Efectele unui vis lucid

Dominic NEGRICI
Publicat în Dilema Veche nr. 220 din 3 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Jocurile MMO (Massively Multiplayer Online) sînt vîrful de lance al industriei de home entertainment. "Jocuri" este destul de impropriu spus; media de vîrstă a utilizatorilor fiind de aproximativ 28 de ani (mult superioară faţă de cea a jucătorilor single-player), ar fi poate mai precis să le numim "ocupaţii ludice", pentru a nu răni vreun orgoliu sau a ridica vreun nas. Este vorba despre acele jocuri online în care îţi creezi un avatar (alter ego potenţial) prin intermediul căruia te afiliezi unei lumi virtuale (cu diverse tematici), unde te poţi angaja în varii activităţi - printre care a te întîlni cu şi/sau a asasina, temporar şi reversibil (sic!), alte avataruri. Toate acestea, de regulă, contra unui tarif lunar, ştiut fiind faptul că lumile se dezvoltă continuu, la cheremul producătorilor, implicînd o gestiune de tip paternalist. La data de 22 ianuarie 2008, World of Warcraft număra 10 milioane de utilizatori. Sau poate că mai corect ar fi să îi denumim cetăţeni. Cifra impresionantă a acestora justifică modificarea de scară (cantitativ vorbind) a apelativului, iar simplul fapt că eşti obligat, imediat după instalarea jocului, să semnezi trei tipuri diferite de acorduri (însumînd împreună aproape 100 de pagini) justifică tenta birocratico-administrativă a termenului - apartenenţa lui la cîmpul lexical al politicului. Timpul petrecut în joc de către aceşti cetăţeni este în medie de 22 de ore pe săptămînă, echivalentul a ceva mai mult de trei ore pe zi. Cele trei mari tipuri de activităţi desfăşurate ar fi: socializarea, explorarea şi competiţia. World of Warcraft devine, astfel, un exemplu ideal de viaţă online. Nu voi trata aici nici una dintre cele trei îndeletniciri, ci filonul comun tuturor, şi anume dependenţa. Conform unui studiu american, 40% dintre jucătorii de WOW sînt catalogaţi drept dependenţi. Plecînd de la această statistică, precum şi de la "avantajul" personal de a fi jucat menţionatul joc, voi încerca să schiţez cîteva mecanisme ale acestei dependenţe şi să (îmi) explic motivul pentru care ea e atît de accentuată la MMO-uri. MMO-urile îşi propun simularea cît mai complexă şi mai ramificată a unei lumi. Tendinţa generală este de a construi această lume pe un model cît mai fidel lumii reale (evident, în limitele mediului). Astfel, avem monedă oficială, bănci, case de licitaţie, clase şi arene de luptă, capitale, profesii, zeci de zone, una mai diferită ca alta (în materie de vegetaţie, climat, ecosistem), continente (totalizînd o suprafaţă aproximativ egală cu - păstrînd proporţiile - de patru ori mărimea Manhattan-ului, adică circa 200 km2), mijloace de transport cu sau fără plată, posibilitatea de asociere (ghilde, plutoane) etc. Toate acestea se conformează minuţios şi impecabil anumitor reguli matematice stricte. Astfel, pentru cetăţean, se stabilesc nişte repere psihologice care înlesnesc acomodarea şi care, în acelaşi timp - activităţile fiind atît de multe şi de diversificate -, nu lasă loc repausului contemplativ: există întotdeauna ceva de făcut, iar jocul este construit astfel încît, pentru a atinge succesul, nici una dintre ocupaţii nu poate fi neglijată. Eşti pus în faţa unei "lumi" legitimate de translaţia reperelor reale (deci care îşi merită eticheta), şi o accepţi ca fiind un soi de variantă a lumii reale, dar o variantă pe care o poţi controla infinit mai uşor, şi asupra căreia poţi exercita o influenţă mult mai rapid şi mai evident decît ai fi capabil în realitate. De aici, angrenajul se pune în mişcare (ajutat, desigur, şi de marketing), iar caracterul ludic devine pretext, plăcerea iniţială lăsînd loc obişnuinţei care, cu timpul, se transformă în dependenţa sus-menţionată. În ceea ce priveşte WOW, succesul său se datorează în egală măsură unor factori suplimentari: numărul uriaş de utilizatori - care se adaugă lipsei de unanimitate a comunităţii ştiinţifice faţă de recunoaşterea unui statut al dependenţei de jocuri şi care te face să crezi că nu eşti deviant (They can’t ALL be wrong...). Să nu mai vorbim de excesul de umor sub forma meta-textualismelor autoironice, aceste mici pilule de complezenţă pentru orice addict respectabil... Totuşi, avem în faţă o specie de dependenţă psihică nouă, cu caracteristici nebănuite. Pe lîngă izolarea inerentă altor tipuri de dependenţă şi efectele lor nefaste asupra eficienţei profesionale, mai există şi alte consecinţe caracteristice fenomenului. Este mai ales o ocupaţie care te constrînge la dependenţa de ceilalţi. Nu poţi realiza, efectiv, aproape nimic fără ceilalţi cetăţeni. Grupul este crucial. Iniţial, asocierea este o plăcere, un atribut fermecător. Pe vremuri, te întîlneai cu prietenii la o bere. Azi, procesul s-a inversat: cunoşti oameni noi în joc şi, eventual, ajungi să socializezi cu aceştia, tot în ideea de a perora despre lumea din joc. Nenumărate găşti de prieteni sînt cristalizate de WOW. În timp însă, individualismul competitiv reduce la zero satisfacţia relaxată a simplei asocieri. Constatăm aşadar apariţia unei specii noi, o cochilie abia mirosind a substanţă vie. Activităţile şi pasiunile din viaţa reală se estompează, ajung să fie automatizate şi se transformă din scopuri, în mijloace. Toată energia se redirecţionează către joc, o lume în care şansele de succes sînt mai mari, în care elitele se formează în funcţie de examene, şi nu de concursuri. WOW este catharsis-ul tenebrelor. Timp de trei ani am fost înconjurat de fiare înverşunate, scrîşnind din dinţii egoismului la fiecare reiteraţie a necesarei şi impusei ortăcii. Dar am perseverat, în speranţa naivă şi idealistă că WOW rămîne totuşi doar un joc. Era însă o oglindă. Şi atunci, în sfîrşit, a sunat şi pentru mine deşteptarea. Omul este un animal social. O fiinţă - parte constituantă a regnului animalic - care tinde către o existenţă de grup, comunicativă, interacţională, fie ea - mai nou! - chiar şi un surogat, o spoială impalpabilă a complexelor, ce preferă ascunderea grabnică a gunoiului sub covor, fără a realiza cît praf psihic stîrneşte un atare demers turbat. Cu toate acestea, cine ar fi crezut că apogeul acestei comunicativităţi va jupui de pe noi, printr-o insidioasă diluare a spiritului, şi ultimele petice de umanitate, catalizînd, în ritm exponenţial, animalul din străfunduri? Iată-ne totuşi faţă în faţă cu o făptură drenată de nobleţea inocenţei necuvîntătoare, un Homo Ciberneticus cu personalitate open-source, mîndru exponat al melasei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.