În cinstea lui Alfonso

Dragoș BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
În cinstea lui Alfonso jpeg

Pentru mine, diminețile au același traseu, lipsit de vreo însemnătate poetică, însă devenit, prin repetare, un tabiet de care nu mă lipsesc nici măcar atunci cînd sînt plecat prin te miri ce colț de lume: îmi place să nu-mi pun deșteptătorul la treabă, să las zorii să mă trezească într-o armonioasă înțelegere cu ceasul meu interior. Așez ibricul de cupru – dedicat numai și numai acestei activități – pe ochiul aragazului și potrivesc cantitățile de cafea, apă și zahăr, aștept răbdător lîngă focul lăsat la mic, pînă cînd caimacul dă să sară peste buza ibricului și, după cîteva momente de răgaz, ca să se așeze zațul, răstorn dintr-o singură mișcare bucuria neagră în cana dedicată special acestui ritual. În timpul în care-mi beau cafeaua, îmi place să-mi organizez ziua sau, dacă lucrurile sînt deja stabilite, cu atît mai bine, cîteva pagini din cartea începută îmi vor ține companie. De obicei, trăiesc bucuria acestor momente în singurătate, iar de curînd îl accept ca partener fără prea multe vorbe pe motanul Naruto, singurul din casă care îmi împărtășește insomniile. Cîteodată am și invitați, cărora nu vreau să le dezvălui că se află pe un teritoriu unde eu sînt „rege”, ci le aștern în fața ochilor talentul meu de cafegiu, materializat, de obicei, într-o altă cană, soră cu a mea, de licoare înmiresmată. Îi primesc cu bucurie – orice ieșire din cotidian este un bun motiv să apreciez rutina zilnică, nu? – și încerc să-i fac părtași dimineților mele.

Legat de asta, îmi aduc aminte de ritualul cafelei de după-amiază (deh, alte vremuri, altă tihnă!), desfășurat în casa bunicilor materni: după un pui de somn ce urma mesei de prînz – apucături balcanico-mediteraneene ce ajunseseră pînă sus, în munții blînzi ai Vrancei –, bunica mea își pregătea tacticoasă o ceșcuță de cafea cît un degetar, albă cu o floricică roșie (e uimitor ce bine ținem minte detalii din copilărie!), se așeza pe un colț al patului, mai la fereastră, să fie lumină, și dezlega un rebus, ale cărui careuri și le drămuia cu multă grijă, ca să-i ajungă pînă la următoarea apariție a revistei.

Își făcea întotdeauna un strop de cafea în plus, pentru ca atunci cînd zațul din ceașcă anunța sfîrșitul momentelor de relaxare, să mai prelungească, fie și numai pentru cîteva clipe, bucuria după-amiezei. Bunicul, care nu participa la această desfătare, nefiind un împătimit al cafelei, își încrețea fiecare cută a feței ca și cînd ar fi mușcat dintr-un măr pădureț, se minuna cu ocheade iubitoare și-i spunea mai în glumă, mai în serios: „Nu știu cum poți să bei amăreala ceea…”.

Mai la sud, depășind Bucureștiul și cu privirea îndreptată către turnul cu ceas al Giurgiului, bunica paternă își bea cafeaua din mers, robotind fără răgaz într-o gospodărie în care era tot timpul ceva de pregătit. Își făcea o cană mare, să-i ajungă toată ziua, cu mult zahăr, „ca să aibă putere”, și nu-și permitea niciodată luxul pauzelor lungi. Trăia prin muncă, era singura ei satisfacție, sensul vieții. Chiar și în anii din urmă, cînd mîinile și picioarele nu o mai slujeau ca-n tinerețe, se străduia să nu lase nici o buruiană să-i invadeze grădina pe care o slujise cu toată ființa ani și ani de zile. Momentele ei de bucurie – în afara celor trăite cu familia – erau atunci cînd cineva care-i trecea pragul îi admira florile, solarul cu roșii, piersicile mari cît merele, zemoase și parfumate cum n-am mai mîncat, sau vinul cu parfum de căpșunică, a cărui fermentație o păzea în nopțile brumării de toamnă. Nu se lăuda niciodată, dar primea cu un zîmbet discret aprecierea celorlalți, iar atunci cînd se spunea, printre femeile de pe strada ei, că „flori ca la doamna Bogdan nu vezi nicăieri”, îi scînteiau ochii și îi întinerea chipul.

