Din contra, am ajuns la concluzia că răspundea la întrebările indiscrete după cum presupunea că și-ar dori celălalt să stea lucrurile. Iar această apucătură a lui m-a ajutat să înțeleg ceva mai mult despre el, decît să mă aleg cu o simplă cronologie. Cine era omul Brâncuși, ce fel de fire avea? Asta te preocupă mai mult cînd scrii un roman biografic decît anul în care a fost dat afară din Salonul Independenților.

Și vezi cum documentarea se transformă în poveste și legătură, și nu mai simți greul, ci satisfacția, prietenia, admirația. Chiar și pentru apucăturile urîte, că nu citești viețile sfinților. Dar te bucuri să-l descoperi. Aici e punctul la care trebuie să ajungă documentarea: să nu te îngrozească, ci să te bucure. Și, vrei, nu vrei, personajul respectiv intră atunci în realitatea ta, exact ca un bunic care nu a mai trăit să îți vadă nașterea, dar cu care simți conexiunea, fie și doar prin ADN. Și gata, știi deja că, pe pomelnicul cu cei plecați din familie, de acum va fi prezent și Constantin.

Moni Stănilă este scriitoare. A publicat volumul Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, iar în 2020, Țipă cît poți, Editura Polirom.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.