Ce semnificație are schimbarea onomastică a Ministerului Culturii? Ce rol are această prelungire a misiunii prin adăugarea „identității naționale“ la numele ministerului?

Nu este doar o schimbare onomastică și nici nu este vorba de o prelungire a misiunii ministerului. Ci de o mai bună definire a acestei misiuni, în condițiile unui context european şi internațional care s a schimbat dramatic în ultimul timp. O redefinire care s-a impus atît din motive interne – care țin, concret, de abandonarea culturii de către guvernanți în ultimele două decenii, cu consecințe dramatice asupra comportamentului social al majorității cetățenilor –, cît şi din motive externe – care țin, la rîndul lor, de reașezările care au loc în Europa, în regiune şi în imediata noastră vecinătate.

Aș vrea să spun, o dată în plus, lucruri pe care le-am spus cu prilejul „Zilei Culturii Naționale“, la Sala Radio, pe marginea acestui subiect. Mă tem că am ignorat prea multă vreme problema construcției – și, implicit, pe cea a crizei identitare. Și, brusc, odată cu evenimente dramatice, petrecute în chiar inima unei Europe care credea, după cel de-al Doilea Război Mondial, că este la adăpost de conflicte identitare, ne trezim nepregătiți în fața acestei probleme, care devine critică în lumea de azi, marcată de creșterea complexității și de consecințele unui proces de globalizare care începe să-și arate și fața neplăcută. 

Klaus Schwab, fondator și Președinte Executiv al World Economic Forum, avea dreptate cînd vorbea, la începutul anului, despre responsabilitățile liderilor politici, și nu doar ale lor, în privința gestionării problemelor generate de crizele identitare. Îmi permit să citez din articolul său: „Globalizarea a făcut lumea mai mică, dar mai complexă, iar mulți oameni și au pierdut încrederea în instituții. Mulți oameni se tem acum pentru viitorul lor, iar ei caută credințe comune, dar distincte, care pot oferi un sentiment de scop și de continuitate. Formarea identității nu este un proces rațional; este profund emoțional și adesea caracterizat de un nivel ridicat de anxietate, nemulțumire și furie. Politica este, de asemenea, condusă de emoție: sînt lideri care atrag voturi nu prin abordarea nevoilor cetățenilor sau prezentînd viziuni pe termen lung, ci mai degrabă prin oferirea unui sentiment de apartenență, nostalgie pentru vremuri mai simple sau o întoarcere la rădăcinile naționale. Am asistat la acest lucru în 2016: așa au cîștigat populiștii, prin stimularea credințelor reacționare și extreme. Liderii politici responsabili, la rîndul lor, trebuie să recunoască temerile și furia oamenilor ca fiind legitime, oferind în același timp sursă de inspirație și proiecte pentru construirea unui viitor mai bun.“

Eu aș spune că responsabilități poate și mai mari decît politicienii au, pe tărîmul construcțiilor identitare, personalitățile intelectuale, oamenii de cultură. Cultura este structuranta identităților naționale. Așa a fost, așa este și așa va fi. Nu ne putem preface că nu există identități naționale și culturale. Nu le putem ignora. Nu le putem opune la nesfîrșit un discurs lipsit de conținut, nu le putem oferi românilor surogate de identitate. Respingerea acestor false identități va fi tot mai violentă, mai mult, construcțiile identitare ce rezultă din negarea acelor surogate pot fi la fel de periculoase ca aceste construcții artificiale. Rațional este să facem apel la cultură, pentru a răspunde nevoii de identitate. Acesta este sensul schimbării numelui ministerului, ca instituție a statului. 

Acum românii își pot reconstrui identitatea națională, în cadrul european, unde se naște o altă identitate, și nu ușor, reconstruindu-și identitatea culturală. Iar acest proces nu trebuie privit ca unul conflictual, opus altor identități și în război cu ele. Îmi place să cred că am învățat lecțiile secolului XX. 

Sînt convins de faptul că această nouă construcție identitară trebuie să plece de la acceptarea diversității. Diversitatea etnică și culturală este un dar pentru România. Acceptînd diversitatea, învățăm să trăim împreună, să lucrăm împreună, să fim toleranți și solidari. Acceptarea diversității vine din cunoașterea celuilalt. Asta vrem să facem: să mijlocim cunoașterea celorlalte identități culturale. Dialogul lor este acum incoerent, lipsit de substanță, contradictoriu. În acest fel facilităm și dialogul cu alte identități naționale și culturale europene, și înlesnim construcția unei cetățenii și identități europene, care este acum sub presiunea unor egoisme naționale renăscute, așa cum ne-a demonstrat Brexit-ul. 

Cum se reflectă aceste abordări, teoretice, în practica acțiunii ministerului pe care îl conduceți?  

