Astăzi e 10 Mai, Ziua Naţională a României, şi mai aniversăm şi 50 de ani de cînd Guvernul Boc 7,2 a anunţat naţiunii ieşirea din marea criză de la începutul secolului. Sîntem în 2061 deci, şi Regele Nicolae I ţine în mînă foaia lăsată de şeful cancelariei, cu programul manifestărilor şi lista invitaţilor care au confirmat participarea. Are 76 de ani şi este cel mai vîrstnic rege pe care l-a avut România. E împăcat cu viaţa lui, cu domnia lui? 

Priveşte pe fereastra biroului său din Palatul Regal şi statuia lui Carol I îi dă, ca de obicei, încredere în sine, în familia regală şi în cele ce-au fost, sînt şi vor fi ale acestui neam în care s-a integrat, aşa cum şi strămoşii săi au făcut-o, cinstindu-l cu devotament, atît cît le-au permis vremurile şi oamenii de sub acele vremuri. Cine se gîndea atunci, cu 60 de ani în urmă, cînd bunicul său, Mihai I, l-a arătat mulţimii, că va veni ziua în care se va reîntoarce pe tronul familiei sale? Cine se gîndea, atunci, că acel copil va deveni cîndva şeful statului român, dar cine se gîndea că România va mai avea vreodată rege? 

El. El s-a gîndit la asta în fiecare zi a vieţii lui, în fiecare zi, de cînd a înţeles cine este şi care i-ar putea fi destinul. Ca să poţi, trebuie mai întîi să crezi că poţi. El a crezut, şi uite-l azi, rege, aşteptînd să înceapă ceremonia. Îi plac festivităţile organizate de Ziua Naţională, îi place să-i vadă pe toţi mai-marii ţării stîndu-i alături, toate astea îi dau sentimentul destinului împlinit, al datoriei împlinite, al lumii aşezate, din nou, într-ale ei. 

Priveşte pe geam şi parcă îi vede alături de el pe prim-ministrul Bogdan Caragea, şeful conservatorilor, care au reuşit să convingă poporul român că singura cale de urmat este cea a tradiţiei, a vechilor familii care au condus această ţară, al dinastiilor politice vechi... „Şi ale celor noi!“, îşi spune Majestatea Sa, auzind vocea lui Victoraş Ponta, socialistul, şeful opoziţiei, venit cu fiul său, Victor Ponta III, căruia i se prevede un viitor strălucit în politica românească şi poate chiar, într-o bună zi, preluarea şefiei partidului.  De Lică Brătianu, şeful liberalilor, ce să mai zică? Legăturile dintre Casa Regală şi Brătieni sînt vechi, vechi cît ţara asta... 

Doar prezenţa lui Andrei Gherman, prim-ministrul Ungariei, îi aduce o umbră pe faţă, pentru că, de cîte ori îl vede, îşi aminteşte că reprezintă, de fapt, un eşec al Casei Regale, un pas înapoi, pierderea moştenirii lui Ferdinand. Dar, dacă tot a fost să plece Transilvania şi să se lipească de Ungaria, măcar atîta satisfacţie a avut, să vadă că prim-miniştrii Ungariei au fost mai mult ardeleni decît unguri, ca dovadă de ce poate face un partid etnic cu 35% în alegeri. 

I s-a spus că va vedea care alegorice care vor desena cîteva momente din istoria României, nu multe – Mihai Viteazul, Cuza Vodă etc. Se va sări peste povestea cu Traian şi Decebal, de cîţiva ani se sare peste acest moment, de cînd a strigat chiar el în Consiliul de Coroană: – Ce naţie sănătoasă la cap face, dintr-o înfrîngere, prilej de mare mîndrie? Marile ţări sînt clădite pe victorii, şi pe victorii s-a clădit şi România! 

Atunci s-a făcut linişte, dar la scurtă vreme istoria poporului român s-a rescris, iar povestea cu dacii şi romanii a rămas exact ce era, una dintre înfrîngeri, că au mai fost şi de-astea... 

