Imposibilul vis al creării omului nou

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Imposibilul vis al creării omului nou jpeg

Este o adevărată provocare să vorbești despre ceva favorabil care s-a întîmplat cu lumea românească după Revoluție. Și asta nu pentru că nu există și lucruri bune, ci pur și simplu pentru că din cauza nevrozei care ne stăpînește nu mai vedem binele din jurul nostru. Trăim un fel de angoasă căreia Karl Popper îi găsește și-i explică determinațiile: „Această angoasă, această neliniște, este o consecință a prăbușirii societății închise. Ea se face simțită și în zilele noastre, mai ales în perioadele de schimbare socială. Este angoasa provocată de efortul pe care viața într-o societate deschisă și parțial abstractă îl pretinde în permanență de la noi – prin străduința de a fi rațională, de a lăsa nesatisfăcute cel puțin unele dintre nevoile noastre sociale emoționale, de a ne autosupraveghea și de a accepta responsabilități“ (Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii săi, Editura Humanitas, București, 1993, p. 202). Așa cum spuneam, nu mai vedem lucrurile de sus, nu avem o perspectivă, o vedere de ansamblu, care să ne permită reprezentări corecte ale evoluțiilor din jurul nostru. Din acest motiv, trimiterile la luminița de la capătul tunelului, pe care nu o mai vede nimeni, au dat naștere unui adevărat folclor despre imposibilitatea noastră de a crește din punct de vedere social. Și totuși, această evoluție s-a produs. Nu în ritmurile pe care le-am fi dorit, ci în ritmuri naturale, după legi despre care vom vorbi aici.

Una dintre temele perene de dezbatere de la noi este schimbarea mentalităților și apariția unui om nou. Socialiștii au făcut din asta o veritabilă obsesie și chiar au crezut că pot schimba oamenii peste noapte. Din această cauză, laboratoarele de propagandă au cheltuit foarte mulți bani și energie. Era nevoie de un om nou, pentru că cel „vechi“ nu corespundea cu teoriile lor false despre egalitate și omogenizare socială. Acesta a fost visul oricărui regim totalitar și al oricărui dictator mai mic sau mai mare, european, asiatic sau din America Latină. În mintea lui Stalin se afla o lume cu totul diferită de cea din mintea lui Hitler. Și Ceaușescu al nostru, cel micuț, imagina o lume pe care o revendica drept comunistă, deși nu avea habar ce este socialismul. Omul nou a fost obsesia tuturor. Pentru apariția sa au fost ucise sute de milioane de oameni „vechi“ în experimente sociale absolut sinistre.

Fără a fi un om nou în sensul dorit de regimul socialist, românul din momentul 1990 plecase din zona valorilor specifice lumii libere. Era deja vorba despre a doua generație de oameni supuși unui experiment social uriaș. Consecința a fost că, de exemplu, la acel moment, ne aflam pe ultima treaptă între cetățenii din estul și centrul Europei în ceea ce privește capacitatea de adoptare a comportamentelor de piață. Polonia era cea mai bine pregătită pentru societatea deschisă, iar România cea mai puțin pregătită, mai puțin chiar și în raport cu statele fostei URSS. Practic, pășeam, odată cu Revoluția, într-o lume care ne era străină și pe care o respingeam (Constantin Ionete, Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă, Editura Expert, București, 1993, p. 164).

