Copiii Internetului şi Internetul copiilor

Căutaţi un cuvînt mai întîi în dicţionar şi abia apoi pe Internet? Trebuie să citiţi neapărat manualul ca să instalaţi un soft? Vi se întîmplă să daţi dublu click pe un link într-o pagină web? Vă printaţi e-mail-urile sau, şi mai rău, daţi telefon ca să anunţaţi că aţi trimis un e-mail? N-aveţi instalat Messenger sau Skype pe calculator? E clar, aveţi accent de imigrant. De imigrant digital. Anul trecut, magnatul industriei media, Rupert Murdoch, a ţinut o conferinţă, considerată revoluţionară pentru soarta ziarelor. Ele trebuie să se schimbe rapid pentru a răspunde felului de a gîndi şi culturii noii generaţii profund influenţate de noile tehnologii digitale. "La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, cei aflaţi în această încăpere, eu sînt un imigrant digital. Nu am fost înţărcat pe web şi nici nu am fost înfăşat de computer. Am crescut într-o lume cu un înalt grad de centralizare, în care informaţia era atent controlată de cîţiva editori care socoteau că trebuie să ne spună ce putem şti şi ce trebuie să ştim. Cele două fiice ale mele sînt însă native digital. Ele nu vor cunoaşte niciodată o lume lipsită de omniprezenţa accesului broadband la Internet." (fragment din discursul ţinut de Rupert Murdoch la întîlnirea cu American Society of Newspaper Editors, aprilie 2005) Murdoch a preluat termenul de "nativ digital" dintr-un foarte popular articol, apărut în 2001, al lui Mark Prensky, consultant pe probleme de învăţămînt şi creator de jocuri electronice, destinate învăţării. Autorul atrăgea atenţia asupra distanţei ce-i separă pe profesori - imigranţi digitali - cei care au învăţat să folosească calculatorul la vîrsta maturităţii, de elevii care s-au născut avînd la îndemînă tehnologia digitală, telefoane mobile, Internet, jocuri video, iPod etc. "Nativii digitali au Ťcreierul» construit altfel", spune Prensky. Calculatoarele au creat o discontinuitate profundă între generaţii, iar "elevii de astăzi gîndesc şi procesează informaţiile fundamental diferit faţă de predecesorii lor". Prensky propunea, în consecinţă, un program de educaţie bazat pe noile tehnologii, care nu ar mai "plictisi" elevul. Conceptul de "nativ digital" e foarte discutabil şi i se pot aduce obiecţii serioase. De pildă, aceea că pentru a-ţi însuşi cunoştinţe de programare e preferabilă educaţia "tradiţională", a "imigranţilor", iar "nativilor" deseori le pot lipsi cunoştinţele de cultură generală care să le permită să utilizeze cu folos Internetul. La fel de discutabilă este şi ideea unei discontinuităţi profunde între "creierul" celui ce s-a născut cu Internetul la căpătîi şi mintea celui ce a învăţat să-l folosească atunci cînd era deja adult. Dincolo de fragilitatea conceptului, există totuşi mutaţii puternice în perceperea mijloacelor de comunicare de către copii şi adolescenţi şi în obiceiurile de a accesa informaţiile. (În ce priveşte felul în care calculatorul influenţează socializarea adolescenţilor, diferitele studii au ajuns la rezultate contradictorii. În multe cazuri, utilizarea Internetului le-a înlesnit tinerilor relaţiile sociale şi le-a îmbunătăţit comunicarea în lumea reală cu părinţii şi prietenii. În altele, dimpotrivă.) Probabil cea mai importantă modificare a structurii web-ului din ultimii cinci ani o reprezintă transformarea utilizatorului şi a consumatorului de Internet în furnizor şi creator de conţinut. Mai mult, utilizatorul e din ce în ce mai înclinat să-şi producă propria agendă, organizîndu-şi după voie fluxul de informaţii pe care vrea să îl primească. Iar cei mai receptivi la această nouă tendinţă sînt adolescenţii. În mai multe studii date publicităţii la sfîrşitul anului 2005 de Pew Internet & American Life Project, un centru de cercetare a efectelor sociale ale Internetului, se arată că aproape 9 din 10 adolescenţi americani folosesc Internetul, comparativ cu 7 adulţi din 10. (Adică în prezent există 21 de milioane de utilizatori americani cu vîrste între 12 şi 17 ani. În 2000, existau doar 17 milioane de utilizatori.) Dintre aceştia, 57% sînt