La vremea cînd, cu cîteva luni înainte de moarte, Ion Creangă îşi revedea "Prefaţa" la Poveştile mele, cu un amestec de regret şi ironie blîndă, nici scriitorii, nici cititorii (şi, cu atît mai puţin, eroii literari) nu păreau familiarizaţi cu termeni ca "discriminare", "discriminare pozitivă" sau "acţiune afirmativă". Rînduri amare, dedicate unui public universal, dar limitat şi autosuficient, stîrneau cel mult zîmbetul junimiştilor la "Borta-rece": "Iubite cetitoriu. Multe prostii ăi fi cetit, de cînd eşti. Ceteşte rogu-te şi ceste şi unde-i ved