Duioșia satiricului

Antonio PATRAȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Duioșia satiricului jpeg

Dacă nu scria pentru sertar, refugiindu-se în anonimat și marginalizare, Ion D. Sîrbu ar fi rămas un scriitor de pluton, cu realizări notabile, dar nu mai mult de atît. De altminteri, nici în Cercul Literar de la Sibiu, Gary (așa îi spuneau prietenii) nu a ocupat vreodată o poziție de prim plan, fiul de miner din Valea Jiului mulțumindu-se să-și asume, autoironic, postura de „bufon“ al generației sale, responsabil cu buna dispoziție a oamenilor serioși din grup. Vocația de prozator și-a manifestat-o în tinerețe preponderent în improvizații orale, colegii din Cerc văzînd în el „o speranță“, dar nu un scriitor pe deplin format – cum erau, la acel moment, Radu Stanca, Negoițescu sau Doinaș. Intelectual cu convingeri „de stînga“, Gary fusese combatant pe front în cel de al Doilea Război Mondial, terminîndu-și studiile mai tîrziu decît prietenii săi. Aceștia veneau din familii în genere bine situate, scăpaseră de mobilizare și făceau deja politică literară, delimitîndu-se strategic de Blaga și de „pășunismul“ ardelenesc, pentru a se ralia, în schimb, direcției moderniste, estetizant-raționaliste promovate de E. Lovinescu.

Ion D. Sîrbu nici nu apare printre semnatarii așa-zisului „manifest“ al Cercului Literar de la Sibiu, mai apropiat simțindu-se de profesorii săi, de Blaga și Liviu Rusu, care îl ajută să-și termine studiile și îl angajează la Universitate chiar în anii aceia tulburi, cînd comuniștii preiau puterea în stat. Trecutul lui de fost ilegalist nu-i ajută însă prea mult nici viitorului scriitor și nici protectorilor săi, care vor fi dați afară de la catedră fără menajamente, cu tot cu tînărul lor discipol. Refuzînd să parvină prin delațiune, Gary va practica mai apoi arta supraviețuirii oneste, ca profesor suplinitor prin fel de fel de sate risipite în munți, ca pușcăriaș imun la reeducare, ca vagonetar în mina străbunilor lui sau ca pensionar uitat de lume la Craiova-Isarlîk, orașul adoptiv al bătrîneților sale atît de rodnice sub raport creator.

Povestirile pe teme „minerești“ reprezintă un segment aparte în ansamblul creației lui Ion D. Sîrbu, mărturisind atașamentul scriitorului față de valorile morale ale tatălui său şi ale coloniei minereşti în care s-a născut. După ce stîrnise interesul lui Blaga, în studenţie, cu o lucrare intitulată Nostalgia orizontului pierdut, în care avansa ipoteza că „întreaga psihologie, morală, şi chiar conştiinţă socială a minerilor nu este decît consecinţa unei tragice mutaţii“ – a transmutării unor ţărani din „ordinea orizontală a lumii organice“ în cea „verticală, a mineralului“ –, scriitorul va da curs mai apoi îndemnului de a ilustra existenţa unui autentic folclor mineresc și a unei mitologii transmise pe cale orală, de la o generație la alta. În consecință, în aceste texte care-i vădesc autentica vocaţie de povestitor, accentul se va pune nu pe aspectele formale, de natură estetico-narativă, ci pe relevanța antropologică a descrierilor de oameni și de peisaje, literatura pe teme „minerești“ a lui Ion D. Sîrbu amintind și de povestirile lui Agîrbiceanu despre minerii din Apuseni, și de acele „documente omenești“ ce erau colecționate și confecționate, programatic, de scriitorii moldoveni afiliați grupării de la Viața Românească (Sadoveanu, Hogaș, Sandu Aldea, Spiridon Popescu, Mihail Sevastos, Jean Bart, I.I. Mironescu ș.a.).

Intelectualii, politica și literatura

Spre deosebire de povestirile „mine­rești“, prozele din volumul Șoa­re­ce­le B. și alte povestiri (reeditate la Humanitas în 2006) investighează – folosind, de această dată, alt gen de mijloace artistice, de natură livrescă și satiric-vizionară – o lume radical diferită, a orașului modern. Sîrbu izbutește să concilieze astfel, într-o viziune integratoare, tradiționalismul estetic al prozei sale lirice, mitic-arhaizante, cu „euphorionismul“ (utopie intelectuală edificată de I. Negoițescu și Radu Stanca în pasionantul lor epistolar de tinerețe), reductibil la cîteva componente caracteristice precum manierismul, estetismul, urbanitatea. Criticii au privilegiat în unanimitate direcția aceasta intelectualistă din literatura lui Sîrbu, considerînd-o superioară estetic, infinit mai originală și mult mai complexă, fără a ține cont totuși de faptul că miza scriitorului a fost să discrediteze din punct de vedere etic inconsistența lumii moderne, atomizate, a „intelectualilor“ și a „oamenilor noi“, căreia îi va contrapune mereu valorile lumii vechi, organice, a țăranilor și minerilor.

