„De ce să votez dacă mie îmi merge bine?”

Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
„De ce să votez dacă mie îmi merge bine?” jpeg

Ce reprezentativitate au cei de la putere, într-o ţară în care nu prea se iese la electorale? Cîţi ştiu că în România nu preşedintele are cea mai mare putere în stat, ci parlamentarii? Ce înseamnă votul informat: drept, responsabilitate, minimă implicare civică, obligaţie? La prezidenţialele din 2009, Traian Băsescu a cîştigat alegerile cu o prezenţă la vot de 54%. Referendumul pentru suspendarea sa, din 2012, a fost invalidat în urma unei prezenţe de doar 46%. La parlamentarele din toamna aceluiași an a decis doar 42% din populaţie. În 2014, au ieşit la alegeri, pentru Klaus Iohannis sau Victor Ponta, 62% din români, prezenţa la vot scăzînd iarăşi în 2016, la parlamentare, unde au venit să pună o ştampilă numai 39,5% din oameni.

Doar în jur de jumătate din ţară hotărăşte, aşadar, soarta pentru toţi ceilalţi. Printre cei care nu votează se află însă mulţi nemulţumiţi de corupţie şi de situaţia politică, economică, socială în care ne aflăm în prezent. Aşa încît în ultimii ani s-au conturat mişcări de stradă la care au participat sute de mii de români – din oraşe mari sau mici, sau chiar de peste hotare –, aceştia manifestînd împotriva celor aleşi conform legii în Guvern şi în Parlament. Mai jos, cîteva portrete ale celor care au renunţat la dreptul de a ieşi la alegeri – şi, poate, un îndemn în plus la a-i convinge pe aceia din jurul dvs. că votul lor e foarte important.

● Ioana N. face parte din procentul de români care nu se prezintă la alegeri. Are 29 de ani şi nu a mers niciodată la vot. Cel mai probabil, nici părinţii ei. Îmi povesteşte că în familie nu prea se vorbea despre politică, şi că sigur nu i-a văzut niciodată pe ai ei să fi mers la vot. În 2016, în seara dinaintea alegerilor pentru Primăria Bucureşti, mi-a trimis un mesaj în care-mi spunea că politica i se pare o tîmpenie şi că îşi va învăţa şi copiii să nu voteze, pentru că votul nu contează.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Ioana îmi spune că în continuare nu se discută în familie despre politică, poate doar ca sursă de amuzament. E, totuşi, mai bine informată decît în urmă cu doi ani, în siajul numeroaselor proteste care au împînzit mass-media şi al discuţiilor dintre colegi şi prieteni despre situaţia din ţară. Îi vede pe acei pensionari entuziasmaţi pentru o sută de lei în plus la pensie, care votează cu cine le oferă mai mult şi aşa schimbă soarta unei ţări. Se gîndeşte că n-ar strica să se facă educaţie civică în şcoli, dar nu în gimnaziu, cum se face acum, ci la liceu, mai aproape de vîrsta eligibilă pentru vot, mai potrivit pentru puterea de înţelegere a tinerilor.

Observă situaţia de criză în care ne aflăm de ceva timp şi discutăm despre cei care au emigrat deja, ba în Europa de Vest, ba în ţări arabe. Ar pleca şi ea din ţară, dacă s-ar ivi o slujbă extrem de bănoasă, dar cel mai probabil nu în următorii cinci ani. Deocamdată, nu prea are motive să emigreze: are un loc de muncă bine plătit în ţară şi o relaţie stabilă. „Oricine conduce politic nu vrea binele unei ţări“, îmi spune ea. „Vreau să le pese altora, nu să mă implic eu în politică“, mai adaugă, recunoscînd totodată că are un salariu suficient de mare încît ce se întîmplă pe plan politic să nu o afecteze pe plan personal.

Nu vede scăpare din situaţia în care ne aflăm acum. Nu vede rostul protestelor, din moment ce politicienii tot cum vor ei fac, corupţia e în floare şi cei de sus învîrt legile cum vor ei. Poate sub presiunea întrebărilor mele – sau a discuţiilor avute cu ea în ultimii doi ani –, îmi spune că va merge la următoarele alegeri. Ar citi, s-ar informa, ar vota.

