Corecții de traiectorie

Iulian POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
Corecții de traiectorie jpeg

Acum mai bine de trei decenii obișnuiam să răsfoiesc din curiozitate Forum – Revista învățămîntului superior, al cărei prim număr din fiecare an prezenta lista cu probele la admiterea în universitățile din țară. Îmi plăcea să dau peste nume de facultăți la care cu greu m-aș fi gîndit ca la o opțiune reală pentru următorii ani din viața mea. Am făcut deseori exerciții de imaginație despre cum ar fi să studiez la Facultatea de Silvicultură sau la Institutul de Marină. Îmi proiectam în minte o potențială carieră în domeniul studiat, dar, cumva, nu reușeam să mă văd nici pierdut prin păduri și nici stînd cu lunile pe oceanele lumii, cu toate că-mi plac copacii și am o admirație aparte pentru oamenii mării.

Unii dintre colegii mei aveau puține îndoieli. Îi invidiam pentru hotărîrea lor și pentru că știau încă din adolescență ce aveau să facă pentru tot restul vieții. Fie erau convinși de viitorul lor, fie aveau o capacitate limitată de visare. Vise lipsite de consecvență, oricum, vise abstracte pentru că aspiram la meserii despre care nu știam mai nimic, nu departe de cele în care ajungeam aviator sau altele cu potențial de eroism infantil. Mă speria cînd vedeam siguranța cu care unii voiau să ajungă contabili, chiar dacă înțelegeam latura practică a lucrurilor și-mi dădeam seama că, dincolo de pasiuni, asigurarea unui trai confortabil poate fi cea mai puternică motivație pentru orice absolvent de liceu. Privind în urmă, îmi dau seama că-mi petreceam cea mai mare parte a timpului visînd, imaginîndu-mi lucruri despre care, odată trezit din reverie, știam că nu se vor întîmpla vreodată. Pînă și consultarea acelui ghid era un exercițiu de imaginație.

Cunoșteam matematică și fizică mai bine decît restul materiilor școlare și, prin urmare, aveam avantajul unui spectru larg de facultăți tehnice. Într-un fel, îi transmiteam eului meu viitor: lasă că te descurci tu, faci ceva și o să fie bine. Am luat o decizie fără a simți apăsarea vreunei responsabilități față de mine, cel de peste ani, ca și cînd nu am fi fost aceeași persoană. Eram la vîrsta la care credeam că viața e veșnică și că, orice decizie aș lua, o să existe suficient timp pentru a aplica corecții de traiectorie și de a mă redresa înainte de ireversibil. Ca atunci cînd avionul pleacă mai tîrziu și pilotul transmite pasagerilor cu o voce liniștitoare că vor recupera întîrzierea. Uneori, se întîmplă.

În realitate, nu aveam prea multe dubii. Asemenea multora la acea vîrstă, am fost fascinat de știința prezentată sub formă de poveste, cel mai puternic instrument de stimulare a imaginarului. Cărțile de popularizare, revistele Magazin, Știință și tehnică și, mai ales, serialul documentar al lui Carl Sagan văzut în anii adolescenței cuprindeau toată știința în forma ei spectaculoasă. M-au cucerit cu totul. 

Firește, nici una dintre ele nu prezintă cercetarea științifică dincolo de ceea ce pare, așa după cum nici în revista Forum nu spunea nimeni că, în primul an la Facultatea de Fizică, o să facem cursuri de fizică cu matematica pe care urma s-o învățăm în anul doi. Interesul îmi scădea pe măsură ce cursurile se derulau fără noimă, în care nu regăseam nimic din povestea care mă convinsese s-o apuc pe acest drum. Alături de mulți alți colegi, consideram că orice altceva în afară de fizică era o alternativă mai bună. Cred și azi că Facultatea de Fizică dă cei mai mulți absolvenți care fac cu totul altceva decît domeniul pentru care s-au pregătit. E și un alt adevăr aici. Fizica te învață să înveți mai ușor lucruri noi și să te adaptezi la ele. Cînd a încetat să mai fie o poveste fascinantă, am căutat să merg spre un alt domeniu. Îmi plăceau mult filmele, poveștile spuse într-o formă vizuală, mai mult decît simplul fapt de a fi un spectator, însă trăiam o formă de prizonierat al propriilor mele decizii. A fost momentul unei prime corecții, pe care, din lipsă de consecvență, am ratat-o. Am luat decizia de a continua, aparent, împotriva mersului lucrurilor. Nu doream să demonstrez nimic, nici mie, nici altora. Am făcut-o dominat, însă, de aceleași incertitudini.

Mai tîrziu, am descoperit că activitățile de rutină abundă în munca de cercetare. Continui să crezi că urmează ceva ieșit din comun, așa cum ai văzut în documentare, dar momentul se lasă așteptat. Toată gloria muncii de cercetare se disipă în activități plictisitoare și, nu de puține ori, oameni altădată convinși că viața lor este dedicată științei preferă să pună capăt șirului lung de autoamăgiri și sfîrșesc prin a-și schimba radical domeniul de activitate. Nu e de mirare că, ajunși la patruzeci de ani, ne reapucăm de hobby-urile pe care cîndva ne-am fi dorit să le transformăm în cariere profesionale.

Nu am mai putut să fac film. Fotografia este singurul hobby cît de cît apropiat și o tratez ca pe o dorință reziduală. Îmi place să cred că am găsit în literatură ceea ce căutam de mult. Îmi scriu propriile povești și poate că nu aș fi ajuns aici dacă, în urmă cu trei decenii, nu ar fi fost o decizie luată fără a ține seama de consecințe. O corecție de traiectorie de ultim moment.

Iulian Popa este fizician și scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.