Cît ne costă că nu finanțăm cercetarea

Lucian ANCU
Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Cît ne costă că nu finanțăm cercetarea jpeg

De fapt, cîți bani cheltuim cu cercetarea? Cheltuim puțin, cheltuim mult? Cheltuim cu cap? Fiecare român dă aproximativ o cafea pe lună cercetării. O cafea mai bună, nu din cele mai ieftine. E suficient? Ar fi mai bine să dăm două sau mai multe cafele în fiecare lună pentru acest domeniu? Atenți la sănătatea noastră, doctorii ne-ar recomanda să renunțăm la cîteva cafele, iar banii aceia i-am putea aloca bugetului pentru cercetare. Ne-am putea îmbunătăți viața în acest mod? Dacă e să luăm în considerare datele raportate de Banca Mondială, observăm că există o anumită corelație între bugetul cercetării și speranța de viață dintr-o țară. Prin urmare, se pare că ne scurtăm viața de două ori: o dată pentru că nu reducem cantitatea zilnică de cafea și încă o dată pentru că nu finanțăm cercetarea.

Să fie nevoie de mai mulți bani pentru cercetare? Pentru ce anume? Unde se duc acești bani? Dacă e să evaluăm situația luînd ca referință scrierile lui Radu Paraschivescu, vedem că România e plină de academii, cît și de cercetători-inovatori. Oare stăm așa de bine? Din cîte citim, aceste academii private n-au probleme de finanțare și se descurcă și fără contribuția statului. Prin urmare, academii avem, cercetători-inovatori avem, unii dintre ei chiar medaliați la Geneva, și atunci care să fie problema? Este, căci cercetarea din România este (atît pe cît o mai putem identifica) o activitate pe cale de dispariție, ocupînd un loc marginalizat atît în bugete, cît și ca statut. Or, cercetarea ar trebui să fie „vîrful de lance” și să tragă după ea educația universitară și preuniversitară și să ridice nivelul calificării forței de muncă. Cu cît nivelul cercetării este mai scăzut, cu atît mai puțin competitivă este și economia unei țări. Cu mici excepții, cercetarea românească este cam ca uitatul la televizor înainte de ’89: avem programele noastre, dar preferăm să ne uităm la alții, că sînt mai de actualitate.

Dacă este să ne raportăm strict la procentul din PIB alocat cercetării în ultimii zece ani, observăm o tendință descrescătoare: de la puțin peste 0,25% din PIB în 2011 la aproximativ 0,15% din PIB în 2020. Această tendință se observă în ciuda declarațiilor pompoase din diverse documente strategice care ținteau 0,97% din PIB în 2020. Cu trecerea timpului. diferența dintre țintă și valoarea efectiv bugetată se lărgește, motiv bun pentru a evalua ținta asumată și a o muta la 1% din PIB în anul 2027, prin programul de guvernare. Optimism curat! Sau cum ar spune un amic: e bine cît se mai aspiră.

Comparînd cheltuiala României cu cercetarea la nivel mondial și raportîndu-ne la procentul din PIB pentru cercetare și la PIB per capita, care credeți că este nația cu care ne asemănăm cel mai mult? Bulgaria? Ungaria? Polonia? Nu, Mexic.

Pe lîngă cuantumul finanțării, un aspect important este modalitatea în care se face această finanțare. Competițiile de proiecte sînt „cafeaua” sistemului de cercetare. Predictibilitatea și ritmul în care acestea sînt deschise sînt esențiale pentru formarea noilor generații de cercetători. În ultimul timp, competițiile s-au desfășurat cu precizia unui ceas deșteptător CFR, adică unul cît de cît precis dacă nu uiți să-l tragi în fiecare seară. Observăm că ceasul cercetării e în mîna unui maestru în digitalizare de mulți ani, căci acesta uită constant să-l tragă, iar predictibilitatea lansării granturilor a fost asemănătoare punctualității trenurilor pe timp de ninsoare. Pierdem ceva? Cercetătorii pierd timp și nervi. Statul pierde cercetători.

Și totuși, competițiile de mai sus sînt partea cea mai transparentă a finanțării în sistemul de cercetare. Două treimi din bugetul cercetării este cheltuit prin alte mecanisme. Avem alocări de bani pentru instalații de interes național, care se schimbă de la un ministru la altul. Aceste schimbări apar chiar dacă listele ar trebui să fie rodul deciziilor unor comisii de specialitate numite pe criterii meritocratice. Comisiile există, ba chiar sînt prea numeroase, doar că sînt consultative și se schimbă odată cu venirea unui nou ministru. Pînă una-alta, prin alocarea aceasta netransparentă și dependentă de factorul politic, jumătate din cafeaua pe care o dăm cercetării e vărsată pe jos. Bine că avem de unde! Dar poate ar fi mai bine să dăm banii pe mîna beneficiarilor, să-i lăsăm pe ei să se organizeze conform principiului lui Haldane și să nu mai introducem reforme la fiecare schimbare de guvern. Poate așa vor avea și cercetătorii grijă mai bine de cafeaua care li se dă.

Lucian Ancu este doctor în fizică, cercetător specializat în fizica particulelor elementare. Printre altele, a participat la experimentul ATLAS (CERN) și DZero (Fermilab). De mai bine de un deceniu urmărește reforma sistemului de cercetare din România ca membru Ad Astra și pe site-ul mic-mic-anc.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.