În urma puternicei ideologizări a discursului despre droguri - mă refer la droguri ca la substanţe psihotrope folosite în scop recreaţional şi care, folosite în exces, pot afecta starea de sănătate şi siguranţa consumatorului şi a celor din jurul său, unele dintre aceste substanţe fiind legale, în timp ce altele, interzise, iar producerea, distribuirea, posesia şi consumul lor pedepsite prin lege - subiectul este dificil de abordat, fără riscul de a nu aluneca într-una dintre cele două poziţii radicale care îl însoţesc: acordul sau dezacordul cu consumul liber de droguri. În articolul de faţă voi încerca să redau cîteva opinii despre rolul drogurilor în societate, lăsînd cititorului complicata alegere a taberei.Christian Bachman şi Anne Copel reuşesc prin cartea lor, Le Dragon Domestique (Albin Michel, 1989), să descrie evoluţia concepţiilor despre droguri în societăţile occidentale. Titlul este o metaforă prin care se surprinde natura duală a drogului: în acelaşi timp familiar şi straniu. Familiar pentru că drogurile au devenit o prezenţă cotidiană în societăţile occidentale, straniu pentru că are origini exotice, este interzis şi periculos. Potrivit autorilor, această aparentă contradicţie este rezultatul schimburilor comerciale şi culturale dintre Occident şi Orient din ultimele sute de ani. Dacă e să ţinem seama de istoria folosirii substanţelor psihotrope, consumul de droguri a fost interzis în societăţile occidentale relativ recent. Ele au făcut obiectul prohibiţiei odată cu apariţia consumului de masă şi a sintetizării principiilor active din cîteva plante cu proprietăţi psihotrope. Pînă în primele decenii ale secolului al XX-lea, morfina şi cocaina erau ingrediente nelipsite din siropurile de tuse, băuturile tonifiante şi elixirurile comercializate la scară largă în Statele Unite. Reţeta originală a băuturii coca-cola includea cocaina ca ingredient de bază. Opiul, marijuana şi cocaina erau consumate în mediile boeme şi în comunităţile de emigranţi chinezi, hispanici sau afro-americani. În timp, toate aceste substanţe au fost trecute sub controlul statului, iar producerea, distribuirea şi consumul lor au fost strict reglementate.Felul în care Statele Unite au tratat problema drogurilor a devenit în scurt timp un model pentru toate statele occidentale şi a orientat politica mondială pe această temă către prohibiţionism. Aceasta se întîmpla în condiţiile în care tot Statele Unite au experimentat efectele acestei politici în perioada în care au interzis alcoolul: creşterea consumului de băuturi spirtoase şi a criminalităţii asociate, calitatea proastă a băuturilor de contrabandă, dezvoltarea pieţei negre şi apariţia unor gangsteri de talia lui Al Capone şi Lucky Luciano.Autorii lansează ipoteza potrivit căreia regimul substanţelor psihotrope introdus în convenţii internaţionale este o formă de afirmare a supremaţiei societăţilor dezvoltate din emisfera nordică, care opun drogurilor, produse în ţările subdezvoltate, propria gamă de substanţe, rezultate ale cercetării ştiinţifice - produsele farmaceutice. În acelaşi timp, Occidentul impune şi funcţia acestor substanţe: ele servesc la prevenirea şi tratarea bolilor sau sînt folosite pentru a creşte performanţa fizică şi intelectuală a individului. Drogurile folosite tradiţional în Occident, alcoolul, cafeaua şi tutunul sînt singurele substanţe non-medicamentoase permise, în timp ce marijuana, opiul sau frunzele de coca sînt sever controlate. Producţia substanţelor de sinteză în laboratoarele occidentale, cărora nu li s-a găsit o întrebuinţare medicală importantă, a fost copiată în ţări subdezvoltate, unde capacitatea statelor de a le controla este redusă. La această situaţie s-a ajuns din cauza interacţiunii unor modele culturale, economice şi sociale diferite, însă în acest moment poziţiile sînt foarte greu de schimbat, deşi termenii problemei nu mai sînt aceiaşi. Miza controlului surselor de producţie şi a pieţelor de desfacere s-a mutat de la protecţia cetăţenilor la administrarea unei infrastructuri de control care ar rămîne fără obiect dacă aceste substanţe ar deveni brusc legale. În 1998, Sesiunea Specială a Adunării Generale a Naţiunilor Unite cu privire la droguri s-a încheiat cu redactarea unei declaraţii ce prevedea "eliminarea sau reducerea semnificativă" a culturilor de marijuana, coca şi mac opiaceu, în viitorii zece ani. Ce s-a întîmplat în acest interval? Conform statisticilor, consumul de cannabinoide tinde să se generalizeze, în timp ce consumul de stimulente şi opiacee pare să se fi stabilizat sau este chiar în creştere: în 2007, Afganistanul a înregistrat cea mai mare recoltă de mac opiaceu din istorie. În paralel, operaţiunile de combatere a traficului au luat amploare din ce în ce mai mare, iar mai nou Naţiunile Unite analizează posibilitatea distrugerii plantaţiilor de mac din Afganistan, prin intervenţii armate. Conform lui Ethan Nadelmann, directorul Drug Oplicy Alliance, de mai bine de o sută de ani, politicile din acest domeniu au o orientare prohibiţionistă, iar lupta împotriva drogurilor (war on drugs) iniţiată de americani provoacă grave încălcări ale drepturilor omului, devenind uneori o luptă împotriva consumatorilor.Actualele politici din domeniul drogurilor fac mai mult rău decît bine, prin criminalizarea drogurilor şi stigmatizarea consumatorilor. Nadelmann nu este singurul care cere schimbarea opticii şi reforma politicilor asupra drogurilor. El este susţinut de politicieni, poliţişti şi activişti care cred că interzicerea consumului de droguri are un efect invers, că astfel se menţine constant interesul pentru aceste substanţe şi implicit un nivel înalt al cererii. Aceştia opun modelului prohibiţionist, politica statului olandez, care tolerează folosirea cannabisului, fără a înregistra o creştere a numărului de consumatori, ci din contră, pierderea interesului populaţiei faţă de acest drog. Unii oameni de ştiinţă afirmă că potenţialul benefic al substanţelor pe care astăzi le numim droguri este enorm, dar, din păcate, nu poate fi exploatat, din cauza restricţiilor impuse de state cercetării în acest domeniu.Consumul de droguri a apărut odată cu omenirea şi este foarte probabil să nu dispară decît odată cu omenirea. În locul politicilor care menţin efectul de fruct oprit al drogurilor, orientarea către riscurile concrete produse de droguri şi minimalizarea ar putea fi o abordare mai eficientă decît asumarea unui obiectiv utopic, cum e cel de a obţine o lume fără droguri.