Cursa spaţială dintre URSS şi SUA

Simion GHEORGHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
Cursa spaţială dintre URSS şi SUA jpeg

În istoria Uniunii Sovietice, mai exact în politica sa externă, asigurarea securităţii statului, generată de sentimentul de insecuritate care a însoţit în permanenţă regimul sovietic, a fost o temă dominantă. Pentru realizarea ei au fost folosite toate mijloacele: politice, militare, economice.

Dacă, în primii ani ai puterii sovietice, Vladimir I. Lenin şi unii tovarăşi de ai săi au crezut că securitatea noului stat avea să fie asigurată prin „revoluţia mondială“, după moartea liderului bolşevic, în ianuarie 1924, şi după victoria lui Iosif V. Stalin, care era exponentul teoriei „construirii socialismului într-o singură ţară“, în lupta cu Lev D. Troţ-ki, adeptul tezei „revoluţiei permanente“, securitatea Uniunii Sovietice a fost întemeiată pe ideea „expansiunii teritoriale“. Gîndind securitatea în termeni teritoriali, Stalin a creat, la graniţele -URSS, mai ales europene, o zonă de protecţie, numită de specialişti „glacis strategic“, „brîu de securitate“ sau „sferă de hegemonie“. Fără a defini ca atare acest concept, Stalin s a ghidat după această strategie. Atunci cînd, spre sfîrşitul vieţii, fostul şef al diplomaţiei sovietice, Viaceslav M. Molotov, a fost întrebat care a fost cea mai mare realizare a sa, el a răspuns: „Am crezut întotdeauna că principala mea sarcină, ca ministru al Afacerilor Străine, a fost aceea de a extinde, cît s-a putut de mult, graniţele patriei noastre. Se pare că Stalin şi cu mine ne-am achitat bine de sarcina asta“.

Conceptul asigurării securităţii prin expansiune teritorială este confirmat, chiar dacă într-o formă diplomatică, şi de fostul comisar al poporului pentru Afaceri Străine al -URSS, Maksim M. Litvinov. Într-un interviu din 1946, acesta i-a spus corespondentului american Richard C. Hottelet că: „În Rusia a avut loc o revenire la conceptul demodat al securităţii în termeni teritoriali, cu cît capeţi mai mult [teritoriu], cu atît eşti mai în siguranţă“.

După moartea lui Stalin, în 1953, pe măsură ce dezvoltarea rachetelor făcea posibilă aplicarea loviturilor nucleare asupra adversarului, securitatea Uniunii Sovietice nu a mai fost percepută în termeni teritoriali, ci ca un avantaj în armamentul nuclear în raport cu Occidentul.

Aducerea la zi a dogmelor de partid şi punerea lor în acord cu realităţile secolului nuclear a avut loc în 1956. La Congresul al XX-lea al CC al PCUS, Nikita S. Hruşciov a renunţat public la doctrina stalinistă potrivit căreia între cele două sisteme, capitalist şi socialist, un „al treilea război mondial este inevitabil“ şi a proclamat, în locul ei, principiul „coexistenţei paşnice“. Hruşciov era de părere că arsenalul nuclear sovietic constituie un nou factor de presiune, capabil să-i pună pe gînduri pe „imperialişti“ şi „forţele reacţionare“. Nimeni nu se va aventura într-un conflict militar, întrucît „bombele vor acţiona asupra nervilor celor care doresc să aprindă un război“. Argumentele pe care se baza liderul sovietic erau experimentarea „super-bombei“ cu hidrogen, la 26 noiembrie 1955, şi lansarea cu succes, la 20 februarie 1956, a primei rachete balistice cu rază medie de acţiune, dotată cu focoase nucleare. Conştient de această forţă imensă pe care a căpătat-o, Nikita S. Hruşciov, a început să caute mijloace de a o fructifica.

