Credeţi că mai este timpul elitelor, într-o perioadă în care piaţa de muncă este axată doar pe crearea de buni profesionişti, nu şi pe crearea unei elite?

Cred că „puterea de tractare“ a elitelor în acest moment este una redusă, iar direcţiile în care se îndreaptă societatea sînt destul de puţin determinate de presiunea acestora. Locul lor este luat în mod periculos (pentru că alterează chiar definiţia termenului) de posesorii puterii obţinută şi exercitată prin orice mijloace. „Vîrfurile“ nu au dispărut din România – decît, adesea, din spaţiul public! –, însă dacă rămîn izolate şi nu găsesc contextul să formeze o reţea de influenţă, în sensul pozitiv, efectul de multiplicare la nivel social este aproape nul.

Valoarea modelului individual contează, dar valorile reale sînt prea puţin promovate, iar „singurătatea alergătorului de cursă lungă“ poate fi descurajantă chiar şi pentru cei puternici. Institutul Aspen încearcă să creeze o astfel de reţea, să aducă împreună oamenii care împărtăşesc aceleaşi valori şi aspiraţii şi să le ofere un cadru pentru a le putea pune în acţiune, spre beneficiul general.

Nu piaţa muncii formează însă elitele, ci societatea în ansamblul ei – mediul educaţional, familia, mass-media, tot ceea ce vedem în jur şi ne defineşte ca indivizi. Este motivul pentru care Aspen România a preferat să nu aleagă profesionişti excepţionali care au candidat pentru programul de „Young Leaders“, dar care nu erau, cel puţin în acel stadiu al vieţii lor, membri ai unei elite. Le lipsea înţelegerea mai largă a rolului lor ca potenţiali lideri, interesul pentru mai mult decît orizontul carierei. Noi nu vrem să formăm buni manageri, deşi România are mare nevoie şi de aceştia. Vrem să sprijinim oameni care au potenţialul de a crea în jurul lor unda de şoc ce poate genera, la un moment dat, o mişcare tectonică amplă şi poate contribui la un salt calitativ al societăţii. Asta nu se va întîmpla peste noapte, însă drumul contează la fel de mult ca şi destinaţia.

Este apt sistemul educaţional din România de a crea o elită sau doar, cum spuneam mai devreme, buni profesionişti?

Grav este că, în România, nu se formează nici măcar buni profesionişti, ci mai degrabă oameni în stare să se descurce. Un bun profesionist are premisele de a deveni membru al unei elite, pentru că tinde să aibă un etos al muncii bazat pe respect pentru calitatea rezultatului obţinut, pe performanţa onestă. Cineva care se respectă profesional va refuza probabil să facă diverse compromisuri şi să-şi subordoneze munca unor interese meschine. Or, în România de azi, profesioniştii ori pleacă în străinătate, dacă nu acceptă compromisurile, ori ajung să le facă din oportunism sau doar pentru a supravieţui, iar odată ce ajung „sub vremi“, nu mai pot fi lideri. Învăţămîntul românesc asigură informaţie, dar nu neapărat educaţie. Iar absenţa performanţei ca principal criteriu, nu doar în şcoală, ci şi în societate, distorsionează sistemul de valori.

Există o reţea a Institutului Aspen. Care este rolul integrat al Aspen Institute în formarea de elite în lume, via România? Cu alte cuvinte, spiritul şi idealurile Aspen Institute sînt ele ingredientele unei viitoare elite?

Institutul Aspen poate fiinţa doar acolo unde există deja o elită solidă, pentru că nu putem forma elitele, ci le putem doar sprijini să se dezvolte. Revin la ideea că ele sînt un produs natural al societăţii, se formează dacă au şi contextul social potrivit. De aceea în România este grav că acest context se degradează continuu şi astfel ucidem şansa viitorului. Şi totuşi există o elită considerabilă, poate mai discretă, mai rar vizibilă în mass-media, iar tocmai pe aceste baze s-a fondat aici Institutul Aspen, care mai există doar în SUA, Italia, Franţa, Germania, Japonia şi India. Misiunea sa este promovarea unui leadership bazat pe valori şi a dialogului echilibrat pe teme fundamentale pentru dezvoltarea societăţii. Cred că el răspunde astfel la două necesităţi esenţiale.

Prima este cea a busolei morale: sîntem supuşi unui asalt de imperative contrare, într-o societate dezorientată, încît nu ne mai ştim drumul şi crezul. La Aspen pornim de la principiul că valorile sînt perene. „Seminariile socratice“ pe care le organizăm pentru potenţiali lideri din ţară şi din regiune tratează probleme actuale acute privind mereu dincolo de momentul imediat, la semnificaţia lor mai largă. Utilizăm ca bază a discuţiei atît texte clasice (Platon, Rousseau, Confucius, Hayek), cît şi moderne, pentru a reaminti mereu că ideile, în sens platonic, rămîn aceleaşi, deşi forma lor exterioară se schimbă. Participanţii la recentul seminar Aspen despre viitorul relaţiei dintre etică şi business sub impactul crizei economice au văzut că între filmul Wall Street, editorialele lui Krugman din New York Times şi oraţia funebră a lui Pericle există o legătură mai puternică decît pare la prima vedere.

