Ce mai e valabil din Miorița în zilele noastre? La nivelul societății, în general.

Dacă privim invidia ca tema centrală a baladei, constatăm că ea este valabilă și astăzi. Ba chiar spiritul profund al baladei a dus la modificarea expresiei „să moară capra vecinului“, cu ceva mai aprig și mai în spiritul baladei, și anume „să moară vecinul ca să-i iau capra“. Indiferent cine este vecinul. În societatea noastră, comparația socială s-a depărtat total de meritocrație – în baladă, invidia funcționează și e asociată cu recunoașterea meritelor ciobanului moldovean –, criteriile comparației nu se mai găsesc astăzi în fundamentele tradiționale morale. Dacă un primar iese din pușcărie ca să depună jurămînt, el fiind ales de oameni, deși penal, ce putem spune despre spiritul moral?

S-ar putea face un portret psihologic (actual) al ciobanului moldovean? Dar al oii năzdrăvane?

Unii pot crede astăzi că românul este ciobanul moldovean, iar oaia năzdrăvană este Uniunea Europeană sau alt organism extern. În baladă, oaia era a ciobanului, nu exterioară. Am putea crede că unii jurnaliști scriu avertizări, ca oaia năzdrăvană, dar degeaba, pentru că ciobanul, adică societatea civilă, nu ia în seamă aceste lucruri. Ciobanul moldovean ar fi, psihologic vorbind, un individ nepăsător, dar uite că oamenii au început să protesteze. Protestatarii sînt activi, nu pasivi.

Credeți că „fatalismul mioritic“ este într-adevăr reprezentativ pentru poporul român?

Cred că „fatalismul mioritic“ sună frumos, are o conotație filozofică ce s-a exploatat, dar corect mi se pare „nepăsare mioritică“, căci acolo ne duc zicalele („Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!“). Poporul român nu cred că are reflexe rapide de schimbare și dacă acceptă schimbarea o face prin mecanisme de imitație, nu din convingere (importul de obiceiuri din alte părți, de sărbători, contagiunea socială etc.), favorizate de globalizarea transparentă (vedem și poftim). Sîntem narcisiști și ipocriți, pentru că hoția este valorizată pozitiv, „a te descurca“ nu precizează cum. Să nu uităm poeziile care s-au învățat de generații întregi – acum cred că au dispărut – cu „Cățeluș cu părul creț, / Fură rața din coteț. / Eu l-am prins cu rața-n gură, / El se jură că nu fură“. Toți politicienii, după ei, au procese politice, nu penale. Narcisismul necontrolat, supraevaluarea (vezi discursurile în limbi străine ale Liei Olguța Vasilescu și chiar ale lui Emil Constantinescu, citate de Andrei Pleșu) exprimă elogiul mediocrității, chiar tirania mediocrității.

Este „plaiul mioritc“ un alt clișeu legat de România? Este Miorița un brand?

Da, „plaiul mioritic“ este un clișeu pentru România, dar mi se pare că și „Dîmbovița“ devine tot mai des un clișeu. Miorița este un brand, dar conține oficial evitarea invidiei și accentul este pus pe soartă, deci invidia externalizată. Soarta este exterioară individului, nu te poți pune cu ea. Individul nu este co-autor la viața lui, el nu participă, nu are nici un rol, decît cel de așteptare. La școală, se insistă pe soarta noastră ca fiind consecința altora, turcii, rușii ne-au furat, ne-au sărăcit etc. Evităm să vedem relația între două părți.

Apropo de școală, ce ar fi bine să învețe copiii din această baladă?

Nu știu în ce clase se predă Miorița și nu cred că se vorbește despre invidie sau pasivitate, ci despre dușmanii externi – vezi „Nu ne vindem țara!“ –, trecîndu-se sub tăcere dușmănia internă și lipsa de coeziune socială.

a consemnat Adina POPESCU