Iniţial, „doctrina rachetelor“ lui Hruşciov se aplica doar statelor Europei de Vest, membre NATO, întrucît Uniunea Sovietică nu deţinea rachete balistice intercontinentale şi nici bombardiere sigure, capabile să ajungă în Statele Unite şi să aplice o lovitură nucleară. Avansul sovietic în materie de rachete avea să se producă în august 1957, cînd URSS a testat cu succes racheta R-7 (semiorka), capabilă să lovească teritoriul american. Spre deosebire de Europa de Vest – care cunoscuse efectele unui bombardament aerian în anii celui de al Doilea Război Mondial, fiind conştientă că se află în raza de acţiune a bombelor şi rachetelor sovietice –, Statele Unite încercau pentru prima dată acest sentiment de ameninţare. Din acel moment, SUA nu s-au mai bucurat de invulnerabilitate faţă de posibilele distrugeri în cazul unui război. Pînă la dobîndirea capacităţii de distrugere a SUA, URSS avea opţiunea, în cazul unui atac american, să riposteze împotriva Europei de Vest.

Cu permisiunea lui Hruşciov, racheta R-7 a fost folosită pentru explorarea spaţiului. Astfel, la 4 octombrie 1957, URSS a plasat pe orbita circumterestră primul satelit artificial, Sputnik I. În această nouă ecuaţie, Statele Unite încep să resimtă, la rîndul lor, presiunea ameninţării directe, conştiente că ar putea fi anihilate în eventualitatea unui război total. Acest fapt i-a determinat pe americani să se angajeze într-o cursă strînsă în domeniul dezvoltării învăţămîntului tehnic şi IT, dar şi a rachetelor, pentru a-şi ajunge din urmă rivala, URSS. La 31 ianuarie 1958, folosind o rachetă Jupiter-C, SUA au lansat primul satelit american Explorer I, dînd startul cursei spaţiale.

Rachete pentru pace

Complexul industrial-militar al Uniunii Sovietice s-a orientat spre producţia în masă a rachetelor strategice, înzestrîndu-le în acelaşi timp cu focoase nucleare din ce în ce mai puternice. Acest lucru presupunea alocarea de resurse economice colosale. La aceste cheltuieli se adăugau şi cele de întreţinere a efectivelor militare din afara frontierelor URSS, care se dovedeau mai costisitoare decît prezenţa lor pe teritoriul sovietic. În consecinţă, Hruşciov a considerat că centrul de greutate al investiţiilor în politica de apărare a URSS trebuie să se deplaseze spre efectivele de rachete. În acest scenariu, prezenţa militarilor sovietici în afara graniţelor URSS căpăta o însemnătate secundară. La 8 decembrie 1959, N.S. Hruşciov a propus Prezidiului CC al PCUS să reducă personalul corpului forţelor armate cu 1-1,5 milioane de oameni, întrucît acest lucru nu afecta securitatea statului. Reducerea numărului militarilor, în viziunea liderului de la Kremlin, însemna „influenţarea pozitivă a situaţiei internaţionale“ şi „creşterea prestigiului sovieticilor în ochii altor popoare“. Hruşciov era convins, în limbajul specific propagandei comuniste, că acest lucru constituia „o lovitură de necombătut pentru duşmanii păcii“ şi pentru „aţîţătorii şi partizanii Războiului Rece“.

Reducerea dispozitivului militar sovietic era posibilă, spunea Hruşciov, întrucît URSS avea o „gamă de rachete suficiente pentru rezolvarea oricărei probleme militare, într un război la mică sau la mare distanţă, precum «sol-sol», «sol-aer», «aer-aer»“. În aceste condiţii, armata sovietică trebuia doar să respingă un eventual atac asupra URSS sau aliaţilor ei, ceea ce era puţin probabil, întrucît rachetele constituiau un mijloc de reţinere: „Ele cu acest scop sînt făcute. Cum poate o ţară sau un grup de ţări din Europa să ne atace cînd noi literalmente o putem şterge de pe faţa pămîntului cu armele noastre atomice şi cu hidrogen şi să atingem cu rachetele noastre orice punct de pe planetă?“, se întreba liderul sovietic. Privind astfel lucrurile, teritoriul îşi pierdea din importanţă, întrucît rachetele erau capabile acum să penetreze spaţiul şi să transporte focoase nucleare aproape oriunde. 

Simion Gheorghiu este cercetator ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Independenţă versus reformă. România în contextul relaţiilor sovieto-americane în perioada „perestroika“ (1985-1989), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I“, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.