Cu trei-patru ani în urmă au apărut în România primele site-uri care comercializau produse „etnobotanice“, recomandate ca aromatizanţi de cameră sau săruri de baie. În alte ţări, aceleaşi produse erau vîndute ca îngrăşăminte de plante sau suplimente alimentare pentru animale de companie. Cei care le cumpărau ştiau că sînt droguri şi le foloseau ca atare. Un magazin online punea la vînzare numeroase produse vegetale ce aveau la bază un amestec de plante aromatizante şi substanţă psihotropă, de obicei un canabinoid sintetic. În afară de plante, mai erau vîndute şi „săruri“, lăudate pentru proprietăţile lor relaxante atunci cînd erau dizolvate într-o cadă cu apă fierbinte pregătită pentru baie. Produsele aveau compoziţia descrisă pe ambalaj, care oferea şi cîteva informaţii adresate cumpărătorului: substanţele nu erau destinate uzului uman şi puteau fi folosite ca aromatizator de cameră, la fel ca beţişoarele aromate; vînzarea către minori era strict interzisă; folosirea produselor în alt scop decît cel recomandat nu intra în responsabilitatea vînzătorului.

În trei ani s-a trecut de la vînzarea online la livrare la domiciliu şi la „magazinele de vise“, un fel de coffee-shop-uri în versiune românească. Aceeaşi evoluţie a fost constatată şi în alte state membre UE.

Guvernele au început să analizeze problema abia cînd consumul s-a extins şi mass-media a prezentat decese sau complicaţii produse de abuzul de substanţe. Măsurile au urmat politica oficială în domeniul drogurilor a fiecărui stat în parte. În cazul României, s-a mers pe principiul interzicerii şi descurajării consumului. Diferenţa dintre România şi alte ţări este că, în timp ce alţii analizează în detaliu situaţia înainte să ia o decizie, la noi interzicerea acestor substanţe s-a făcut sub presiunea opiniei publice şi mai puţin pe baza documentării ştiinţifice, a analizei riscurilor sau ca parte a unei politici integrate, care să ia în calcul consecinţele unei astfel de măsuri. S-a spus că drogurile noi sînt un pericol pentru tineri şi adolescenţi, că sînt consumate în şcoli şi licee, că spitalele de urgenţă sînt pline cu minori sub influenţa „etnobotanicelor“, prin urmare trebuie „să se facă ceva“. Şi s-a făcut: în februarie 2010, Guvernul a luat o măsură fermă şi dură, interzicînd 27 de substanţe şi 9 plante psihotrope şi punînd oficial cruce comerţului cu droguri „legale“.

De cealaltă parte, distribuitorii de „etnobotanice“ au protestat, afirmînd că produsele lor nu sînt destinate consumului uman şi că această afacere aduce bani buni la bugetul de stat, mai ales acum, cînd statul are nevoie de fiecare leu pentru a depăşi criza economică. Afacerea era estimată la aproximativ 30 milioane de euro în 2009 (adică 5,7 milioane euro la bugetul de stat numai din TVA).

În ochii guvernanţilor, calculul economic a cîntărit mai puţin decît articolele care vorbeau de zeci de supradoze şi decese provocate de drogurile noi, de părinţi îngroziţi la ideea că odraslele lor vor cădea pradă drogurilor, reportaje cu camera ascunsă ce înfăţişau vînzători care rulau jointuri şi discutau deschis despre dozaj şi efecte. Ştirile „şocante“ cu consumatori au făcut audienţă, părinţii îngrijoraţi şi-au văzut confirmate cele mai negre temeri, tinerii au devenit curioşi să încerce substanţele despre care se făcea atîta vîlvă şi erau atît de uşor de procurat.

Ordonanţa de guvern care a „rezolvat“ problema drogurilor noi a apărut abia după ce Parlamentul a aprobat un proiect de lege similar. Singura diferenţă importantă era că ordonanţa interzicea un număr mai mare de substanţe.

