Cînd teama devine ideologie

Dana ENULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 241 din 25 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În Italia, anul 2007 (cînd România a intrat în Uniunea Europeană) a bătut la uşă într-o perioadă de ineluctabilă incertitudine economică, politică şi socială, caracterizată de o difuză anxietate personală şi colectivă care i-a făcut pe italieni (europenişti sceptici) să vadă în mult discutata globalizare principala cauză a marilor lor probleme. Greu de înţeles din partea unui popor de emigranţi care s-au dus în masă (28 de milioane de persoane!) la începutul secolului trecut în SUA, Argentina, Brazilia, Canada? Nu, dacă analizăm mentalitatea unora dintre italieni (care păstrează încă în suflet sloganul mussolinian "Dumnezeu, Patria şi Familia") şi faptul că istoria imigraţiei în Italia este recentă, nedepăşind 30 de ani, timp în care ţara nu a reuşit să elaboreze propriile experienţe făcute în străinătate sau să formuleze un comportament matur faţă de cei nou-veniţi. De felul lor egoişti şi superficiali, italienii au făcut puţini paşi înainte în ultimele decenii, iar societatea italiană se clatină din ce în ce mai mult într-un dezechilibru aproape perfect între Nordul bogat şi Sudul mult mai sărac şi între Dreapta şi Stînga (care pentru unii politicieni italieni rămîn sinonime ale Fascismului şi Comunismului!); un popor care nu înţelege şi nu acceptă nuanţele este un popor destinat să creadă că imigraţia este unicul, mare pericol cu care trebuie să se confrunte. Italienii îi văd pe străini ca pe nişte sălbatici necunoscuţi. La începutul anilor ’90, "ceilalţi" erau albanezii şi chinezii, apoi a venit rîndul marocanilor, acum a sosit momentul ca frumoasa Italie, il Bel Paese, să fie apărată (chiar şi cu Armata pe străzi!) de invazia incontrolabilă a noilor barbari: românii, adică romii, adică romii români, pentru că nu mulţi italieni se descurcă în această curioasă aliteraţie. Ideile preconcepute ale opiniei publice din Italia faţă de pericolele imigraţiei au fost manipulate şi instrumentalizate în ultimii doi ani de toată mass-media din Italia, care are o mare responsabilitate. Mai ales presa scrisă (de dreapta, de centru, de stînga) tinde să prezinte situaţia romilor astfel încît să alimenteze o serie de sentimente negative. Romii sînt descrişi ca un grup omogen, fără distincţie între diferitele comunităţi etnice, diferitele origini, culturi sau condiţii sociale. În Italia, după ultimul recensămînt neoficial, trăiesc 160 de mii de romi, dintre care 70 de mii cu paşaport italian, deci romii "lor", cu care au învăţat, de bine, de rău, să convieţuiască. Printre aceştia, mulţi sînt integraţi în societate, au învăţat carte, lucrează, cîţiva au pătruns chiar în Parlament (cu sprijinul partidelor de stînga). 30 de mii sînt romi care provin din fosta Iugoslavie, iar 60 de mii sînt romi din România, deci romii "noştri". Dintre aceştia, 60% au mai puţin de 18 ani (dar numai 3% din minori sînt şcolarizaţi). Romii care provin din România trăiesc în tabere improvizate (barăci din lemn sau carton) la periferia marilor oraşe, mai ales la Roma, Milano, Torino, Napoli, Bologna, Bari, Catania, Cosenza şi Genova. La Milano trăiesc circa 20 de mii de romi români, la Roma sînt 25 de tabere, dintre care numai 7 autorizate. Condiţiile lor de viaţă sînt insalubre şi nu beneficiază de servicii sociale, ceea ce duce la naşterea unor probleme socio-economice evidente: venit redus, vulnerabilitate socială, discriminare. Nici o şansă deci de a vorbi despre