Despre vinovăția ascunsă a statului inflaționist

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Despre vinovăția ascunsă a statului inflaționist jpeg

În teoria economică, lupta pentru împărțirea rezultatelor muncii este o problemă rezolvată. Ne-am obișnuit să spunem că fiecare primește după meritele sale. În realitate, însă, lucrurile sînt infinit mai complicate. Bătălia pentru repartiție este una reală, care devine cu adevărat complicată atunci cînd statul își abandonează rolul de arbitru și intră în joc. Inflația este o sursă de venituri și pentru stat și este semnul că statul uzează de puterea sa pentru a-și finanța cheltuielile în mod neligitim și imoral.

Pentru că statul este primul gestionar al banilor și primul paznic al sănătății lor, inflația ne semnalează că este vorba despre vinovăție și despre neasumarea sa. Pentru că niciodată un oficial nu va recunoaște că birocrația pe care o reprezintă este vinovată de acest furt calificat pe care îl prilejuiește inflația. Banii sînt emiși de către autoritatea statală, chiar dacă acest lucru se produce azi printr-un organism independent care este banca centrală. Din acest punct de vedere, ei sînt valoare la dispoziția deținătorilor lor, valoare care poate fi mobilizată oricînd, pusă în piață, prin achiziția de mărfuri și servicii. Practic, deținătorii de monedă au la dispoziție o creanță pe care o folosesc atunci cînd consideră necesar. Inflația, însă, permite statului să intervină și să perturbe în favoarea sa acest proces de realizare a funcțiilor banilor. Statul, prin inflație, fură o parte din această valoare, lipsind-o de recunoaștere. În acest fel, inflația, alături de impozitare și îndatorare, devine o modalitate prin care statul își poate asigura resursele.

Prin inflație, în mod inevitabil, se pierde valoare de către cei care dețin monedă, indiferent de forma deținerilor. În perioadele de inflație apare, din acest motiv al pierderilor de valoare, fenomenul de „fugă de monedă”. În contemporaneitate, statele stabile și dezvoltate economic nu mai practică impozitarea prin inflație, tocmai prin declararea acesteia ca inamicul public numărul unu și combaterea sa cu insistență. Din acest motiv, asistăm la o recunoaștere și un nou respect față de moneda lor națională. În schimb, statele instabile, slabe, practică în continuare inflația ca o modalitate de impozitare și prelevare de venituri.

Impozitarea prin inflație este cea mai ieftină și mai la îndemînă metodă prin care statul îi deposedează de avere pe cetățenii săi. Se întîmplă asta fără să-i avertizeze, în mod tăcut, insidios. Toată lumea pierde valoarea în vremurile de inflație și numai unii se pot apăra, pot recupera aceste pierderi de valoare. Totul depinde de poziția fiecăruia în mecanismul social. De exemplu, în ultima vreme, în România, pensiile și salariile au crescut cu cîteva procente, iar indemnizațiile parlamentarilor au crescut de cîteva ori. Taxarea prin inflație oferă iluzii celui taxat. Din această cauză este extrem de periculoasă și chiar populistă. Iluzia deținătorilor de bani este aceea că au bani mai mulți, dar de fapt puterea de cumpărare a acestor bani scade vertiginos. Prin inflație sîntem înșelați și pentru că această taxare, deși poate ajunge la dimensiuni uriașe, nu este recunoascută oficial, nu este aprobată de către guvern sau Parlament. Pur și simplu, sîntem impozitați fără a ni se spune că se întîmplă acest lucru. Inflația produce, din acest punct de vedere, un fel de seducție înșelătoare. Ne face cu ochiul, pur și simplu, în timp ce ne minte. De foarte multe ori, din pricina iluziei prosperității, oamenii ajung să iubească această situație de instabilitate.

O altă problemă este aceea că inflația alterează calitatea colectării celorlalte taxe. Și din acest motiv, impozitarea prin inflație este o măsură toxică și chiar imorală. Inflația nu numai că face ca valoarea reală a celorlalte impozite să scadă, dar oferă și iluzia creșterii veniturilor la bugetul de stat. Ca și în cazul persoanelor fizice sau juridice, statul operează cu iluzii, cu sume volatile, lipsite de valoare și relevanță economică.

J.M. Keynes a vorbit, la rîndul său, despre inflație și despre modul în care acest fenomen acționează ca un impozit tăcut și periculos. Pentru că prin inflație se impozitează fără ca impozitarea să fie oficială, declarată. Keynes arată: „Printr-un continuu proces de inflație, guvernele pot confisca, în taină și neobservat, o importantă parte a averii cetățenilor lor. Prin această metodă, acestea nu doar confiscă, ci confiscă în mod arbitrar; și în vreme ce acest proces îi sărăcește pe foarte mulți, pe unii îi îmbogățește. (…) Cei cărora acest sistem le aduce bani picați din cer… devin „profitori” ce ajung ținta urii burgheziei, pe care inflația a sărăcit-o la fel ca pe proletariat. Pe măsură ce inflația continuă… toate relațiile permanente dintre debitori și creditori, care formează fundamentul capitalismului, ajung să fie atît de tulburate, încît nu mai au nici un sens” (apud Niall Ferguson, Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii, Editura Polirom, Iași, p. 70).

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.