Ce s-a obţinut prin interzicerea drogurilor noi? Deocamdată nu ştim exact, deoarece Agenţia Naţională Antidrog, instituţie însărcinată cu coordonarea politicilor în domeniu, fusese restructurată în martie 2009 de ministrul Dan Nica ca modalitate de reducere a cheltuielilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, măsură ce a redus-o la statutul de serviciu în cadrul Poliţiei, scăzîndu-i astfel puterea şi importanţa. Nu avem decît informaţii nevalidate, speculaţii şi articole de presă: stocurile de „etnobotanice“ au fost transferate pe piaţa neagră şi se vînd la fel de bine, numai că acum nu mai sînt controlate de stat, deci nu mai ştim care este volumul pieţei. Mefedrona, una dintre cele mai periculoase substanţe proaspăt interzise, face furori pe piaţa neagră şi este injectată în amestec cu heroina. În martie 2010, Poliţia arestase cîteva zeci de persoane pentru infracţiuni la legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Dintre acestea, mai mult de jumătate erau consumatori de „etnobotanice“ care, dacă vor ajunge în detenţie, ne vor costa fiecare cîte 2300 de lei lunar faţă de 600 lei pe lună, cît costă tratamentul dependenţei de heroină în regim privat.

Dat fiind că vorbim de produse de sinteză ce pot fi uşor modificate pentru a obţine o nouă substanţă cu acelaşi efect, deja au apărut noi droguri care nu se regăsesc pe lista substanţelor interzise. Nu-i nimic, replică reprezentanţii statului: „ori de cîte ori vor apărea noi etnobotanice dăunătoare sănătăţii, le vom introduce pe lista substanţelor interzise. Dacă mulţi credeau că abandonăm, vreau să vă asigur că vom continua lupta cu cei care atentează, fără scrupule, şi fără discernămînt, aş zice eu, la sănătatea populaţiei şi, în special, la tineri“ – a spus ministrul sănătăţii, dl Cseke Attila (citat de Agerpres).

Drept urmare, în Parlament este analizat un proiect de modificare a legii 143/2000 care să permită punerea la index a unor noi substanţe, printr-o simplă hotărîre de ministru, ceea ce deschide o nouă cale abuzurilor – modificările unei legi speciale, cum e cea de care vorbim, ar trebui aduse pe baza unui proces consultativ larg, care să implice toate entităţile cu expertiză în domeniu, nu un singur minister sau grup de experţi reprezentînd exclusiv sectorul guvernamental. Politica în domeniul drogurilor dusă în ultimii doi ani denotă incapacitatea guvernanţilor de a gestiona şi a înţelege natura problemei.

Ne putem întreba ce se poate face în aceste condiţii. Există cel puţin două posibilităţi: 1) continuarea liniei prohibiţioniste, cu interzicerea la nesfîrşit a noi şi noi droguri, arestarea unui număr din ce în ce mai mare de consumatori, întreţinerea mafiei ce controlează piaţa drogurilor ilegale (deci neimpozitate) sau 2) înţelegerea fenomenului şi reforma sistemului ce stau la baza actualei politici: reorganizarea Agenţiei Naţionale Antidrog în subordinea prim-ministrului, neasimilabilă Poliţiei; eliminarea pedepselor pentru consumatorii de droguri şi pedepsirea aspră a traficanţilor, care sînt în continuare o sursă de corupţie şi destabilizare pentru tînăra noastră democraţie; dezvoltarea unui sistem funcţional de servicii de reabilitare şi suport care să nu mai aibă în centru instituţiile statului, ci societatea civilă; informarea onestă a populaţiei despre efectele drogurilor, astfel încît să se reducă nivelul de panică nefondată legat de droguri – marijuana nu duce la heroină, drogurile nu provoacă dependenţă de la prima folosire, nu toate drogurile ucid. Drogurile noi (sau designer drugs) readuc în discuţie o problemă veche: cum putem controla mai uşor plăcerea? Prin interdicţie sau reglementare?

Valentin Simionov este directorul executiv al Romanian Harm Reduction Network (RHRN), asociaţie ce reuneşte organizaţii şi profesionişti din domeniul reducerii riscurilor asociate consumului de droguri.