Ne-am întîlnit pentru prima dată într-o după-amiază de vară. Erau tineri şi entuziasmaţi – urmau să se căsătorească peste cîteva luni. Cristina şi Oliver aveau un plan curajos: voiau să-şi doneze toţi banii pe care urmau să-i primească dar de nuntă, unui proiect în comunitate. Pentru asta, nici chiar Google nu e de ajutor.

„Unde donezi 10.000 de euro cu sens?“, aceasta era întrebarea la care trebuia să găsesc răspuns în următoarele luni. Nu un răspuns general valabil, nu răspunsul meu – ci al celor doi donatori. Aşa că am făcut ceea ce învăţasem – am ascultat. Le-am pus celor doi o mulţime de întrebări, multe dintre ele foarte personale. Unde au crescut? Cu cine? Ce eroi au avut în copilărie? Ce îi mişcă pînă la lacrimi? Dacă ar avea bani nelimitaţi, ce ar face cu ei pentru ceilalţi? Ce experienţe de viaţă le-au transformat felul în care sînt acum?

Ascultînd, am început să văd cum se conturează proiectul pe care-şi doreau să îl sprijine. Un proiect pentru persoane în vîrstă, care să nu ofere mijloace de subzistenţă, ci mai degrabă motive de viaţă activă şi plină de bucurie. Am început să căutăm astfel de proiecte şi să le trecem printr-un scurt proces de verificare. Sînt credibile? Au impact? Oferă cu adevărat servicii de calitate? Pot să lucreze cu donatorii şi să le ofere experienţe memorabile, dar şi siguranţa că banii lor sînt bine folosiţi? La final, cei doi au ales tot cu inima. Au vizitat proiectele recomandate şi l-au ales pe acela unde au simţit că oamenii care îl coordonează fac mai mult decît o meserie: îşi urmează pasiunea.

Timp de opt luni, Fundaţia Principesa Margareta a României, organizaţia care a primit finanţarea, a ajutat mai mult de 100 de persoane în vîrstă să iasă din casă, să nu fie singure de Crăciun, să cunoască oameni noi, să se bucure de vacanţă, să se lase ajutate, să fie folositoare în comunitatea lor. Pe scurt, să trăiască, nu doar să fie în viaţă.

În România, se vorbeşte mai mult despre caritate, decît despre filantropie, aşa că Oliver şi Cristina au fost printre primii filantropi cu care am lucrat. Dacă ne uităm la etimologie, filantropii sînt iubitori de oameni, dar asta nu clarifică diferenţa dintre termeni. Teoria domeniului spune că, în timp ce caritatea este ajutorul imediat, pe termen scurt, filantropia găseşte soluţii pe termen lung, care merg la rădăcina problemei. Donatorul care face caritate dă copiilor din centrele de plasament portocale. Nimic greşit aici, copiii au nevoie de vitamine în fiecare zi! Un filantrop merge însă dincolo de actul de caritate. Pentru că vrea să aibă impact, el are nevoie să cerceteze domeniul, să înţeleagă soluţiile, să îşi folosească nu doar resursele, ci şi valorile, experienţa de viaţă şi modul în care vede lumea în procesul de donaţie. La final, poate alege să sprijine copiii să meargă la şcoală, să îşi descopere talentele, găseşte soluţii sistemice care îi scot din centrele de plasament sau previn abandonul. Oricare din variante este corectă, iar deciziile sînt foarte personale.

Consilierii filantropici sînt acei profesionişti care sprijină un donator să ia decizii personale bune, atunci cînd oferă bani.

Spre deosebire de o persoană care strînge fonduri şi este dedicată unei cauze, un consilier filantropic este dedicat clientului său, donatorul. Cînd fac consiliere, nu merg să vînd ceva, un proiect sau o organizaţie, ci îmi servesc clientul. Cu Cristina şi Oliver am început procesul de la o idee vagă – „să sprijinim un proiect cu copii sau vîrstnici“. Iniţial nu am adus pe masă nimic din ideile mele. Doar am ascultat şi m-am asigurat că înţeleg bine contextul lor.

În lume, companiile mari de consultanţă şi chiar băncile au departamente întregi de consiliere filantropică. Acestea sprijină donatori importanţi să ia decizii în valoare de miliarde de dolari anual. În România, sîntem 10, poate 20 de persoane care au trecut printr-o experienţă de formare de şase luni şi a căror expertiză este încă în proces de consolidare. Cu toţii am absolvit Inspire, un program regional de educaţie pentru viitori consilieri filantropici, dezvoltat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi sprijinit de fundaţia care poartă numele unui filantrop american, Chales Stewart Mott Foundation. Fenella Rouse, mentorul nostru, vine cu o experienţă de consiliere filantropică de peste 15 ani. Poveştile ei, cu proiecte strategice peste tot în lume şi donatori multimilionari, păreau literatură SF pentru România. Şi totuşi, iată-ne făcînd acelaşi lucru. La o altă scară, desigur, dar pe baza aceloraşi principii.

De cînd am lucrat împreună, Cristina şi Oliver au făcut un copil, au luat premii de filantropie şi au apărut în presă. Lumea e interesată de ei şi îi consideră o curiozitate frumoasă – doi oameni care au vrut să îşi înceapă viaţa bine, făcînd bine. Eu cred că ei sînt mai mult decît atît – un exemplu despre cum poţi să fii generos atît cu inima, cît şi cu mintea deschisă. În anii care urmează, sînt sigură că se vor forma generaţii întregi de filantropi, alături de generaţii întregi de oameni care să îi consilieze în alegerile lor.

Jocul de făcut bine cu sens abia a început în România. Experienţa Cristinei şi a lui Oliver ne arată că nu e un joc doar pentru milionari – aşa că vă invit şi pe voi să faceţi parte din acest joc.

Alina Kasprovschi este consilier de filantropie. Conduce de trei ani Fundaţia Comunitară Bucureşti, organizaţie nonprofit care sprijină întîlniri între donatori şi proiectele din comunitate. Fundaţia organizează evenimente de strîngere de fonduri, precum Swimathon, şi gestionează fonduri numite ale unor donatori individuali sau companii.