flexibilitate, multiculturalism, democraţie sau toleranţă. Sînt stigmatizaţi ca vagabonzi, criminali, hoţi, violenţi, beţivani, pagube colaterale ale unei democraţii "şchioape", "ţapi ispăşitori" perfecţi pentru ziarele din Peninsulă, care caută cazuri "tari" pentru a-şi spori vînzările (în Italia, ţară cu 59 de milioane de locuitori, se vînd în fiecare zi numai 3 milioane de exemplare de cotidiene). Şi, din păcate, în această climă generală de ostilitate a opiniei publice faţă de români, romii "noştri" sînt gene roşi în a oferi numeroase episoade de violenţă. În concluzie, peste 43% din italieni sînt convinşi că imigraţia a devenit o problemă pentru ordinea publică, ceea ce, după părerea multor comentatori din Peninsulă, a dus la rezultatul ultimelor alegeri politice, cînd, în aprilie 2008, a cîştigat coaliţia de dreapta cu un program electoral bazat în mare parte pe probleme de siguranţă şi de luptă împotriva imigraţiei, o politică susţinută mai ales de adevăratul cîştigător al recentelor alegeri, partidul populist de extremă dreaptă Liga Nordului, rasist şi xenofob. Un reprezentant al Ligii, Roberto Maroni, este noul ministru de Interne, cel care a decis recensămîntul romilor în întreaga Italie şi amprentarea lor, acelaşi care a declarat pe 14 septembrie: "Vom închide sute de tabere neautorizate ale romilor, o adevărată ruşine, locuri în care adulţi şi copii trăiesc înconjuraţi de şobolani şi unde se ascund periculoşi criminali". În acest context de teamă, de alarmă socială, se repetă în fiecare zi schema primitivă dintre "noi" şi "ei", buni şi răi, femei de treabă şi prostituate, nevinovaţi şi delincvenţi, victime şi călăi. Şi continuă să crească confuzia dintre romi şi români, care, fără excepţie, fură copiii italienilor, violează nevestele italienilor, fură banii italienilor pe străzi, în metrou, în case şi de la bancomate, atacă şi omoară cu umbrela în ochi în metrou, duhnesc a alcool, se ceartă în gura mare, ascultă manele, îşi încearcă normal soneriile telefonului mobil în autobuz şi put, put rău de tot... Pentru media din Italia, ţapul ţapilor ispăşitori a devenit în octombrie 2007 Nicolae Mailat, român de etnie romă, acuzat de a fi violat şi ucis o femeie, Giovanna Reggiani, la periferia Romei. Un delict încă nerezolvat (procesul continuă, Mailat continuă să se declare nevinovat), dar care a fost reliefat enorm în presa din Peninsulă, care a titrat cu cuvinte grele, "masacru", "viol", "jaf", "şoc", "oroare", "invazie", însoţite în fiecare articol de naţionalitatea asasinului: "român"! Strada de la Tor di Quinto unde a fost ucisă doamna Reggiani a fost rebotezată "strada fricii", iar temperatura opiniei publice a crescut în mod incontrolabil. Această frică a fost instrumentalizată de politica italiană: dreapta şi-a pus masca cea mai dură, stînga moderată a răspuns cu acelaşi limbaj, de teamă să nu fie considerată mai prejos, stînga radicală (extrema stîngă) a început să urle împotriva rasismului, intelectualii au invocat solidaritate şi legalitate, italianul oarecare a început să vorbească despre rigoare şi toleranţă zero. Prejudecăţi care au devenit arme cu care fiecare îşi apără procentele electorale. Iar noi, ceilalţi români din Italia, ne-am înghesuit în inimă propria teamă şi ne-am simţit "străini" şi noi, locuitori fioroşi ai unei ţări primitive, ţara "toleranţei zero", în care se construiesc ziduri, o ţară care nu-şi aduce aminte de propriul trecut, speriată de propriul viitor şi în care ne e tot mai greu să trăim. Roma, septembrie 2008

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.