● Valentin VERNEA, co-owner The Syndicate

Vinul spune o poveste. O poate face într-un mod spectaculos chiar și dintr-o sticlă prăfuită. Doar că, pentru cel ce degustă, povestea se schițează dinainte ca acesta să atingă paharul. Colecția „Doamnele“ îți oferă un real moment artistic. La The Syndicate sîntem norocoși să încercăm multe dintre vinurile clientului nostru, Smart Drinks, dar această colecție de povești și licori fine ocupă un loc special. Pentru noi, în publicitate, totul pornește de la diferențiator, iar „Doamnele“ ne-au sedus irevocabil.

● Costin GACHE, owner Linea Closer to the Moon

Colecția „Doamnele“ de George Chendi este un exemplu dezastruos de sincer al unei idei care a devenit scop și azi este realitate. Colecția poate reprezenta o adunare de vise ale căror detalii sînt foarte bine întipărite în mintea creatorului. Mi se pare foarte frumos drumul de la  „am visat ceva, care avea un anumit miros, un anumit gust și o anumită stare de spirit“ la „am găsit vinul care să descrie în realitate acest vis“, „apoi l-am denumit, am ales un artist ca să deseneze eticheta sau să descrie visul“, iar „azi îți spun povestea visului, te rog gustă vinul“.

● Liviu CHIORPEC, chef

Pielea umedă, încinsă de soare și brusc încrețită de un vînt rebel, sarea uscată din apa mării. Buzele ce ating partea dezvelită a sînilor, gustul inconfundabil al iubirii. Pentru un bărbat trecut de 40 de ani, genul acesta de amintire venită pe neașteptate într-o seară de aprilie stîrnește pofta de a te urca la volan doar ca să te trezești pe malul mării. Dar n-a fost nevoie, totul era deja acolo, în paharul de vin, în opera de artă ce ține loc de etichetă și în poezia lui Foarță de pe dosul sticlei. „Corina Leoaică tînără“. A fost dragoste la prima vedere: cu multe vorbe, emoții și atingeri repetate. Un vin ce n-ar fi trebuit să existe și care, iată, stătea în fața mea ca și George, cel ce mă îmbiase să-l gust și care acum mă privea amuzat și întelegător făcuse și el aceeași călătorie cînd îl descoperise.

De atunci și-a făcut loc toamna asta tîrzie și, chiar dacă n-am pus piciorul în apa mării anul acesta, fiorul sărutului de îndrăgostit și mirosul plajei m‑au însoțit mai mereu. Toate femeile pe care le‑am iubit au avut anul acesta gustul „Corinei“. Paradoxal e că nu-mi amintesc – iertată-mi fie uitarea! – să fi iubit o femeie cu acest nume.