Deși corespund prin urmare programului estetic „euphorionist“ şi sînt dedicate de scriitor, la data apariţiei cărţii (1983), „prietenilor din fostul Cerc Literar de la Sibiu-Cluj“, povestirile din volumul Șoarecele B… mărturisesc atitudinea independentă față de grup a fiului de miner, care identifică în „intelectuali“, la fel ca părinții săi fără școli înalte, nu pe cărturarii veritabili, ci pe oportuniștii dispuși oricînd să și schimbe opiniile după cum bate vîntul. Iată o confesiune caracteristică: „Despre mine, mama a spus: «Cînd eşti mai deştept, atunci eşti cel mai prost!». Ştia ea ce spune. Tata, care avusese uriaşe decepţii cu aşa-zişii intelectuali, […] la stabilizare a fixat el ordinea în care diferiţii salariaţi îşi vor schimba banii. Eram cu Liviu Rusu, să murim de rîs, pe intelectuali i-a pus la urmă de tot, «după curve», fiindcă curvele îşi cîştigă totuşi cinstit pîinea“. În tinerețe, scriitorul obișnuia de altminteri să-i șocheze pe colegii din Cerc cu o caracterizare cinică a intelectua­lului, definit drept singurul om „capabil să şi justifice orice acţiune“.

Disprețuind așadar comportamentul lamentabil al intelectualilor „de tip nou“, Sîrbu a exaltat însă în toată literatura sa intelectualitatea autentică, după cum observa cu acuitate I. Negoițescu, remarcînd totodată că opera lui Sîrbu şi-ar avea originea „nu atît în observaţie, cît în gîndire“. Realist și liric atunci cînd evocă lumea coloniei minerești în care a copilărit, prozatorul recurge la satiră și la grotesc, potențate de gîndire și imaginație, atunci cînd descrie lumea uniformă și cenușie întruchipată de statul totalitar și de Genopolis-ul cosmopolit și liberal altădată, dar devastat ireversibil de invazia populației de strînsură de după război. Prozatorul este mai atent acum la „idei“ decît la oameni, deveniți indezirabili – ceea ce explică și justifică totodată „tezismul“ şi „aspectele demonstrative“, cîtă vreme comentariul în sine înlocuiește viața și face dezagreabilă reprezentarea ei verosimilă. Cînd se oprește totuși asupra „oamenilor noi“, satiricul îi reprezintă exclusiv în ipostaze grotești sau absurde, fără pic de îngăduință și simpatie.

Dincolo de verva eseistică și satirică, în orice registru s-ar desfășura, proza lui Ion D. Sîrbu păstrează mereu o notă gravă, de meditație asupra condiției umane amenințate, majoritatea prozelor din Șoarecele B… analizînd eşecul existenţial determinat de presiunea exercitată asupra individului de către statul totalitar. Pierzîndu-şi reperele morale, în absența memoriei (întoarcerea din final la spațiul copilăriei și al coloniei minerești are semnificația unei resurecții salvatoare), omul se transformă într-o marionetă a puterii politice, într-o făptură fără identitate, fără biografie și fără trecut. Aici, în Șoarecele B. și alte povestiri, găsim de fapt ilustrată întreaga gamă tematică și posibilitățile expresive pe care le va exersa cu o virtuozitate barocă Ion D. Sîrbu în scrierile postume, și îndeosebi în romanul său testamentar Adio, Europa! – despre care el însuși spunea, cu o lipsă de modestie ce nu-i prea stătea în fire, că ar fi „tot ce s-a scris mai bun în Balcani de la Apuleius încoace“.

Intuind foarte exact talentul și caracterul fostului său coleg de pușcărie, Alexandru Paleologu își va aminti mai tîrziu, într-un interviu pe care domnia-sa mi-a făcut onoarea să mi-l acorde, în vara lui 1998: „Gary era un om care ținea mult la prietenii lui – considera prietenia ca o virtute virilă, clasică, de tipul antic. Avea o noblețe deosebită […]. Talentul ăsta de povestitor extraordinar, truculent, o truculență rabelaisiană și un haz puternic, capabil de o dilatare a grotescului și a comicului pînă la niște proporții enorme. Era absolut inepuizabil și am văzut în el un talent, aș spune chiar un geniu, care se revărsa.“

Departe de a se fi crezut vreodată cu adevărat genial, ca mai toți scriitorii, satiricului Gary îi plăcea în schimb să se considere un sentimental predispus la duioșie și la compasiune. Iubindu-i pe oamenii simpli, cu suflet de copil.

Antonio Patraș este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Critică și biografie. Istoria literaturii ca album de familie (2019).

Foto: Cristina Ștefan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.