Despre vinovăția la români. O scurtă analiză psihologică

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Despre vinovăția la români  O scurtă analiză psihologică jpeg

I. Introducere

Psihologia de simț comun a elaborat „teorii” despre emoțiile umane, printre care și vinovăția (guilt). Într-adevăr, oamenii nu au așteptat să apară o știință a psihologiei pentru a încerca să-și înțeleagă propriile emoții, ci s-au comportat ca „protopsihologi”.

Dacă la nivel de individ și de grup psihologia științifică nu a avut o contrapondere semnificativă în psihologia de simț comun, la nivel interpersonal psihologia științifică s-a confruntat cu acest „corpus de cunoaștere” de simț comun. Spun „s-a confruntat” deoarece, adesea, psihologia științifică a avut de luptat ca să schimbe pseudocunoașterea generată de psihologia de simț comun, generată adesea prin observații nesistematice, experimente necontrolate (experiențe), generalizări excesive și intuiții neverificate etc. Fără a intra în detalii, dau un simplu exemplu în acest context. Astfel, în psihologia de simț comun ni se pare absolut normal că evenimentele de viață ne generează emoțiile: de exemplu, „Sînt trist pentru că am căzut la examen“; „Îmi este teamă pentru că am un examen dificil”; „Mă simt vinovat, deoarece l-am înșelat” etc. Psihologia științifică schimbă paradigmele validînd științific – dincolo de intuițiile anterioare ale unor gînditori – că nu evenimentul ne influențează, ci modul în care îl interpretăm. Altfel spus, nu ne simțim vinovați pentru că „l-am înșelat”, ci pentru că interpretăm/gîndim într-un anumit fel asupra faptului că „l-am înșelat”. Schimbarea nu este doar una de limbaj, ci una conceptuală, cu implicații majore în schimbările afectiv-cognitiv-comportamentale. Într-adevăr, dacă înțelegem că schimbînd înțelegerea cognitivă a situațiilor de viață putem schimba emoțiile și comportamentele pe care le avem, reușim să devenim indivizi mai autonomi, cu o autoreglare afectiv-cognitiv-comportamentală mai bună.

II. Vinovăția. Fundamente

Și în cazul vinovăției psihologia științifică a trebui să o ia temeinic, atît conceptual, cît și empiric (științific).

Astfel, în principiu, definim vinovăția ca o emoție negativă care apare în situațiile în care ne violăm un cod etic/moral internalizat (poate și personalizat). Dacă codul etic este formulat irațional, în termeni absolutiști/rigizi (de exemplu, „Trebuie cu necesitate să…”; „Nu pot concepe altfel”), violarea lui va fi adesea acompaniată de o evaluare globală negativă (de exemplu, „Eu sînt defect/slab”), ceea ce va duce la emoții negative intense și la comportamente defensive/evitative; este ceea ce numim vinovăție disfuncțională. Dacă însă codul etic este formulat rațional, flexibil (de exemplu, „Dacă vreau să fiu un bun creștin, atunci trebuie cu necesitate să…“), violarea lui va fi însoțită de o evaluare contextuală a comportamentului problematic, ceea ce va duce la emoții negative moderate și la comportamente corective/reparative; este ceea ce numim vinovăție funcțională (regret/părere de rău).

Deși, uneori, la nivelul simțului comun nu se fac diferențe importante între emoții, noi trebuie să facem aici cel puțin o diferență clară între vinovăție și rușine, rușinea fiind asociată nu atît cu tema violării unui cod etic personal, ci mai ales cu o slăbiciune personală devenită publică. Uneori, atunci cînd codul include depășirea/ascunderea unei posibile slăbiciuni, rușinea și vinovăția disfuncțională se întrepătrund.

În general, vinovăția nu este văzută ca una dintre emoțiile primare/de bază – cum sînt frica/tristețea/furia/dezgustul/surpriza/fericirea etc. –, ci ca o emoție mai complexă și variabilă psihocultural.

III. O analiză a componentei psihoculturale a vinovăției

Studiile de specialitate dedicate impactului psihocultural asupra vinovăției au generat, aparent, rezultate mixte. Simplu spus, prin impact psihocultural înțeleg atribute psihologice agregate la nivel de țară, care intră în ansamblul de valori, norme și axiome sociale.

