Epoca incertitudinii

Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Epoca incertitudinii jpeg

În urmă cu mai bine de un an, cu toții ne aflam în tensiunea izbucnirii pandemiei de COVID-19. În mass-media internă și internațională circulau știri însoţite de imagini care mai de care mai rele. Oamenii începeau să se îmbolnăvească și unii dintre ei chiar să moară, din păcate. În țara noastră încă nu se înregistrase nici un caz. Totul părea a fi încă ceva depărtat și speram că vom trăi o minune, că se va întîmpla ceva care să ne apere, că vom fi ocoliți de grozăvia pe care o trăiau deja cetățenii multor țări de pe planeta Pămînt. Evident, nu a fost să fie așa. Iată, pandemia a ajuns și la noi, iar numărul de victime este deja foarte mare. Dar nu neapărat despre această boală doream să discutăm, ci despre suficiența prostului ajuns comunicator și care poate influența alți oameni. În perioada pe care o invocam, toată mass-media românească aștepta cu înfrigurare primul caz de COVID din România. Acesta ar fi fost semnul că a venit, că minunea nu s-a produs și că vom intra în rîndul lumii și din acest punct de vedere. Circulau tot felul de vești, de parcă ar fi fost un fel de concurs care să anunțe primul caz. În acest context, o platformă micuță de informare (un fost ziar de provincie), cu adresabilitate locală, a publicat o știre falsă cum că primul caz ar fi apărut deja aici. Titlul era unul explicit, spunea că există deja primul caz, dar cînd citeai conținutul îți dădeai seama că știrea este falsă. Nu exista, de fapt, nici un caz de COVID. Se presupunea existența sa, în contextul în care un cetățean italian, depistat ulterior pozitiv, trecuse la un moment dat prin zonă. Faptul apariției unei asemenea minciuni, într-un asemenea context tensionat, m-a determinat ca la rîndul meu să reacționez. Am făcut o captură cu ştirea respectivă și, printr-un text scurt, dar apăsat, mi-am exprimat nemulțumirea pentru modul în care oamenii sînt puși în panică într-un asemenea moment. Civismul din mine a răsuflat puternic. Textul meu se dorea o atenționare asupra rolului formativ al mediei și al pericolului minciunii, chiar dacă știrea mincinoasă poate produce multe accesări. Așa cum era de așteptat, am produs rumoare în redacția platformei de știri respective care se autointitulează ziar și s-a luat decizia să fiu apelat telefonic de către chiar „reporterul” care mințise. Pentru a scurta povestea, trebuie să spun că tonul respectivei persoane a fost total inadecvat încă de la început, iar la explicațiile mele mi s-a replicat scurt că nu sînt în măsură să dau lecții de jurnalism. De fapt, nu era vorba despre o dezbatere de finețe, în care nici nu aș fi intrat, ci pur și simplu totul se învîrtea în jurul temei dacă respectiva informație a fost sau nu o minciună. La a patra frază, văzînd că nu mă convinge că am greșit, persoana despre care vorbesc a început să mă amenințe. Urma să fiu supus unei campanii în care să se scrie „totul” despre mine ca să mă învăț minte să mă mai pun cu presa. Am înghițit în sec pilula amară a acelei zile, gîndindu-mă cine sînt oamenii care pot face așa ceva și care ulterior mai pot avea o asemenea atitudine. Am aflat apoi, într-un alt context, că amenințătorul meu era o persoană cu zece clase. Între timp, aflu că foarte mulți oameni de influență din presa de rețea de socializare nu au școli elementare finalizate. Pentru ei, totul este confuz și relativ. Nu mai există nici o certitudine pentru că adevărul este ceva la bunul lor plac.

În același timp, există miliarde de oameni simpli care au acces la rețelele de socializare și care pot emite în fiecare clipă păreri lipsite de susținere despre tot ceea ce mișcă, de la mersul astrelor pînă la ultimul tratament împotriva COVID. Fiecare grup de pe o rețea de socializare, fiecare grup de prieteni virtuali reprezintă un veritabil ziar la care membrii săi au acces permanent și în care fiecare publică tot felul de lucruri, cu o cenzură minimă. De aceea nu este de mirare că folosința de către proști a acestor mijloace de comunicare reprezintă una dintre principalele probleme contemporane nouă. Umberto Eco ne avertizează în mod explicit: „Rețelele de socializare dau drept de cuvînt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvînt ca și un premiat cu Nobel. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama Internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. Pare că lumea traversează o epocă de sfîrșit al competenței și de instalare a incertitudinii ca mod de a fi. Lumea devine irațională și fiecare crede că adevărul poate fi legat la butoniera sa proprie de analfabet. Tom Nichols ne avertizează la rîndul său: „Toți cunoaștem asemenea persoane: colegi de serviciu, prieteni, membri de familie. Sînt tineri și bătrîni, bogați și săraci, unii au studii superioare, alții sînt înarmați doar cu un laptop sau un permis de bibliotecă. Dar cu toții au un lucru în comun: sînt oameni obișnuiți, dar care se cred doldora de cunoștințe. Considerîndu-se mai informați decît experții, mai citiți decît profesorii și mai profunzi decît masele credule, aceștia sînt cei care explică, fiind mai mult decît încîntați să ne lumineze cu privire la orice, de la istoria imperialismului la pericolele vaccinării” (Tom Nichols, Sfîrșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale, Editura Polirom, 2019, p. 27).