t02a lm 1427 jpg jpeg

Spunem mereu că dorim schimbarea mentalităților, dar nu știm care sînt determinațiile unei asemenea schimbări. A schimba modul de a gîndi și a fi al unei națiuni este poate cea mai dificilă provocare. Nu există programe pentru o asemenea operă. Nu poți să dai ordin omului să fie altfel și el să răspundă cu o schimbare peste noapte. Aici nu este ca și cum ai construi un zid sau o fabrică. Nu există o rețetă și numai dictatorii au crezut că stă în voința lor să producă asemenea schimbări. Omul nou nu se creează în eprubetă și nici nu se realizează la o mașină industrială automată. Mentalitățile nu evoluează în termeni istorici vizibili. De cele mai multe ori, modificările trec de durata unei generații. Din această cauză, graba unora de a distinge repede, în termeni de ani, pe omul nou socialist (comuniștii erau exasperați de remanențele capitaliste ale poporului român) sau pe omul nou capitalist (acum capitaliștii sînt exasperați de reflexele socialiste ale poporului nostru) este una ce nu poate provoca decît zîmbete antropologilor și specialiștilor în devenire socială.

Pentru a lămuri care sînt condițiile de apariție a noului social, vom apela la viziunea unui cunoscut liberal, este vorba despre Friedrich Hayek. Vorbind despre minte și transformarea sa, autorul citat arată: „Mintea nu este un ghid, ci un produs al evoluției culturale; ea se bazează mai mult pe imitație decît pe intuiție și rațiune“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29). Procesul de schimbare culturală (și, ca efect, transformările sociale) nu este unul rațional, conștientizat și care să poată fi cuantificat vizibil în algoritmi matematici. Comportamentul social al unei națiuni se schimbă și se ajustează în mod imitativ, în contact cu alte culturi și națiuni. Hayek ne spune că este o infatuare fatală aceea de a crede că avem puterea ca, prin decizie umană, să schimbăm semenii în jurul nostru. Această schimbare se produce prin învățare și imitație. Singura condiție care ar putea opri acest proces de transformare este izolarea corpului social respectiv (Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 72). Transformarea se produce, conform lui Claude Lévi-Strauss (op. cit., p. 53), avînd două ținte: creșterea cantității de energie pe cap de locuitor și prelungirea vieții omului. Deci sensul, ținta noastră, a occidentalilor, este aceea de a trăi mai mult și mai bine. Hayek își continuă argumentația: „Într-adevăr, poate cea mai importantă aptitudine genetică a individului uman, pe lîngă reacțiile înnăscute, este capacitatea de a dobîndi abilități printr-un proces de învățare în mare măsură imitativ. Din acest punct de vedere, este important să renunțăm, încă de la început, la o concepție generată de ceea ce eu numesc «infatuarea fatală», ideea conform căreia capacitatea de a dobîndi abilități este fructul rațiunii“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29).

Lumea românească a trecut de la izolaționism și stagnare la contact și evoluție culturală. Deschiderea spre lume are un impact economic nefavorabil, prin numărul de oameni care pleacă, dar are un impact cultural favorabil prin contaminarea cu valorile civilizației occidentale (aflată ea însăși în permanentă schimbare), în mijlocul cărora trăiesc și pe care încep să le asimileze prin imitație, așa cum bine spune Hayek. Prin deschidere ni se oferă șansa contactului, schimbului și sintezei, în favoarea noastră, dar și în favoarea celor alături de care evoluăm, în cazul nostru națiunile occidentale. Procesul de acumulare este unul natural, lent pînă la a fi insesizabil.

Revenind la exemplul luat, criteriul legat de acceptabilitatea valorilor lumii libere, vom constata, iată, că acum, la 30 de ani de la Revoluție, lumea românească este alta. Asta o dovedește hotărîrea cu care în acest an a fost măturată de pe scena politică o tendință autarhică, izolaționistă. Dacă, în mai 1990, peste 80% din votanți se alăturau proiectului fesenist, azi, acest proiect nu mai întrunește decît 20% din opțiunile electorale. Fără a fi un om nou, în sensul dictaturilor, românul de azi este altul. Numai cei rău intenționați nu observă această transformare. Omul românesc de azi nu este nici nou și nici vechi. Este un alt om, pur și simplu, creație a legilor dezvoltării sociale despre care vorbim, în contextul apropierii țării noastre de lumea occidentală și de valorile acestei lumi.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.