A doua necesitate căreia îi răspundem este aceea a dialogului. Se iau decizii greşite în probleme fundamentale pentru că diferite grupuri sociale nu vorbesc între ele (deseori tocmai pentru a păstra condiţiile acţiunii discreţionare). În România se vorbeşte mult şi se discută puţin, în general sub formă de monolog, şi acela superficial. În cadrul programelor noastre de policy încercăm să aducem la aceeaşi masă, în jurul unor teme majore din energie, de pildă, sau educaţie, sănătate ori securitate şi politica externă, toate părţile implicate – statul, mediul privat, societatea civilă, mediul academic – care să se consulte aşa cum este firesc într-o democraţie, pe baza unei solide documentări prealabile, cu uşile închise, pentru a nu contamina dezbaterea de artificiozitate generată de mediatizare, şi să producă o serie de recomandări concrete.

Vorbim de o societate închisă? Este Aspen Institute un turn de fildeş, o Castalia?

Deloc. Membrii săi rămîn foarte ancoraţi în viaţa reală pentru că doar aşa pot s-o influenţeze. Un lider încetează să mai fie un lider dacă pierde contactul cu cei care l-ar putea urma; elita este tocmai aceea care nu se izolează de restul societăţii ca şi cînd ar fi o castă superioară, ci păstrează legătura cu aceasta şi înţelegerea ei. Nu degeaba îşi trimiteau aristocraţii secolului al XIX-lea progeniturile la munca de jos înainte de a le da pe mînă afacerile familiei! Tinerii lideri ai Aspen, de pildă, trebuie să cunoască şi realitatea în care trăiesc grupurile defavorizate, nu doar aerul septic corporatist. De altfel Castalia lui Hesse era o utopie, iar noi ne dorim rezultate foarte concrete! Ştiu că într-o societate sceptică şi înclinată către blazare, ideile Aspen sună teribil de idealist, dar de fapt sîntem chiar foarte pragmatici. Institutul a fost fondat în SUA de oameni de afaceri din topul Forbes 100, nu de poeţi (deşi cel mai celebru eveniment public al său, Festivalul Ideilor, are o componentă culturală recunoscută internaţional). În România membrii sînt mari corporaţii, bănci, firme de avocatură. Prefer aşadar să îmi imaginez că sîntem Castalia lui Apollo, fîntîna care inspiră – şi nu doar pe poeţi.

Ce vizează programele de leadership ale Aspen Institute, pot ele crea elite? Cum?

Programul „Young Leaders“ este, poate, cel mai mare succes al Institutului. În fiecare an, după un dur proces de selecţie, un număr de 20 de tineri excepţionali, între 25-35 de ani, intră într-un program gratuit de formare complementară care include trei module de o săptămînă. Primul oferă un produs (Seminarul Aspen), pentru care, în SUA, preşedinţi de multinaţionale plătesc 8000 de euro pentru a se retrage în creierul munţilor, în Colorado, după ce au citit cap-coadă o culegere de vreo 200 de pagini de texte clasice, îşi închid telefoanele şi laptopurile şi discută pe marginea acelor scrieri relevanţa lor şi a valorilor care le stau la bază, pentru lumea de astăzi, pentru ei înşişi. Al doilea urmăreşte dezvoltarea personală, iar al treilea se axează pe discuţii asupra politicilor publice actuale. Conţinutul intelectual este însă aproape depăşit în importanţă de diversitatea şi calitatea participanţilor şi de legăturile ce se formează între ei – am avut şi avem în program un sîrb de etnie romă, corespondentul kosovar al CNN, un macedonean care între timp a devenit vicepremier, o consilieră turcoaică a ministrului de externe de la Ankara, un actual consilier al premierului Boc, dar şi unul al preşedintelui Senatului, Geoană ş.a.m.d. Iar ulterior terminării programului, toţi devin parte a reţelei tinerilor lideri Aspen şi lucrează împreună la proiecte sociale care nu mobilizează doar resurse, ci difuzează şi un set de valori şi atitudini. Cred că aceşti tineri ajung să gîndească şi să trăiască într-un fel care îi pregăteşte să fie o adevărată elită.

Oana Popescu este director de programe în cadrul Institutului Aspen, filiala din România. Este, de asemenea, consilierul președintelui Senatului, Mircea Geoană, pe probleme de afaceri externe. A lucrat în presă, la Cotidianul și Adevărul, fiind și corespondent în Statele Unite și Afganistan. Este consultant media la Foreign Policy România și autor al mai multor cărți în domeniu. Este absolventă Fulbright, la Universitatea Yale, în studii de democratizare și reconstrucție post-conflict.

a consemnat Stela GIURGEANU.