creatori de conţinut pe Internet. Să urmărim cifrele în continuare: 33% dintre adolescenţii utilizatori de Internet îşi publică creaţiile - fotografii, texte, lucrări grafice, filme etc. - pe Internet, 32% declară că au creat sau au ajutat la crearea unei pagini web sau a unui blog, 22% spun că au o pagină web personală, 19% ţin un jurnal online sau un blog, 19% declară că "remixează" conţinut de pe web în propriile lor creaţii artistice. Conform aceloraşi studii, e-mail-ul a fost detronat de comunicarea prin mesaje instant -adolescenţii spun că folosesc e-mail-ul în primul rînd pentru comunicări oficiale cu adulţii sau cu instituţiile. Internetul românesc se află cam departe de astfel de cifre şi procente. Principalul site pentru adolescenţi - prieteni.ro - înregistrează săptămînal 37.000 de vizitatori unici, cu un record de 5.700 de vizitatori pe zi, conform Trafic.ro. În ce priveşte blogurile, este dificil de făcut o estimare, dar în nici un caz nu se poate vorbi de o explozie, iar majoritatea sînt scrise de adulţi. Întăresc această enumerare tot cu un citat din Rupert Murdoch: "Pe scurt, a avut loc o revoluţie în felul în care tinerii accesează ştirile. Ei nu mai vor să se bizuie pe ziarul de dimineaţă pentru informaţii actualizate. Nu mai vor să se bazeze pe un personaj din exterior, cu figură de dumnezeu, care să le spună ce este important. Şi pentru a prelungi analogia cu religia, cu siguranţă nu vor ştiri prezentate ca literă de evanghelie. Ei vor să aibă mai degrabă propriile lor ştiri, la cerere, cînd le convine." Reacţiile idiosincrasice ale comunităţii utilizatorilor Internetului sînt o altă temă recurentă în acest context. E vorba despre acele "fenomene ale Internetului" ce s-ar putea constitui într-un argument la faptul că influenţa noilor tehnologii este cu mult mai puternică decît a fost cea a televiziunii asupra adulţilor de astăzi. Iar această influenţă provine mai ales din caracterul interactiv. "All your base are belong to us" este una dintre cele mai celebre fraze pe care le-a născut Internetul. Este o replică din intro-ul unui joc video japonez de la începutul anilor '90, considerat cel mai prost tradus joc din istorie în limba engleză. Fraza (deseori folosită abreviat: AYBABTU, AYBAB2U sau AYB) şi-a cîştigat o incredibilă faimă datorită apariţiei ei într-o mulţime de fotografii alterate digital, ce au invadat site-urile, forumurile, blogurile şi e-mail-urile în anii 2001-2002 (pentru o colecţie parţială a acestora, vezi: http://allyourbase.planettribes.gamespy.com). Acelaşi fenomen s-a petrecut mai recent şi cu melodia formaţiei O-Zone, "Dragostea din tei", după ce Gary Brolsma, un student american de 19 ani, s-a înregistrat cu o cameră web făcînd playback pe refrenul melodiei româneşti din care nu înţelegea o iotă. Înregistrarea a bîntuit Internetul de pretutindeni, din Japonia pînă în ţările nordice, dar succesul maxim l-a obţinut în SUA. În urma unei căutări pe versiunea beta a secţiunii video a Google (http://video.google.com) după cuvîntul "numa" - aşa şi-a intitulat Brolsma clipul - rezultă 382 de itemi, adică 382 de filmuleţe, majoritatea filmate sau mixate de copii sau adolescenţi. În paranteză fie spus, Gary Brolsma s-a simţit jenat de celebritatea web pe care a obţinut-o şi şi-a anulat apariţia la "Today Show" de pe NBC, refuzînd de asemenea să colaboreze cu reporterul de la New York Times care a scris anul trecut un amplu articol despre el. Cele două "fenomene" descrise mai sus pot părea stupide sau copilăreşti, dar pentru un nativ digital ele sînt de o ironie absolută şi pot fi văzute ca un protest la adresa discursului media tradiţional. Şi ziarele, şi televiziunea produc astfel de "fenomene", dacă ar fi să ne gîndim doar la sloganurile publicitare, fredonate de copii în faţa blocului sau la replicile celebre din talk-show-uri. Diferenţa între "fenomenele" generate de mijloacele tradiţionale de informaţie şi de Internet este aceea că pe Internet toată lumea are şanse egale de a le produce şi oricine poate să-şi distribuie ideile dintr-un click, fără intermediari.