Prin faţa ochilor lui şi ai asistenţei va trece carul în care va sta, pe cal, înveşmîntat în alb, Mihai Cl. Viteazul, clona marelui voievod. În carul care va simboliza momentul Unirii de la 1859, vor fi adunaţi, ca într-un grup statuar, toţi fruntaşii de la 1848 şi artizanii statului român, evident prin clonele lor: Alexandru Ioan Cl. Cuza, Mihail Cl. Kogălniceanu, vor fi acolo clonele Goleştilor, cea a lui Bălcescu, ca şi cea a poetului Alecsandri. 

Se gîndeşte că va fi un car care să marcheze şi momentul 2011, cu declaraţia aceea a ieşirii din marea criză, şi nu-şi poate reprima un sentiment neplăcut, gîndindu-se că-i va vedea, defilîndu-i pe dinainte, pe Emil Cl. Boc, Elena Cl. Udrea, Adriean Cl. Videanu şi toţi ai lor, cu fularele lor portocalii... Şi cu acţiunile lor portocalii la CL.ONE SRL, ultima mare găselniţă de partid şi de stat pe care au inventat-o înainte să piardă alegerile, bună găseniţă, dacă şi azi urmaşii lor trăiesc din asta. Cine s-ar fi gîndit, pe vremea crizei, la afacerea clonării? Pe vremea aia nici măcar nu era permisă clonarea, nici măcar nu fusese încercată (cel puţin nu la nivel oficial). Au fost acuzaţi că n-au avut viziune? Păi, ce viziune mai valabilă ca asta să fi avut? Clonele, da... 

În piaţă, îşi va face apariţia carul alegoric al Ministerului Culturii, unde, desigur, la loc de cinste va fi Dragoş Merişca, proaspăt cîştigător al Premiului Nobel. Cineva îi şoptise că Merişca ăsta debutase pe cînd era copil, pe la vreo 6-7 ani, cu un volum de povestiri cam SF... Ce SF se scria pe vremea aia în România? Cînd era tînăr şi locuia în Anglia, fusese şi el pe la cîteva convenţii SF, îi văzuse pe viu, chiar schimbase cîteva cuvinte cu China Miéville, da, da, socialistul, cu Hal Duncan, cu Ian Watson şi cu italianul ăla, ăla... cum îl chema oare? Rugero, Roberto... Roberto Quaglia, da, îşi aminteşte că italianul şi Watson erau nedespărţiţi, erau ei şi cam cheflii, dar... cine nu era pe-atunci? 

Frumoase vremuri, tinereţea este frumoasă întotdeauna, dar uite că şi bătrîneţea este, dacă ai răbdare, dacă îţi urmezi visul pînă la capăt. Că, pînă la urmă, un vis au fost toate astea, toate cîte s-au întîmplat în ultimii 50 de ani. Dacă l-ar fi întrebat cineva în 2011 cum se vede el în 2061, ar fi răspuns că în nici un caz lumea nu va fi ca în Odiseea Spaţială 2061, a lui Sir Arthur C. Clarke – chiar aşa, de ce tocmai 2061? Are legătură cu Clarke? –, cît despre el... nu se vede altfel decît acum: un tînăr supus al coroanei britanice, descendent al cîtorva familii regale europene, ceea ce-i asigură un loc la diferite festivităţi şi... cam asta. A, şi posesorul unei biblioteci impresionante de SF. Asta cu siguranţă! 

E o aiureală să ne tot întrebăm cum va fi viitorul. Care viitor? Cel din clipa asta sau cel care va fi peste două minute? Este 10 Mai 2061, Ziua Naţională a României, într-unul din traiectele temporale posibile. Regele Nicolae I se pregăteşte să iasă din birou şi să participe la festivităţi. Trăiască România!

Michael Haulică este autor de proză SF.