Revenind la realitatea faptelor, adaosul onomastic își găsește reflectarea, chiar din primele zile de mandat, în importanța sporită pe care o are investiția în cultură, în politicile Executivului din care fac parte. Am obținut, anul acesta, pentru prima dată după foarte mulți ani, o creștere de 50% a bugetului Ministerului Culturii. Ea era necesară atît pentru a opri hemoragia de cadre calificate, cît şi pentru a putea lansa o serie de reforme calitative, care să permită ministerului să-şi reia funcțiile de stimulator al creației culturale, respectiv, de creator de cadre de manifestare ale acestei creații.

E nevoie, de fapt, de această investiție în cultură, deoarece trăim într-o lume care, sub presiunea crizelor din ultimul timp, își regăsește rădăcinile identitare. Ne place sau nu, forțele conservatoare care îşi fac tot mai puternic simțită prezența, inclusiv în jurul nostru, ne obligă să constatăm că deficitul de cultură la care s-a ajuns, la noi, se traduce şi printr-un deficit de educație, de spirit întreprinzător, de solidaritate socială. Un deficit de apărare a intereselor noastre legitime, dacă vreți.

Sîntem (după Brexit) a șasea țară ca mărime din UE, avem al șaselea grup la Parlamentul European, dar, cînd se pune problema unor opinii legate de viitorul Uniunii, nu contăm nici cît Slovenia sau Letonia. Nu există, în rîndul publicului românesc, în primul rînd, o opinie coerentă legată de problemele europene: cînd ați văzut, la noi, vreun ziar (tipărit sau virtual) să deschidă ediția cu vreo temă europeană? Trăim la modul paradoxal – răutăcioșii ar spune schizoid – existența noastră în Uniunea Europeană: în numele europenismului fugim de orice are legătură cu naționalul, dar ca europeni nu contăm, de fapt.

Şi nu contăm din cauză că Europa nu așteaptă de la noi să fim o clonă, ci să îi oferim contribuția noastră proprie şi ireductibilă. Pînă la urmă, și în Europa diversitatea, acceptarea ei, folosirea ei ca un element structurant, este o valoare de bază a ceea ce numim identitate europeană. Chiar și în această criză de proiect european nimeni nu poate nega faptul că, voluntar sau nu, această identitate există și se manifestă ca atare. Iar existența ei ne dă motive de speranță.  

Fac, dacă mai e nevoie, precizarea că, în titulatura şi în practica ministerului, va fi mereu vorba de identitatea națională, nu de vreo identitate naționalistă. Cei care cred că vom investi în încropiri folclorice locale sau în manifestări expoziționale dubioase îşi fac iluzii. Vom investi în creația culturală românească modernă şi în instituțiile care pot oferi cetățeanului României sentimentul apartenenței la o cultură solidă şi dezvoltată. Inclusiv cetățeanului de altă etnie: vom investi şi în cultura minorităților naționale. Privesc multiculturalismul României ca pe o resursă insuficient stimulată şi exploatată.

Ce mijloace de acțiune are ministerul pentru consolidarea identității naționale?

Orice minister are mijloacele pe care, în interiorul Constituției şi al legilor țării, știe să și le creeze singur. În ce ne privește, privim ideea consolidării identității naționale într-un spirit democratic și practic. Nu vom duce pe nimeni cu forța la Muzeul Țăranului Român sau la Muzeul Satului, de exemplu. Dar vom căuta să consolidăm, să extindem şi să promovăm mai insistent muzeele românești, în țară și în străinătate. Va trebui să începem să construim, de fapt, muzee: știți că absolut toate muzeele importante din România se află în clădiri mai vechi de 70 de ani, cele mai multe improprii, foarte multe în pericol de prăbușire? Sună banal, dar consolidarea identității naționale trece şi prin consolidarea muzeelor, teatrelor, bibliotecilor şi galeriilor de artă. Consolidarea lor materială şi spirituală, deopotrivă.

Care sînt elementele de bază pe care se construiește identitatea națională a României?

În opinia mea, identitatea națională constă în intersecția dintre ceea ce sîntem, în mod obiectiv, şi ceea ce ne dorim să fim. Din punctul de vedere al ministrului Culturii, pe primul plan stă identitatea culturală, mai mult decît cea politică sau economică. Diversitatea, perspectiva europeană, latinitatea, apartenența la civilizația sudic-mediteraneană sînt tot atîtea fațete ale acestei identități. Pe care eu nu o văd în opoziție cu alte identități naționale, ci în complementaritate. De aceea cred că a şi spus Robert Schuman că, dacă ar fi să mai înceapă o dată construcția europeană, ar porni de la cultură. Cultura europeană e o sumă a complementarităților. A consolida identitatea națională nu înseamnă a ne izola, ci a participa performant la această complementaritate. Nu am convingerea că am făcut-o, pînă acum.

a consemnat Matei MARTIN

Foto: E. Enea