● George C. are 59 de ani. Mai are încă şase ani pînă la vîrsta de pensionare. N-o să primească prea mulţi bani de la stat, nu pentru că n-ar fi muncit, ci fiindcă n-a avut un salariu mare. Ba chiar un angajator l-a păcălit şi nu i-a virat contribuţiile sociale în cont, vreme de o jumătate de an. Şase luni pierdute, practic, de la pensie.

Educaţia civică de care a avut parte înainte de căderea comunismului a constat, în mare, din propagandă. „Glumea cineva că i-era frică şi să deschidă o cutie de conserve, să nu dea şi-acolo de Ceauşescu.“ După ’89, a votat cînd şi cînd. Ultima dată, la prezidenţialele din 2014. Face parte dintre cei care nu se simt reprezentaţi de nici un partid: i se pare că şi unii, şi alţii se comportă la fel, promiţînd acelaşi lucru pentru toată lumea, fără deosebire de nevoi. Pensiile sînt pînă la cer, nici un program de guvernare nu a fost diferit de altul. Se uită la televizor, citeşte, se informează, mai înjură pe unul sau pe altul. Nu e mulţumit de ce vede. „Te uiţi şi la ce au făcut cei de la putere. Dacă îmi pun panseluţe în decembrie şi asfaltează aceeaşi stradă de două ori în trei ani nu înseamnă că au făcut ceva, ci doar că au aruncat banii. Problema e: cu cine să votez? De ce să votez o listă [la parlamentare], şi nu un om, să ştiu cine e, ce face?“

În anii ’90, a mai mers pe la mitingurile din Piaţa Universităţii. Acum, chiar dacă i se pare că au sens protestele din ultimii ani, nu a mai participat. E păcat că nu ţine nimeni cont de ele, spune. „Se miră unii că tot ies oamenii în stradă. Păi, dacă de ieri pînă azi nu s-a întîmplat nimic bun, e normal să iasă în continuare. Şi la un moment dat, oamenii ajung la disperare, ajung să dea cu roşii, cu pietre, dacă văd că nu există nici o schimbare.“ Nu vede vreo îmbunătăţire care să vină în următorii ani, cel puţin nu din partea Guvernului. Îmbunătăţirile vor fi doar la nivel individual, mai adaugă, pentru cine poate.

● Teodor B. are 25 de ani. În urmă cu cinci ani, s-a mutat în Manchester alături de părinţii şi sora sa mai mare. Tot atunci, în 2012, a votat ultima oară. Cu toate că întreaga familie se informează cu privire la tot ce se întîmplă în ţară, aflîndu-se în Marea Britanie, le este dificil să se implice altfel. Nu ştie să se fi organizat proteste acolo, în urma mitingurilor de amploare din România. Cît despre alegeri, „în ţară, părinţii mei votau des. Acum doar ne informăm zilnic despre situaţia din România, discutăm între noi. Manchester fiind noua noastră casă, implicarea e totuşi minimă.“ În 2014, existau doar 11 secţii de votare în Marea Britanie (dintre care 3 în Londra), iar cea mai apropiată de ei ar fi fost la 40 de mile distanţă. (Între timp, în urma scandalurilor privind numărul prea mic al secţiilor, din cauza cărora mulţi oameni n-au putut sau n-au fost lăsaţi să voteze, au mai fost deschise 4 secţii în Londra şi 3 în restul ţării, inclusiv Manchester.)

Teodor plănuieşte să ceară cetăţenia britanică peste un an şi spune că nu s-ar mai întoarce în România. I se pare că viitorul ţării arată destul de sumbru şi „pînă se repară lucrurile mai durează cîteva decenii“. În Marea Britanie, lucrează la Amazon şi crede că are un viitor frumos înainte, „lucru pe care nu mi l-aş imagina dacă aş fi decis să rămîn în România. Îmi iubesc ţara, dar degeaba, dacă nu pot trăi în ea.“

Foto: Andrei Ivan, proteste Bucureşti, februarie 2017

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.