p22 jos jpg jpeg

Relativizarea adevărului de zi cu zi, dar și a celui științific este într-adevăr o mare dramă. Dar nu este singura pe care omenirea a parcurs-o în evoluția sa. Pentru a înțelege mai bine ceea ce se întîmplă, nu strică să avem o viziune asupra trecutului. Asta pentru că nu este prima dată cînd lumea crede că trece printr-o asemenea dramă, ca să-l cităm pe savantul italian. O scurtă privire în trecut ne reamintește că oamenii nu au fost mereu ceea ce sînt azi. Au existat vremuri în care nu aveam dreptul la învățătură și știință, acestea fiind considerate apanajul celor inițiați. Bibliotecile erau ținute sub cheie și știința de carte aparținea numai elitelor bisericești și aristocratice. Tiparul a produs o mare revoluție prin faptul că a adus cartea în rolul de bun comun. Știința de carte la îndemîna tuturor a bulversat lumea și a aruncat în aer o ordine socială stabilită în mii de ani. Democratizarea accesului la știință, deși era văzută ca o dramă în epocă de către cei care ținuseră pînă atunci știința la secret, a schimbat lumea și a adus-o pe noi praguri, altădată de neimaginat, de civilizație. Au mai fost asemenea momente, în care elitele timpului au fost dezorientate, neștiind cum și ce se va întîmpla: apariția presei scrise, a telefonului ca mijloc de comunicare, popularizarea automobilului, dezvoltarea tehnologiilor video și a televizorului și radioului. De fiecare dată am fost dezorientați și de fiecare dată lumea, în mod natural, a găsit soluții pentru a merge înainte, urcînd cîte o treaptă. Incertitudinea și haosul prevestite de unii s-au transformat într-o nouă ordine civilizațională. După legi numai de ea cunoscute, pentru că noi nu le-am decelat încă în mod corect, organizarea socială, împreună, a mers înainte. Trecutul se repetă, deși în alte cadre și la alte dimensiuni.

Tot astfel se întîmplă acum și cu comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare. Eu cred că nu trebuie să dramatizăm, pentru că există soluții pentru depășirea acestei epoci a incertitudinii. Grijile exagerate de acum pot căpăta forme reale dacă abordăm viitorul în mod greșit. Nu mai putem imagina lumea în afara comunicării prin intermediul rețelelor de socializare și a Internetului. Viziunea unora cum că ar trebui cenzurate mi se pare o copilărie. Nu putem imagina acum înființarea unui Minister al Adevărului, asemănător cu cel imaginat de George Orwell în romanul său 1984. Acesta ar fi un primul pas spre minciuna totală. Adevărul nu poate fi stabilit pe cale birocratică. Așa s-a întîmplat și cu televizorul, existau familii care nu-și lăsau copiii să privească la TV de teama că ar învăța lucruri greșite. Chiar și azi, televiziunile sînt obligate să anunțe restricții pentru copii într-o lume în care acestea nu mai au nici o valoare. Copiii au deja telefonul în mînă, care este mai puternic și poate fi mai toxic decît orice televizor.

Pînă atunci, sîntem de acord că traversăm o criză. Cei care m-au amenințat cu o campanie de presă în urma încercării mele de a-i aduce în lumea celor care urmează adevărul nu sînt o minoritate, ci dimpotrivă, o majoritate. Trăim un moment de ruptură, plin de incertitudini. Numai că nu trebuie să intrăm în panică și nici să căutăm modele societale bazate pe cenzură. Abia atunci am putea spune că am fost învinși de propria noastră inteligență. Care ar fi remediul? Renașterea certitudinilor nu poate fi provocată decît cu două medicamente vechi și unice – cartea și învățătura. Știința de carte trebuie readusă la locul său și despărțită de accesul liber la informație și comunicare. Prin eforul nostru, al tuturor, adevărul rațional, științific, va fi despărțit de simpla părere sau comentariu. Profesorii, părinții, educatorii să știe că nu vom reaprinde lumina decît prin educația clasică, bazată pe rațiune. Știința de carte trebuie adusă la locul său, de regină a preocupărilor umane. Suprapunerea lumii banului cu cea a dezinformării este un mix toxic împotriva căruia trebuie să luptăm cu toate armele. Nu este simplu, pentru că dacă numai banii sînt semnul reușitei, atunci omul cu bani, dar cu o educație precară, poate fi un model extrem de periculos. Modelul omului viitor trebuie să fie acela al cunoașterii științifice, cu acces nelimitat în zona dialogului și comunicării bazate pe instrumentele moderne. Omul care știe și care face distincții trebuie să fie ținta noastră în educație. Trebuie să ne batem ca numărul maimuțelor de azi care țin un telefon mobil în mînă și care propagă frica, iraționalitatea și incertitudinea să scadă în mod vertiginos.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.