În manualele celor mici, mama este întotdeauna glorificată. Dar care este imaginea tatălui construită în manualele de comunicare? La o primă privire, se observă că termenul tată apare semnificativ mai rar decît mama, de la două pînă la șase ori mai puțin în manualele claselor I și a II-a.

Imaginea paternă se construiește din frînturi, din reacții, din tonalitate, din adresare sau din absența lor. Ocupațiile tatălui sînt dintre cele mai diverse, el este un om de acțiune, inginer, aviator, pilot de avion (Intuitext, clasa I), pilot de mașini de curse, pădurar, viticultor sau are ocupații intelectuale, e scriitor, om de știință: Familia lui Willy locuiește în București. Tatăl lui Willy cercetează spațiul. El vine des la școală. Ultima dată a adus un film despre zborul oamenilor pe lună. (Intuitext, clasa I).

Cu o privire atentă, atotcuprinzătoare, tatăl ia decizii bine gîndite, raționale cu privire la viitorul copilului, dar eliberate de orice încărcătură emoțională, contactul cu copilul este pedagogic, aproape rece. Copilul învață de la tată cum se realizează o carte, ce înseamnă o bibliotecă, informații despre București. Deciziile despre viitorul copilului par să îi aparțină exclusiv tatălui: el decide cînd copilul merge la școală sau la grădiniță. Numai mama stă de vorbă cu copilul, ea îi explică ce se va întîmpla la grădiniță, pe cine va întîlni, îl ascultă și îl pregătește.

De multe ori tatăl e departe, iar absența lui este observată de copil. Tatăl nu se află cu copilul și cu mama la cinema (CD Press, clasa I), nu merge cu copiii și cu mama la picnic. Două surori citesc cu interes vederile pe care le primesc din partea tatălui marinar, pe care îl admiră, pentru că se află în locuri exotice – în Deltă – pe un vapor numit „Dunărea“: Dana și Dora privesc atente o vedere. E de la tatăl lor. Dumnealui e marinar. Vaporul său poartă numele Dunărea. De unde e vederea? E din Delta Dunării. Ele admiră ilustrata. (Editura ART, clasa I).

În manualele noastre, tatăl repară trenul copilului, muncește cu drag, este admirat de alți copii, pentru că cercetează spațiul, face descoperiri. În ieșirile cu familia, tatăl conduce mașina, stabilește programul și itinerariul. Iar băieții nădăjduiesc să aibă aceleași ocupații ca și tatăl lor. Un fiu plecat în expediție cu tatăl său geolog descoperă dinozauri (Humanitas, clasa a II-a). De cealaltă parte, unele fete aspiră să ajungă fotomodel.

Tatăl și copilul petrec timp împreună. Tatăl și băiatul merg împreună la munte, într-o excursie. Tatăl și fata urmăresc un program educativ la televizor. Ca și tatăl, băiatul are inițiativă, ia lopata și amîndoi merg să dea zăpada împreună (Editura Humanitas, clasa a II-a).

Reacțiile emoționale ale tatălui sînt neconsemnate, ca și cum tatăl ar fi o forță supraomenească. De foarte puține ori tatăl îi zîmbește copilului și îl mîngîie. În schimb, mama este numai o emoție, e manifestarea dragostei absolute, o „zînă bună“. Tatăl e calificat cu puține adjective, iar unul dintre ele este „exigent“ (Editura ART, clasa I). Cu grijă și prevedere, mama îl ajută pe copil să își pregătească ghiozdanul pentru a doua zi, pe cînd tatăl face doar ultima verificare. Și rolurile casnice sînt bine stabilite, mama face prăjituri, pregătește ceaiul pentru copii, masa; tatăl doar dă cu aspiratorul, curăță zăpada.

Foarte rare sînt situațiile cînd apare un dialog autentic între tată și copil. Comunicarea este unidirecțională, copilul primește mesajele tatălui, dar nu se realizează o comunicare reală, tatăl nu ascultă dorințele și nevoile copilului, mai degrabă ia decizii pentru viitorul acestuia, fiind, în esență, un părinte autoritar. Într-un fragment după Tudor Arghezi intitulat Plicul (Editura Corint, clasa a II a), apare un dialog duios cu un tată îngăduitor, ușor de înduplecat, cu care copilul poate să se joace. Aici, tatăl comunică cu copilul, îl supraveghează atent, îl cunoaște. Altfel, de regulă, tatăl dă dispoziții sau face anunțuri.

Tatăl simbolizează forța fizică. Un băiețel construiește o sperietoare ca să împiedice păsările să mănînce cireșele coapte din pom, iar aceasta este mare cît… tata (Editura CD Press, clasa I).

Imaginea tatălui sugerează frică într-o altă secvență prezentată ca un paradis familial. Mama e soarele și e grozav să ai un soare pe care să-l strîngi în brațe cînd te culci. Dar cînd intră tatăl în camera copiilor se face noapte și frig, pentru că el vede toate micile obrăznicii ale copiilor, mașinuțele de sub pernă, ciocolata mîncată pe ascuns. În urma lui rămîne întuneric și gheață. Numai cînd se reîntoarce mama se face dimineață (Editura Didactică și Pedagogică, clasa a II-a).

Imaginea tatălui îndepărtat este oferită de o scurtă poveste pentru copiii de 7 ani. Doi frați deschid ziarul și văd o imagine ce îi duce cu gîndul la tatăl lor: ar putea fi el sau ar putea fi un altul. Copiii nu-și recunosc tatăl imediat. Le e greu să creadă că tatăl lor ar putea apărea în ziar. Abia cînd reușesc să citească titlul și numele tatălui lor își dau seama că au în față un articol despre Cazimir Oprea, tatăl lor, care scrisese o carte. Nici nu știuseră pînă atunci că tatăl lor scria cărți. Amîndoi sînt extrem de mîndri. Copiii își cunosc tatăl din ziar (Editura Didactică și Pedagogică, clasa I).

Într-o altă prezentare a familiei, tatăl inginer e înalt și puternic, iar mama tînără și înaltă e medic. Mama este validată și prin aspectul exterior, iar tatăl prin putere, forță fizică.

Tatăl pune la cale scenarii prin care își testează copilului și îl pregătește pentru viață prin probe parcă inspirate din basme. Într-o scurtă poveste, tatăl dă fiilor lui cîte o piersică, prilej cu care își cunoaște cu adevărat copiii, este impresionat sau dezamăgit de ei, în funcție de faptele lor (Editura ART, clasa a II-a). Pentru prețuirea tatălui trebuie să lupți, să te arăți capabil.

Dacă mama este simbolul bunătății, întruchiparea dăruirii totale, tatăl este realistul, el este puntea de legătură între copil și realitatea dură pentru care îl pregătește. Prin relația cu tatăl, copilul iese din basmul copilăriei, de sub aripa protectoare a mamei. Imaginarul oferit de manuale este limitat la o serie de stereotipuri despre familie și realitatea imediată a copilului. În ce măsură vom regăsi aceste stereotipuri în societatea de mîine? Nu ne rămîne decît să așteptăm și – ce e cel mai greu – să construim și să le oferim copiilor noștri modele autentice. 

Cristina Tunegaru este profesoară de limba română.