La o analiză atentă se observă însă că rezultatele mixte sînt cauzate mai ales de diferențe de operaționalizare a constructelor și de metodologia folosită, nu atît de inconsistențele conceptuale. Astfel, tendința psihoculturală generală este de a asocia „concentrarea puterii” cu vinovăția disfuncțională, iar „descentralizarea puterii” cu vinovăția funcțională. Într-o formulare simplificată, prin concentrarea puterii înțelegem societățile în care puțini membri îi conduc pe cei mulți, apărînd astfel o distanțare mare față de putere – în termeni de influență/participare; la celălalt pol, descentralizarea puterii este definită prin distanța mică față de putere, aceasta fiind distribuită în mai multe zone care se controlează reciproc, pentru a nu apărea abuzul de putere. Există o asociere pozitivă puternică între colectivismul definit de psihologul olandez G.H. Hofstede (ca exemplu, generalizînd și simplificînd, într-o structură colectivistă grupul este mai important decît individul) și concentrarea puterii. Alte formule de colectivism pot fi gîndite și mai „orizontal”, cu o putere descentralizată (deși astfel de societății sînt mai rare astăzi).

România are unul din cele mai mari scoruri de concentrarea a puterii dintre țările Uniunii Europene, ceea ce creează contextul pentru exprimarea vinovăției mai ales în forma ei disfuncțională. Ceea ce poate să însemne două lucruri:

1) Tendința celor care greșesc de a deveni defensivi, fără a-și asuma astfel responsabilitatea propriului comportament și apoi comportamentele reparatorii. Astfel, se ascund greșelile și/sau se proiectează psihologic asupra altora.

2) Tendința celor care observă greșelile altora de a pedepsi global omul, nu comportamentul său, lucru amplificat de alte atribute psihoculturale la nivel de țară, precum neîncrederea interpersonală ridicată, cinism și de scorul scăzut de indulgență.

Tendințele descrise la punctele 1 și 2 intră într-un joc psihologic interesant. Astfel, știind că societatea este una critică, care vînează și pedepsește omul care greșește, nu greșeala, oamenii evită adesea să-și asume greșelile și comportamentele reparatorii. Această atitudine defensivă este percepută de ceilalți ca aroganță sau frică, ceea ce încurajează tendințele punitive. Se intră astfel într-un cerc vicios, în care cauza și efectul își schimbă rolul, potențîndu-se reciproc. Ajungem să fim o societate în care (a) oamenii nu au curajul să-și asume greșeala – ceea ce se traduce fie prin nimeni nu greșește, fie prin toți greșim în egală măsură – și în care (b) un comportament greșit te condamnă ca om, adesea, pe viață, fără șansa de reabilitare (o astfel de intransigență nu l-ar lăsa nici pe Sf. Pavel să fie creștin – care, probabil, ar fi ridicat și piatra!).

IV. Concluzii și discuții

Vinovăția este o emoție complexă, cu influențe psihoculturale. Eu cred că unele caracteristici psihoculturale ale țării favorizează cu precădere o formă de vinovăție disfuncțională, care nu este compatibilă cu responsabilitatea și cu comportamentele reparatorii. Adaug însă că vinovăția la români se exprimă mai ales într-o formă disfuncțională nu pentru că avem un scor crescut de iraționalitate, ci pentru că avem un scor mai scăzut de raționalitate, care nu angrenează și o vinovăție funcțională. Într-adevăr, așa cum spuneam în David* (2015, p. 218): „…iraţionalitatea mai mică nu duce în cazul românilor la o raţionalitate mai mare. Glosînd metaforic, aceste concluzii sînt perfect congruente cu mitul mioritic românesc, unde acceptarea necondiţionată a destinului nu este o acceptare necondiţionată raţională (de exemplu, «Fac tot ceea ce depinde de mine ca să scap, dar accept că s-ar putea să nu reuşesc şi ar fi bine să mă pregătesc pentru asta»), ci una ce pare să exprime mai degrabă lipsa de dorinţă/resemnarea (de exemplu, «Accept necondiţionat ceea ce se întîmplă»)”.

--------

* David, D., Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași (2015).

Daniel David este profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA și președintele Asociației Psihologilor din România. A publicat, printre altele, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.