Nimănui. Şi cu atît mai puţin celor care încalcă sistematic, seară de seară, legea pe care această instituţie e menită să o aplice. Ei îşi fac mai departe treaba pentru care au fost tocmiţi.

Dacă cumva ai neşansa să intri în dizgraţia vreunuia dintre realizatorii posturilor cu rating (adică cu aparat de propagandă bine pus la punct), ai încurcat-o. Seară de seară se vor ocupa de tine: vei intra în zoologie printre speciile cele mai ignare, vei fi tăvălit într-un amestec de lături şi otrăvuri, vor fi traşi în mocirlă, alături de tine, toţi cei apropiaţi, soţi sau soţii, mame, taţi, fraţi, surori, fii, fiice, rude de toate gradele, prieteni. Vei fi acuzat şi declarat definitiv vinovat pentru tot ce e rău pe această lume: furturi, foamete, războaie, sărăcie, pensii mici.

Asişti paralizat la propriul proces, fără să poţi scoate vreun sunet. Ai o cumplită senzaţie de neputinţă. Instanţa e însă implacabilă, nu se încurcă în detalii. Ce dacă ai scris cărţi care au intrat deja în patrimoniul cultural, ce dacă ai înfiinţat instituţii de top în care se formează şi activează tinerii cei mai dotaţi, ce dacă ai pus, mai presus de interesul personal, pe cel public şi ţi-ai sacrificat ani buni în numele unor idealuri şi interese comunitare? Mofturi, faţadă, spoială. Eşti condamnat definitiv la oprobriu public: slugă, hoţ, porc, rîmă, lingău. Fără drept la replică sau la vreun apel.

Şi totuşi, mai este în Cetate o mînă de oameni care nu vrea să accepte şi nici să se resemneze cu acest implacabil. Ei mai cred încă în dreptate, în adevăr, în instituţii, în lege. De aceea dau fuga la CNA şi cer să se respecte legea. Nimic mai mult, doar să se respecte legea. Însă abia aici dezastrul îşi arată adevărata faţă. Se comite o crimă cu premeditare şi cerberii spaţiului audio-vizual dau o biată amendă pentru depăşirea vitezei. Se reclamă asasinarea morală, intelectuală, civică a unui om, iar ei constată mici avarii la sistemul de frînare. Şi asta cu aerul că nici nu prea merită luate în serios, în fond toţi se fac vinovaţi de astfel de defecţiuni. Dar, în sfîrşit, o amendă, acolo, mai închide gura unora…

Aşadar, nimănui nu-i e frică de CNA. Dar, oare, nici CNA-ului nu-i e teamă că, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să dea socoteală pentru dezastrul scăpat de sub control, pe care îl produce una dintre cele mai cumplite maladii ale epocii postcomuniste: carcinomul mediatic? S-au întrebat vreodată doamnele şi domnii care împart dreptatea în media asupra efectelor imediate, pe termen mediu şi lung, ale acestei boli? Şi nu e vorba doar de show-urile politice, ci şi de marea majoritate a aşa-ziselor emisiuni de divertisment. Tone de mizerie se produc în studiourile TV şi cu ea sînt îndopaţi zilnic oameni de toate vîrstele, de la bebeluşul aşezat înaintea televizorului ca să nu mai plîngă, pînă la străbunica pe care nimeni n-o mai bagă în seamă şi care se aşază, pierdută, să urmărească cine ştie ce reality-show. Cîte suflete moarte…

În faţa unei asemenea realităţi, totul pare a fi pierdut.

Există însă în istoria lumii cîteva precedente care vorbesc despre răsturnarea imposibilului. Îmi vine în minte titlul unei cărţi, Viţelul şi stejarul, autobiografia lui Soljeniţîn, o alegorie a omului rămas singur în lupta cu un sistem totalitar. Viţelul loveşte cu fruntea stejarul şi, cu toate că disproporţia de forţe este insurmontabilă, va reuşi în cele din urmă să-l dărîme, scoţîndu-l din rădăcini. Alegoria aceasta nu a rămas simplă ficţiune, ci s-a dovedit eficientă în realitate. Un om a învins un sistem ale cărui rădăcini se întinseseră pînă la capătul lumii.

De aceea, vă rog: dragi părinţi, nu vă uitaţi la televizor cu copiii alături. Citiţi împreună o carte, plimbaţi-vă în parc, plantaţi flori în grădină, mergeţi la teatru, la concert, la muzee!

Dragi bunici, nu vă irosiţi anii bătrîneţii între un serial şi altul. Întîlniţi-vă cu prietenii din tinereţe sau cu cei dobîndiţi acum. Plimbaţi-vă cu nepoţii în parc, învăţaţi-i să împletească, să coasă, să meşterească, spuneţi-le poveşti sau amintiri de altădată, arătaţi-le albumul de familie!

Dragi politicieni, rămîneţi în birourile voastre şi faceţi-vă treaba pentru care aţi fost aleşi. Iar seara, dedicaţi-vă familiei, prietenilor, şi refuzaţi invitaţiile posturilor TV!

Dragi jurnalişti, iubiţi-vă meseria şi respectaţi-vă demnitatea profesională!

Şi, poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat, marţea şi joia, distinşii membrii CNA se vor întîlni doar pentru a schimba între ei reţete culinare. Şi nimeni nu le va mai cunoaşte numele. Însă pînă atunci să învăţăm, fiecare, lecţia încăpăţînării şi a neodihnei etice a viţelului!

Cristina Cioabă este profesoară de română şi dr. în filologie. A editat volumul Jurnal esenţial de Monica Lovinescu (Humanitas, 2010). 

Articol apărut pe contributors.ro, 21 martie 2014