Bucuria de a trăi, viața cu bucurie, a viețui bucuros, a te bucura de viață, o fericire de-o viață: oare cîte alte traduceri posibile ar fi pentru această expresie simplă, care a devenit pentru unii un modus vivendi, pentru alții un ideal, iar pentru cei mai mulți o evadare din cotidian pentru a uita de necazurile existenței? În lipsa unei traduceri sau a unei interpretări exacte a conceptului, „joie de vivre” primește sensuri subiective, conturîndu-și înțelesul cu fiecare experiență în parte. „La joie de vivre” se traduce astfel prin „ma joie de vivre”.

În încercarea de a circumscrie valențele acestei expresii, apare firesc întrebarea: cel ce experimentează „la joie de vivre” este în mod automat un „bon viveur”? Ar fi destul de superficial să limităm sensul expresiei doar la excesele epicureice ale unei vieți dezorganizate, dar pline de efervescența petrecerilor mai mult sau mai puțin bahice, sau să ne limităm la o interpretare strict senzorială a construcției. Pe de altă parte, ar fi mult prea general să o traducem prin aparent banalul „bucuria de a trăi”, de a fi în viață, de a avea o stare de sănătate optimă.

În plus, ar mai trebui clarificată și problema situării temporale: „la joie de vivre” este o experiență pasageră, cu o anumită frecvență în istoria fiecăruia, sau este o stare ce-și poate prelungi contururile și ecourile, pe care te străduiești să o atingi și să o permanentizezi?

În fața atîtor variante de a cuprinde înțelesul unei expresii, nu pot să ofer decît un unghi de vedere personal. Bucuria are, în optica mea, aroma cotidianului imprimată adînc în fibrele ființei, însoțindu-ne fără să ne dăm seama în tot ceea ce facem. Cu acest profund accent de subiectivitate, „la joie de vivre” se poate confunda fie cu micile bucurii pe care (ni) le oferim zilnic, fie cu mulțumirea lucrului făcut cu pasiune și dăruire.

p13 jos wc jpg jpeg

Atunci cînd din bucuria cafelei de dimineață s-a născut pasiunea pentru cafea, iar din ea dorința de a le dărui și celorlalți această experiență, viața mi s-a schimbat pe nesimțite, am înțeles că bucuria mea se confundă cu cea a oamenilor de lîngă mine, că mă încîntă mulțumirea citită pe fețele lor. Treptat, „la joie de vivre” s-a confundat cu o altă idee: „la joie de rendre la joie”.

Cînd m-am apucat să pregătesc cafeaua și pentru alții (în cercuri concentrice, care s-au tot amplificat), am început să citesc tot ce mi-a căzut în mînă, pentru a mă documenta cît mai bine despre subiect. Dincolo de tipurile de cafea (și de plantații), de tehnicile de prăjire, măcinare și preparare, de localurile special amenajate de-a lungul timpului pentru a savura băutura, am fost curios să descopăr oamenii de ieri și de azi adunați în jurul aceleiași pasiuni. Dintre toți, îmi stăruie în minte un anumit Alfonso, despre care am citit în cartea lui Michel Braudeau, Cafea. Cafenele (Editura ART, 2009). Nici măcar nu era un cafegiu, ci doar un om care a intrat într-o cafenea și n-a mai părăsit-o. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții într-un local din Madrid, Gijón, vînzînd tutun și bilete de loterie. Cei care l-au cunoscut și îndrăgit au așezat pe zidul cafenelei o plăcuță pentru a-i păstra amintirea: „Aici, Alfonso, negustor de chibrituri și anarhist, vîndu tutun și privi viața cum trece”. L-am invidiat pentru acest epitaf ce tronează chiar în mijlocul bucuriei de a trăi (într-o cafenea) și m-am gîndit că mi s-ar potrivi și mie. Căci ce moment poate fi mai bun să privești curgerea vieții decît atunci cînd prepari sau guști dintr-o cafea?

Dragoș Bogdan este filolog, bragagiu și cafegiu. De curînd a deschis prima bragagerie din București, Bragageria Bogdania.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.